Despre clauzele abuzive

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele acestea, chiar dacă toată lumea a fost în vacanţă, timpul în viaţa politică şi economică nu s-a oprit în loc. Drept urmare, discuţiile şi controversele cu privire la conţinutul scrisorii de intenţie către FMI nu au contenit să apară.

Una dintre cele mai aprinse dezbateri s-a creat în jurul clauzelor abuzive, formându-se două “tabere”: de o parte se află guvernatorul BNR, domnul Isărescu, care aşa cum era firesc, este de partea băncilor, iar de cealaltă parte sunt avocaţii care reprezintă clienţi în litigiile cu băncile.

În primul rând, toţi venim şi discutăm despre clauze abuzive, însă nimeni nu vine să explice şi care este definiţia dată de lege unei clauze abuzive sau cum identificăm o astfel de clauză. Definiţia legală este cuprinsă în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, care ne spune aşa: “o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”. 

Specialiştii în drept au identificat 3 elemente principale pentru identificarea clauzelor abuzive: lipsa de negociere, dezechilibrul contractual în defavoarea consumatorului, încălcarea exigenţei de bună credinţă. Nu o să insist pentru că definiţia este destul de clară, dar vreau să aveţi în vedere că anexa la aceeaşi lege prevede o serie de clauze pe care dacă le regăsiţi în contract vor fi prezumate ca fiind abuzive.

Acum, să vedem de ce am ales să vă dau această definiţie. O împrejurare cunoscută de toată lumea este că, în general, contractele cu băncile sunt contracte standard, deci nu sunt negociate: cetăţeanul merge la bancă, iar banca îi pune în faţă un contract tip pe care dacă vrea îl semnează, dacă nu, nu. Nu e loc de negocieri sau alte discuţii de genul acesta. Declaraţia domnului Isărescu care a iritat opinia publică a fost următoarea: 

“Clauzele abuzive sau neabuzive sunt din contracte pe care le-au semnat oamenii care au luat credite. Într-un stat de drept, când semnezi ceva îţi asumi.”

Foarte nerealistă această declaraţie, din două motive: în primul rând, aşa cum am arătat, contractele încheiate de persoanele fizice cu băncile sunt contracte standard, care nu au fost negociate. E o practică răspândită şi acceptată deoarece pentru a face câte un contract “personalizat” pentru fiecare dintre clienţii persoane fizice, băncile ar investi resurse mult prea mari, atât financiare, cât şi umane. În al doilea rând, e aberant să ceri persoanelor fizice să înţeleagă contractele în integralitatea lor atât sub aspect juridic, cât şi economic. Mă întreb câţi dintre clienţii băncilor cunosc noţiuni ca risc valutar, comision de administrare sau modificare unilaterală a clauzelor contractuale??

În Legea 193/2000 sunt introduse două articole noi care le dau posibilitatea asociaţiilor de consumatori sau Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor să îl cheme în judecată pe profesionistul care foloseşte contracte de adeziune ce conţin clauze abuzive, urmând ca, în cazul în care instanţa va califica clauza ca fiind abuzivă, să dispună obligarea profesionistului să modifice toate contractele aflate în curs de executare prin eliminarea clauzelor abuzive. Aşadar, dat fiind că toate contractele băncilor sunt preformulate, dacă un singur consumator ar câştiga un proces cu banca, aceasta ar fi obligată să elimine clauzele abuzive din toate contractele pe care le are în derulare! Îngrijorarea domnului Isărescu este explicabilă deoarece la sfârşitul lunii iunie a fost amânată încă o dată intrarea în vigoare, până la 1 octombrie, a acestor prevederi legale referitoare la clauzele abuzive, această amânare fiind considerată un moment de respiro pentru bancheri. Această amânare a fost justificată printr-un studiu realizat de BNR care a relevat faptul că aceste modificări ar avea un impact de 4,7 miliarde de lei asupra sistemului bancar şi ar duce la un dezechilibru economic.

Prin acea scrisoare către FMI despre care vă spuneam, scrisoare al cărei conţinut a ajuns în presă, deşi nu este normal să se întâmple acest lucru, Guvernul se angaja ca procesele care privesc clauze abuzive să se desfăşoare la ”instanţe de rang superior”. Din punctul meu de vedere, instanţe de rang superior sunt în egală măsură şi Curţile de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În prezent, cele două articole a căror intrare în vigoare a fost amânată, prevăd că procesele colective iniţiate de ANPC sau de asociaţii ale consumatorilor se vor judeca la Tribunal, putând fi atacate doar la instanţa următoare în grad, şi anume Curtea de Apel. Aşadar noul angajament presupune că fie se va acorda o nouă cale de atac, fie Curtea de Apel va judeca în primă instanţă. Din câte am văzut, colegii avocaţi sunt mai mult decât încântaţi că aceste procese cu băncile vor ajunge la Înalta Curte, dat fiind că până în prezent aceasta a pronunţat un număr semnificativ de hotărâri favorabile clienţilor.

S-a mai speculat şi că un alt angajament ar fi ca deciziile referitoare la anularea clauzelor să nu aibă efecte retroactive. Nu o să intru în detalii pentru că existenţa unui astfel de angajament este încă nesigură, dar voi spune că dacă anularea clauzelor nu va avea efect retroactiv, clienţii care au câştigat procesul cu banca nu îşi vor mai putea recupera sumele pe care le-au plătit în temeiul contractului. Cu privire la implicaţiile unui astfel de angajament, vom discuta atunci când ştim cu certitudine că el există, având în vedere că scrisoarea către FMI avea, cel puţin teoretic, caracter confidenţial.

Chiar dacă nu sunt de acord cu viziunea domnului Isărescu, cred că este totuşi o poziţie justificată cea pe care acesta a adoptat-o. Ar fi fost cel puţin neobişnuit dacă guvernatorul BNR ar fi susţinut cealaltă opinie, care ar aduce un prejudiciu enorm băncilor. Totuşi, cred că ar fi fost mai potrivit ca acesta să vină cu o declaraţie mult mai ponderată şi să nu afirme că toţi oamenii ar trebui să sţie ce semnează. În concret, ca toată lumea să ştie ce semnează ar trebui ca toată lumea să cunoască toate legile şi toate aspectele ce ţin de risc economic, fapt pe care îl consider o utopie! Declaraţia ar fi trebuit să se rezume strict la aspectele financiare, fără a implica şi opinii cu privire la aspecte legale care, probabil, nu îi sunt foarte cunoscute domnului Isărescu. Această declaraţie nu a făcut decât să îi aducă un prejudiciu de imagine domnului guvernator şi să adâncească conflictul dintre bănci, pe de o parte şi consumatori şi avocaţi, de cealaltă parte.

 Preluat şi pe  http://www.alinagorghiu.ro.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite