Despre naţionalism şi patriotism

Nu poţi să nu vezi diferenţa între patriotismul democratic şi naţionalismul autoritar. Nicolae Ceauşescu, Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan au folosit retorica suveranităţii naţionale pentru a întări instrumentele poliţieneşti ale Statului totalitar şi pentru a suprima libertăţile individuale fundamentale.

Patriotismul lui Iuliu Maniu, Charles de Gaulle, Ronald Reagan sau Margaret Thatcher s-a bazat pe respectul profund al persoanei umane, înzestrată cu un destin unic şi irepetabil. Patriotismul iubeşte şi construieşte. Naţionalismul urăşte şi distruge. Patrioţii înfloresc în comunităţile organice care protejează individul de intruziunea unui Stat abuziv şi hrăpăreţ. Naţionalismul etnicist e brutal, colectivist şi expansionist. Kemalismul, bunăoară, a ucis memoria armenilor, omogenizând tradiţiile locale în beneficiul unei metanaraţiuni oficiale despre obârşia neamului cuceritor.
 
Patrioţii vor pacea şi susţin libertatea individuală, familia naturală, ordinea spontană a pieţei şi raportul de subsidiaritate între Uniunea Europeană şi ţările membre; naţionaliştii proiectează utopia „independenţei” băştinaşilor într-o lume a interconectării tehnologice şi comerciale.

Patrioţii îşi mătură curtea, plantează flori şi învaţă limbi străine; naţionaliştii confiscă fabrici, pământuri şi orice capital privat, socotind că „voinţa generală” justifică umilirea minorităţilor sau marginalizarea vocilor dizidente.

Chinezii utilizează astăzi ideologia naţionalistă pentru a suprima identităţile culturale anticomuniste, dar şi mişcările secesioniste din Tibet; patrioţii americani apără cetăţenia dincolo de etnie şi iubesc Constituţia Părinţilor fondatori, acceptând pluralismul rasial şi povestind copiilor, la ceas de seară, viaţa marelui Abraham Lincoln (ucis de un fanatic, după triumful discursului anti-sclavist în timpul Războiului Civil)...

Extremiştii de teapa lui Dughin invadează cu tancul ţările vecine, precum Georgia, Ucraina sau Moldova; patrioţii români trimit cărţi şi rechizite la Chişinău, Cernăuţi sau Bălţi. Turcii neo-otomani refuză, la rândul lor, dreptul de auto-determinare al kurzilor, al armenilor sau al ciprioţilor. Patrioţii kurzi luptă, în schimb, împotriva jihadiştilor din ISIS.

Naţionalismul autocratic e chinuit, isteric, represiv şi crispat; patriotismul zâmbeşte, se manifestă prin spiritul asociativ al societăţii civile, promovând discursul echilibrat, decent şi constructiv.

Alternativa la naţionalismul tribal nu e globalismul fără frontiere, ci bunul simţ. Ce ne trebuie, aşadar, astăzi? Un conservatorism luminat, moderat şi bine temperat.