Despre liberalism şi huiduieli

Teodor Atanasiu ar trebui să-şi ceară scuze în faţa noului PNL

Cea mai păcătoasă trăsătură a oamenilor de dreapta este vanitatea. Ea întunecă raţiunea, împinge emoţiile în faţă şi transformă oameni inteligenţi în animale emoţionale. Vanitatea a fost caria care a măcinat din interior atât fostele PNL şi PDL cât şi PNŢCDul, APRul, PMPul şi cam orice mişcare de dreapta din România. De multe ori a făcut şi diferenţa dintre disciplina stângii şi haosul dreptei.

A fragmentât PNLul în vreo 5-6 partide în anii 90, a dizolvat pur şi simplu PNŢCDul, a distrus ideea Albei ca Zăpada din Noua Republică, Forţa Civică şi PMP. Singurul partid în care vanitatea şi orgoliile liderilor au putut fi stăpânite a fost PDul condus de Traian Băsescu şi mai apoi de Vasile Blaga în care forţa şi autoritatea celor doi, de multe ori dusă până la limita violenţei, a putut stăvili pornirile de autosuficienţă ale „politcienilor” de prin teritoriu dar şi aici, de prin 2010, odată cu apariţia „grupului de intelectuali”, lucrurile au scăpat de sub control.

Tocmai pornind de la aceste premise, fuziunea dintre PDL şi PNL se anunţa una dificilă încă de la începutul proiectului. Atât Crin Antonescu, cât şi Vasile Blaga îşi cunoşteau fiecare structurile şi oamenii şi erau conştienţi de fricţiunile care erau iminente.

Stenogramele de la Bistriţa nu au surprins, fundamental, pe nimeni. Toţi se aşteptau ca la un moment dat vreun clocot să explodeze şi să iasă din cuptorul partidului. Culmea e că nici măcar n-a fost un clocot „natural”, ci mai mult o răfuială între tabere dar nu din vechile partide ci ambele din vechiul PNL. Iar stenogramele apărute (nota bene!) la 3 săptămâni după episod au făcut parte dintr-o strategie de câştigare a supremaţiei locale a uneia dintre găşti dar, foarte important, supremaţiei în cadrul vechiului PNL şi nu în raport cu vechiul PDL condus acolo de Ioan Oltean.

Odată ieşite în public, oarecum neprevăzut dar aşteptat, conducerea noului PNL trebuia să aibă pregătită o strategie de atac a situaţiei şi de atenuare a pagubelor. Faptul că Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au înfierat orice ieşire de acest gen şi că au tranşat, pentru viitor, că orice lider care va mai avea un asemenea comportament va fi sancţionat fără drept de apel, a reprezentat doar jumătate din acţiune. Cealaltă jumătate îi aparţinea lui Teodor Atanasiu care trebuia să îşi toarne cenuşă în cap şi să se scuze public, fără echivoc, în faţa partidului. Nu a fostului PDL sau a fostului PNL. Ci în faţa noului PNL. Pentru că atitudinea lui a deschis calea spre atacuri, de mai mică intensitate, e drept, între lideri locali în judeţele în care fuziunea nu a mers „unsă”. Lipsa unei astfel de atitudini, care ţinea de bun-simţ, a dus la episodul urât de sâmbătă în care, în mod natural, sala l-a huiduit pe cel care în decembrie voia sa fie copreşedinte al noului PNL. Ieşirea de la Bistriţa a îngreunat mult misiunea copreşedinţilor judeţeni care trebuie în fiecare zi să tamponeze vanitatea, egoul „ostaşilor” judeţeni care după ani de război trebuie acum să meargă umăr la umăr şi să renunţe fiecare la o parte din ambiţii pentru a le împărţii cu foştii adversari. 

Ce trebuie să înţeleagă noii liberali? 

