Despre MOL şi nămol

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cred că ar trebui să-l rog pe domnul Bogdan Diaconu să boicoteze nămolul. Cum domnia sa doreşte ca tot românul să boicoteze MOLul, nu cred că am vreo altă soluţie.

„Vă îndemn ca, de astăzi, să boicotaţi benzinăriile MOL, compania maghiară prezentă pe teritoriul României, pentru ca banii voştri să nu mai alimenteze statul ungar, cel mai mare acţionar al acestei companii. Banii românilor nu mai trebuie să sprijine un stat infractor, adăpost al infractorilor urmăriţi internaţional precum fostul deputat Marko Attila, pe care Guvernul de la Budapesta îl ascunde în Ungaria în dispreţul total al legilor statului român.” Asta e prima parte a postării pe care Bogdan Diaconu a publicat-o ieri la 11.50 pe Facebook. Tot el îl felicită pe omul care se laudă că „îi boicotează pe unguri de o viaţă”.

Nu sunt un mare apărător al MOLului şi nici nu cred că trebuie să-i sar în apărare. Dar sar în apărarea bunului simţ. Nu se va întîmpla nimic dacă boicotăm benzinăriile, aşa cum Trianonul nu se va risipi în ceaţă dacă de mîine nu cumpărăm produse franţuzeşti.

Nu Ungaria este problema, dragă domnule Diaconu. Problema sunt chiar acele legi ale statului român care de multe ori nu sunt bune de nimic, care se bat cap în cap singure, fără nicio influenţă externă. Problema este că legile României sunt deseori folosite într-un mod foarte politic. Problema sunt oamenii care nu pot face diferenţa între un om inocent şi unul vinovat, dar ştiu să urle „bozgor” sau „ţigan”. Problema sunt toţi cei care nu înţeleg că bunurile naţionalizate trebuie retrocedate indiferent de naţionalitate. Nemaivorbind de faptul că la MOL lucrează şi români get-begeţi, am avut eu însumi o vecină care lucra acolo. Cu ea ce facem?

Dar, de fapt, ar trebui să-l las pe Bogdan Diaconu în plata Domnului. Rareş Bogdan i-a îndemnat la un moment dat pe români să boicoteze Lukoilul şi nu cred că Lukoilului îi merge mai greu de-atunci.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite