Despre Biserică şi sindicate

Ce părere v-aţi face dacă într-o zi aţi afla despre existenţa unui sindicat al preoţilor? Se pare că în anul 2008 s-a încercat constituirea sindicatului „Păstorul cel Bun” de către 35 de preoţi şi angajaţi din parohiile subordonate Mitropoliei Olteniei.

Această hotărâre a apărut pe fondul unor nemulţumiri ale unor preoţi care considerau că în interiorul sistemului de organizare a Bisericii s-a instituit un regim autoritar. Practic, şi acest sindicat al preoţilor a apărut la fel ca orice alt sindicat: alimentat de disensiuni în interiorul unei categorii socio-profesionale şi în scopul de a proteja drepturile respectivei categorii de eventuale măsuri injuste.

Decizia de înfiinţare a acestui sindicat a fost însă rapid atacată în justiţie de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, aceştia având câştig de cauză. La scurt timp,”sindicaliştii” au atacat la CEDO statul român, considerându-se nedreptăţiţi de hotărârile instanţelor naţionale, prin prisma faptului că li s-ar fi încălcat libertatea de întrunire şi asociere, protejată prin articolul 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. După un proces care a durat mai mult de 3 ani, CEDO a condamnat România la plata a 10.000 de euro cu titlul de despăgubiri, obligând-o să recunoască sindicatul preoţilor. La acel moment, CEDO a susţinut că angajaţii bisericii şi preoţii îşi primesc de fapt salariile de la statul român, consecinţă a sistemului de organizare a cultelor şi a BOR, ei putând fi consideraţi contribuabili la sistemul social şi având deci dreptul de a se asocia în sindicate.

Cum era de aşteptat, reacţia Patriarhiei nu a întârziat să apară. Printr-un comunicat, BOR acuza CEDO de faptul că nu cunoaşte decât trunchiat sau insuficient specificul relaţiilor dintre stat şi culte în România şi că a ignorat dispoziţiile din Constituţia României privitoare la dreptul de asociere şi dispoziţiile din Statutul BOR. Tot Patriarhia spunea că „o eventuală adoptare finală a acestei hotărâri de către CEDO ar constitui un atac direct la organizarea constituţională şi legală a cultelor din România şi din statele membre ale Consiliului Europei, asimilând vocaţia sacerdotală misionară cu acţiunea sindicală protestatară".

Legislaţia prevede totuşi posibilitatea ca în decurs de trei luni de la data pronunţării hotărârii unei camere la CEDO, oricare parte poate solicita ca afacerea sa să fie deferită Marii Camere, dacă ea ridică o problemă gravă referitoare la interpretarea sau la aplicarea Convenţiei sau a protocoalelor sale sau o problema gravă cu caracter general.  Având în vedere că aceasta era singura şansă de anulare a deciziei date la nivel european, ea a fost contestată în termen la Marea Cameră a CEDO. Hotărârea definitivă a Marii Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a dat abia săptămâna trecută ( 9 iulie). Ce credeţi că a decis în final CEDO cu privire la dreptul preoţilor de a se asocia în sindicate?

CEDO a decis că statul român, în momentul în care a fost respinsă cererea de înregistrare a unui sindicat al preoţilor, nu a încălcat libertatea de asociere. Marea Cameră a CEDO apreciază ca fiind justă decizia Curţii de Apel Craiova care a considerat că înfiinţarea unui sindicat al preoţilor reprezintă un risc real de încălcare a principiului autonomiei Bisericii, stipulat în art. 29 din Constituţia României şi în art. 8 din Legea Cultelor nr.489/2006. Evident, reprezenanţii Patriarhiei Române salută decizia CEDO, arătând printr-un comunicat de presă că această decizie ”confirmă specificul vocaţional al preoţiei care este incompatibil cu acţiunea sindicală, deoarece preoţia este o misiune liber asumată pe care Biserica o încredinţează celor care au răspuns la chemarea ei'.

Totuşi, nu mă abţine să nu observ câteva inadvertenţe între legea sindicatului şi Statutul BOR. Vă reamintesc doar că un sindicat e constituit pentru a apăra interese ale lucrătorilor în faţa angajatorului care deţine o poziţie dominantă în această relaţie şi de a promova drepturi ale acestor lucrători. In fapt, sindicatul vine să compenseze printr-un număr mare de membri această poziţie de inegalitate care se creează în relaţia angajat-angajator datorită modului în care se iau deciziile : unilateral de către angajator, angajaţii fiind cel mult participanţi la acest procces. 

De cealaltă parte, să ne uităm şi la Statutul BOR. Acesta ne arată că deciziile sunt luate de către o ”adunare eparhială”.  Până aici totul pare în regulă: avem o adunare care ia deciziile, adunare pe care am putea la prima vedere să o asimilăm poziţiei angajatorului din ecuaţia anterioară. Totuşi, cine face parte din această adunare? Tot Statutul BOR ne spune că este compusă din preoţi şi mireni ”cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin, care au candidat cu binecuvântarea ierarhului locului.” Aşadar, în speţă, deciziile sunt luate de fapt tot de către preoţi, aleşi prin procedura specifică! Atunci, dacă deciziile nu mai sunt luate prin participarea strict decorativă a angajaţilor, organele de decizie fiind compuse din reprezentanţi ai celor aflaţi pe aşa-zisa poziţie de inferioritate, de ce mai e necesar sindicatul ??

Eu ma abţin de la concluzii în ceea ce priveşte problema aceasta, însă vă întreb două lucruri:

Cum vi se pare decizia recentă dată de Marea Cameră a CEDO? Ignorând orice fel de prevederi constituţionale sau legale, credeţi că preoţii sunt îndreptăţiţi să aibă un sindicat?

Preluat şi pe  http://www.alinagorghiu.ro