Că proiectul fuziunii a salvat de la pieire ambele partide. Fuziunea s-a făcut, în 2014, între un PNL de 15% şi un PDL de 12%. Un PNL care avea cei mai mulţi din liderii locali aflaţi pe funcţii câştigate prin compromis cu PSD în cadrul USL şi un PDL care mai avea, în teritoriu, câţiva supravieţuitori ai tsunamiului post guvernare 2008-2012. În acelaşi moment PSDul era la 38% cu un Victor Ponta pe o poziţie cât de cât stabilă, care se războia real doar cu Traian Băsescu şi care din acest război îşi alimenta şi legitima, de fapt, stabilitatea. În ipoteza în care prezidenţialele găseau cele două partide separate, bătălia pentru locul 2 al turului I nu ar mai fi fost câştigată „natural” de Klaus Iohannis ci era o luptă reală între Iohannis, Predoiu, Elena Udrea, MRU şi Monica Macovei. Locul 2 ar fi fost câştigat la loterie cu un scor de aproximativ 15%. Turul II ar fi fost jucat de Victor Ponta cu 40% şi un adversar (imposibil de prevăzut care dintre cei de mai sus) cu 15%. Victoria finală a lui Ponta era asigurată, fără emoţii.

Victoria lui Ponta ar fi creat, în mod natural, un val de simpatie şi emoţie care ar fi dus PSDul înspre un scor de 50%, cel puţin în sondaje şi cel puţin pentru 2015. În acelaşi timp, victoria premierului în parteneriat cu Tăriceanu ar fi generat un magnet pentru liberali înspre PLR, care s-ar fi întărit cu foştii PNLişti şi ar fi mers spre 15%. Vechii PDLişti, obişnuiţi cu gustul celor 10 ani de victorii sub Traian Băsescu, ar fi luat drumul PMPului, digerând chiar şi imaginea nord-coreeană a Elenei Udrea. Rezultatul? Astăzi PNLul ar fi avut undeva între 5 şi 10% iar PDLul ar fi avut mari şanse să fie sub pragul electoral de 5%. Mişcarea liberală şi mişcarea democrată ar fi fost confiscate, nelegitim dar pragmatic, de Tăriceanu şi Udrea care ar fi distrus spiritul celor două partide. Iar loc de vanitate şi emoţie n-ar mai fi fost niciunde astăzi pentru că toţii foştii liberali şi democraţi ar fi venit în noile partide cu cenuşă în cap recunoscându-şi lipsa de „viziune politică” şi dându-le astfel libertatea liderilor „disidenţi” să conducă discreţionar şi dictatorial.

În acelaşi spirit, alegerile din 2016 ar fi prins un PLR aflat la mâna PSDului victorios, din care „liberalii” n-ar fi fost, strategic, lăsaţi să crească peste 15% iar „democraţii” ar fi decontat toate dosarele penale ale guvernărilor girate de Traian Băsescu şi ar fi sperat, cu mult optimism, spre un 10-15%. Iar după 2016 lucrurile ar fi cu totul în ceaţă pentru că evoluţia celor 2 partide ar fi depins exclusiv de activitatea DNA. DNAul ar fi fost cel care ar fi dictat integralitatea şi nu doar integritatea celor 2 partide.

Pe de altă parte afirmaţiile lui Atanasiu sunt şi profund nereale. Dacă astăzi fuziunea s-ar desface lucrurile s-ar complica mult şi pentru fostul PNL. Fostul PDL este un partid foarte disciplinat. Dacă ar fi să plece din PNL, PDLiştii ar pleca împreună cu liderii judeţeni. Singurul loc în care ar putea pleca, în mod natural, ar fi PMPul lui Traian Băsescu. Băsescu rămâne şi astăzi un lider „paternal” pentru mulţi din noii PNLişti. Dintr-o cotaţie stabilă de 30% (vizibilă în turul I al prezidenţialelor) PNLul ar rămâne probabil cu aproximativ 20%. Dar şi scorul acesta e optimist pentru că trebuie să ne amintim că în 2008, atunci când Călin Popescu Tăriceanu era premier şi PNLul era la maxim, a obţinut doar 18% din voturi. PMPul infuzat cu PDLişti ar creşte spre 10-12%. PNLul rămas nu ar mai putea negocia nimic nici în viitorul parlament pentru că dată fiind poza de azi e puţin probabil să îşi găsească resurse pentru o creştere spectaculoasă. PDLul condus de Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României a obţinut cu greu 33% din voturi în 2008, în momentul său de maxim. Deci dacă PDLiştii ar pleca azi din partid, PNLul rămas s-a reîntoarce în mediocritatea în care s-a învârtit până în 2014.

Huiduielile de sâmbătă sunt şi ele naturale. Dacă Teodor Atanasiu şi-a imaginat că, din aproape 60 de lideri prezenţi pe scenă, poate lua microfonul şi poate avea un discurs despre cultură în faţa a aproape 1.200 de membri fără ca formal măcar să îşi ceară scuze dacă nu să îşi toarne cenuşă în cap cu sacul, înseamnă ca cel care a vrut în decembrie să fie copreşedinte este complet lipsit de abilitate şi experienţă politică. Toate partidele (atât PNL cât şi PSD) au mii de membri care sunt alături de partid emoţional şi dezinteresat. Odată ajuns la guvernare, unui partid care are în fiecare judeţ câteva mii de membri, îi va fi imposibil să promoveze pe funcţii mai mult de câteva zeci dintre ei la nivel judeţean. Restul, până la câteva mii, sunt oameni care se bucură, plâng şi suferă, se luptă pentru acei câţiva zeci de lideri, cu sufletul şi cu emoţia. Sunt oameni care au şi acum, în dormitor, poza lui Ion Iliescu sau poza lui Traian Băsescu şi se uită la ea ca la o icoană. Un lider politic trebuie să înţeleagă psihologia membrului simplu, trebuie să fi trecut măcar un ciclu electoral printr-o organizaţie locală pentru ca să îşi poată calibra discursul şi conduita la nivel central. 

Teodor Atanasiu a greşit. 

A greşit enorm în primul rând la Bistriţa când nu a realizat că este atras viclean într-o cursă pentru a fi mai apoi şantajat şi a greşit după aceea prin modul în care a gestionat scandalul de la apariţia stenogramelor şi până la momentul de sâmbătă. Dacă nu ia decizia, în al 12lea ceas, de a apărea public să îşi asume greşeala şi să le explice membrilor că determinarea cu care a stat atâţia ani lângă partid este una sinceră, cred că îşi va fi încheiat definitiv cariera politică.

Partidul în schimb, dacă nu vede dincolo de acest episod, dacă nu înţelege să aleagă „răul cel mai mic” din expunerea de mai sus, va avea foarte mult de suferit. Victor Ponta este foarte abil şi va specula inteligent orice fricţiune din orice judeţ pentru a capitaliza electoral. Ponta astăzi a reuşit să treacă aproape cu totul peste înfrângerea din noiembrie şi după condamnarea lui Liviu Dragnea are partidul la dispoziţia sa. Conduce un PSD debaronizat, cât de cât curat (în sensul în care astăzi mai sunt puţini PSDişti penali în funcţii importante) şi totuşi unit. Sute de mii de membri din teritoriu îl simpatizează şi îl urmează pe „tânărul” premier ieşit din 3 ani de luptă pe viaţă şi pe moarte cu Traian Băsescu. Chiar dacă i-a adus eşecul în prezidenţiale, lupta cu fostul preşedinte l-a întărit şi l-a călit, chiar l-a legitimat pe Victor Ponta care pregăteşte deja cu multă seriozitate cele două ture de alegeri din 2016. 

Liberalii trebuie să vadă fuziunea partidelor şi victoria lui Iohannis ca pe o şansă nesperată şi de mulţi neprevăzută pentru a se consolida în 2016 ca un mare partid. Astăzi forţa PNL este una doar matematică. Grupul parlamentar a fost ales pe două partide care la momentul votului se aflau în război, liderii locali care au reuşit schimbarea majorităţilor în teritoriu s-au luptat unii cu ceilalţi în 2012. Scorul din sondajele de astăzi este unul care e încă influenţat puternic psihologic de victoria lui Klaus Iohannis. PNL trebuie să înţeleagă că procentul de bază al partidului este în jur de 30-35%. Targetul electoral de 40-45% poate fi atins doar dacă până în 2016 fostele partide învaţă să meargă umăr la umăr şi învaţă să „digere” ieşiri pătimaşe ale unor lideri neinspiraţi. În acelaşi timp, orice lider, fie că vine din vechiul PNL sau din vechiu PDL, trebuie să aibă maturitatea politică de a se stăpâni şi a înţelege cât de distructive pot fi nişte declaraţii aruncate la nervi sau dintr-o frustrare personală şi cât de mult rău pot face în ochii sutelor de mii de membrii care în trecut, în nopţile din campanii, rupeau afişele fostului PDL respectiv ale fostului PNL iar acum se pregătesc să împartă frăţeşte fructele viitoarei guvernări.