Dezbatere.  Republica Moldova – între război şi Uniunea Europenă. Rolul României

Participanţii la dezbatere: Claudiu Lucaci (moderator), Alina Inayeh, Dan Dungaciu, Igor Munteanu şi Veaceslav Ioniţă

Organizatorii dezbaterii de miercuri, 20 aprilie, au fost German Marshall Fund România şi LARICS (Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române).

Au participat dna Alina Achim-Inayeh, Director German Marshall Fund România, dl Prof. Dan Dungaciu - Director ISPRI - Academia Română, dl Igor Munteanu - fost ambasador al Republicii Moldova în SUA, dl Veaceslav Ioniţă - economist, IDIS „Viitorul”, Chişinău. Moderatorul dezbaterii a fost jurnalistul Claudiu Lucaci. Dezbaterea poate fi urmărită AICI.

Subiectul dezbaterii a fost Republica Moldova, şi mai exact două aspecte esenţiale pentru această perioadă – care sunt strategiile şi implicaţiile la Chişinău în contextul acestui război şi în contextul dorinţei de integrare în UE, dar şi ce face România în raport cu Republica Moldova în această perioadă.

O neutralitate eşuată

Domnul Claudiu Lucaci începe discuţia întrebând invitaţii despre felul în care se vede de la Bucureşti acest statut de neutralitate al Republicii Moldova, ce reprezintă acest statut în contextul acestui război.

Dna Alina Achim-Inayeh consideră că din punct de vedere strategic statutul de neutralitate al Republicii Moldova nu poate fi pus în discuţie, fiind trecut chiar în Constituţia ei, un statut cu care s-au obişnuit şi cetăţenii Republicii Moldova şi vecinii ei, deci din punct de vedere securitar nu se poate pune în discuţie.

Dar dacă vorbim despre cealaltă neutralitate, pe care unii o numesc ambivalenţă, un joc diplomatic abil, fiind şi între Rusia şi Uniunea Europeană, şi între Ucraina şi România, deja discuţia este mai amplă, pentru că se încearcă un joc foarte dificil, delicat, atrăgând şi laude şi critici. Dar, cel puţin până acum, spune dna invitată, se pare că reuşeşte să păstreze această cale de mijloc. Aceasta şi este, în evaluarea doamnei Achim-Inayeh, şi cea mai bună soluţie pentru Republica Moldova, să continue să joace în acest fel între toţi actorii principali din zonă care pot avea o influenţă asupra sorţii economice şi politice a ei. Un joc nu neapărat binevenit, dar foarte abil şi necesar, conchide dânsa.

Claudiu Lucaci spune că această dezbatere despre aceste atitudini este în desfăşurare şi în Republica Moldova şi ar trebui poate şi noi în România să înţelegem această perspectivă. Pentru că noi privim Republica Moldova ca pe un stat-frate şi această neutralitate, această ambivalenţă, acest joc al Republicii Moldova sunt privite de către unii drept duplicitate, de către alţii drept o consecinţă a orientării politice a celor aflaţi la guvernare în Republica Moldova la un anumit moment dat. Cert este că în aceste momente de război vorbim despre Republica Moldova între UE şi spaţiul „gri” post sovietic.

Dl Prof. Dan Dungaciu subliniază că, în primul rând, neutralitatea militară pe care Republica Moldova şi-a asumat-o nu a fost de la început un lucru adevărat, real, pentru că în 1994, când a fost adoptată Constituţia Republicii Moldova, în care se spune că nu se admit trupe străine pe teritoriul ei, erau deja trupe străine pe teritoriul ei. Această neutralitate pusă în Constituţie a fost o mică naivitate din partea legiuitorilor de la Chişinău, care au crezut că inserând aceste prevederi acolo ruşii se vor „ruşina” şi vor pleca brusc. Deci această neutralitate a fost falsă de la început. În al doilea rând, această neutralitate a ei nu este garantată de nimeni şi de nimic.

În privinţa celeilalte neutralităţi, politice, strategice, se potriveşte un proverb rusesc: „viţelul deştept mănâncă de la 2 vaci”, care s-a transformat într-un fel de strategie. Care nu este neapărat un joc foarte inteligent.

Comparând cu ceea ce s-a întâmplat în alte state fost-sovietice, se poate afirma şi opusul a ceea ce a spus Nicolae Titulescu la un moment dat – adică în loc de „daţi-mi o politică internă bună şi vă voi da o politică externă bună” se poate afirma că cel puţin în cazul Statelor Baltice, o decizie politică externă bună, de apropiere şi integrare în Europa, a adus după sine şi politicile interne bune. Acelaşi lucru a fost valabil şi în cazul României sau al Bulgariei, de exemplu. Republica Moldova nu a avut o politică externă bună şi de aceea nu are o politică internă bună.

Sigur, a supravieţuit, continuă dl Dungaciu, aşa este, dar cum? Nu îşi controlează teritoriul, cu trupe străine acolo, iar acum, în contextul războiului, toate problemele adunate sub preş au explodat. Nu trebuie toate puse pe seama actualei guvernări sau clasei politice de acolo, dar aproape toţi politicienii Republicii Moldova au jucat pe această carte ambivalentă de mai sus, iar acum au ajuns într-o situaţie strategică foarte complicată, aproape imposibil de lămurit.

Ambivalenţa strategică a Chişinăului este o criză de proiect şi de viziune

Dl Lucaci îi roagă şi pe invitaţii din Republica Moldova, dnii Igor Munteanu şi Veaceslav Ioniţă, să comenteze această ambivalenţă, această dualitate de la Chişinău.

Dl Igor Munteanu - Termenul de „free rider” în politici publice în primul rând înseamnă un comportament economic în condiţiile unui deficit de resurse. Iar apoi, atunci când un stat ca Republica Moldova are o construcţie instituţională volatilă şi slabă, elitele aflate la guvernare încearcă să maximizeze efectele deciziilor lor pe contul unor contracurenţi sau partenerilor lor. Tocmai asta explică de ce în condiţiile izbucnirii acestui război de agresiune al Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei, Republica Moldova încearcă să aplice o politică „şireată”. Aparent de partea Ucrainei, dar pe de altă parte încearcă să cântărească bine poziţia şi faţă de Rusia de teama unor costuri sau acţiuni pe care nu le-ar putea suporta. Dar această politică nu nu este pe deplin sustenabilă, pentru că în acest context al războiului trebuie să fii de o parte a baricadei, nu poţi fi de ambele.

Dar lucrurile sunt complicate, inclusiv din perspectiva capacităţii de a guverna, politici şi procese complicate, cum ar fi tranziţia de la un furnizor de gaze la altul, o piaţă liberalizată şi diversificată, cum ar fi impunerea unor politici de orientare spre UE în condiţiile în care unele segmente ale societăţii au în continuare reacţii filo-ruse.

Fiecare stat din Europa ar trebui să se decidă de care parte a baricadei se situează acum, iar „hârtia de turnesol” care arată această poziţionare este legată de energie. De la începutul războiului până acum Rusia a primit de la UE circa 35 miliarde de euro pentru energia exportată acolo, ceea ce reprezintă aproximativ 60% din bugetul de apărare al Federaţiei Ruse. Asta arată că războiul este practic finanţat prin hidrocarburile care ajung pe piaţa europeană, care se transformă apoi în bombe care distrug oraşele ucrainene şi arme care ucid populaţia ucraineană. La fiecare 1 euro pe care consumatorul din UE îl plăteşte pentru gazele din Federaţia Rusă, doar 0,32 euro merg şi ca asistenţă pentru Ucraina. Tocmai de aceea există şi multe întrebări iscate din disperarea de a primi ajutorul de care au nevoie la Kiev.

Se estimează că această a doua fază a războiului în care tocmai am intrat va fi foarte dură şi ucrainenii au senzaţia că nu îşi apără doar propriile oraşe, dar apără şi alte state, tocmai de aceea se aşteaptă din partea elitelor statelor vecine cel puţin la o poziţionare cât mai „prietenoasă” faţă de Ucraina.

Dl Igor Munteanu crede că tocmai în acest fel trebuie privite declaraţiile recente ale vicepremierului Ucrainei, doamna Irina Vereşciuk, care a venit cu multe reproşuri la adresa Chişinăului, care deşi neprotocolare, exprimă starea de spirit de la Kiev. Ucraina aştepta din partea Republicii Moldova alinierea imediată la sancţiunile internaţionale, lucru care nu s-a întâmplat. Prima dată Chişinăul a spus că nu poate să se alinieze la aceste sancţiuni pentru că e neutră, apoi că nu poate din cauza faptului că rămâne fără gaze, apoi că ar putea să se deconecteze de la Gazprom, dar de fapt sunt şi alte probleme. Această atitudine incertă generează nelinişti şi la Chişinău, printre grupurile politice sau societale care aşteaptă un alt fel de angajament al Republicii Moldova, dar şi la Kiev.

Claudiu Lucaci îl roagă pe dl Veaceslav Ioniţă, care este economist, să explice ce înseamnă de fapt dependenţa Republicii Moldova de gazul rusesc, apoi faptul că Republica Moldova se află într-un grup al statelor din est care vor avea reduceri uriaşe ale PIB din cauza războiului din Ucraina. Cum se vede la Chişinău această involuţie economică?

Înainte de a vorbi despre aspectele economice, dl Veaceslav Ioniţă vrea să sublinieze că de fapt Republica Moldova nu este în vreo neutralitate, ci într-o confuzie, cu o lipsă acută de viziune, în care crede că dacă adoptă atitudinea struţului, cu capul în nisip, problema se rezolvă. Dar problema nu se rezolvă.

El spune că Republica Moldova de fapt aplică unele sancţiuni, dar ea nici nu ştie - şi se referă la sancţiunile bancare, băncile din Republica Moldova aliniindu-se la sancţiunile internaţionale. Apoi se întreabă dacă Republica Moldova de fapt va ajuta sau nu Federaţia Rusă să ocolească anumite sancţiuni - şi se referă la faptul dacă industria farmaceutică se va alinia la sancţiunile către Federaţia Rusă sau nu? Pentru că din Republica Moldova se exportă foarte multe produse farmaceutice către Federaţia Rusă, 90% dintre care produse sunt la rândul lor sunt importate de către Chişinău din UE, pe care apoi le re-exportă Rusiei. Iar pentru a nu mai permite aceasta trebuie o decizie legislativă. Acuză şi dânsul o lipsă de viziune şi de hotărâre la Chişinău.

În privinţa economiei aduce în discuţie problema gazului şi dependenţa de Rusia. Până în 2005 era o problemă foarte mare, din cauza sărăciei din Republica Moldova. Republica Moldova avea totuşi un preţ preferenţial la gaze de 4 ori mai mic decât restul Europei. În 2005, când Republica Moldova şi-a declarat intenţia serioasă de apropiere de UE, atunci Federaţia Rusă a spus că va da gazele la preţurile europene, acordând totuşi o perioadă de tranziţie de 5 ani. Dar din 2010 până în 2020 Republica Moldova a plătit preţul european la gaze şi în tot acest timp politicienii din Republica Moldova de ce i-au lăsat Rusiei acest monopol asupra gazelor şi nu au căutat surse alternative? Acesta acuză politicienii din Republica Moldova că au sabotat ani în şir construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău în mod special, sabotaj care este împotriva economiei Republicii Moldova.

Traseul aproximativ al gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău pe sectorul Ungheni-Chişinău. Sursa: mold-street

În privinţa impactului războiului asupra Republicii Moldova, dl Ioniţă afirmă că segmentul energetic (care este o problemă pentru toată lumea acum, nu doar pentru Republica Moldova) este o foarte puternică lovitură, în privinţa preţului şi a certitudinii livrărilor. În prezent, Republica Moldova importă gaze 100% din Rusia, energia electrică produsă intern sau cumpărată este făcută tot din gaze ruseşti, iar produsele petroliere importate din România sunt în mare parte făcute din petrol adus din Kazahstan, care vine o parte tot din Federaţia Rusă. Republica Moldova nu este singura vulnerabilă la aceste capitole, dar este vulnerabilă în mod particular.

De asemenea, 75% din îngrăşăminte erau importate tot din Rusia. Mai departe, o altă vulnerabilitate, 35% din produsele alimentare erau importate din Ucraina şi 15% din Federaţia Rusă, iar aceste importuri sunt acum imposibile din cauza războiului. Iar din cauza lipsei produselor ieftine din Ucraina, avem deja în Republica Moldova o creştere de 27% a preţurilor produselor alimentare, ceea ce afectează foarte mult populaţia mai săracă.

Un alt element care afectează foarte mult Republica Moldova se referă la exporturi şi lanţul logistic. Republica Moldova exporta lunar prin Ucraina pe Marea Neagră 250.000-300.000 tone de mărfuri, iar acum nu se mai poate, s-au pierdut lanţuri logistice, iar acum pe termen scurt toată presiunea logistică este pe România, care nu mai poate face faţă.

Partea bună la exporturi este că de dinainte de război Republica Moldova nu mai era dependentă de CSI – care, incluzând Ucraina, reprezenta doar 14% din volumul comerţului Republicii Moldova. Pe primul loc este UE, dominată de România – jumătate din creşterea exporturilor Republicii Moldova din ultimii 7 ani o reprezenta piaţa din România. Exporturile Republicii Moldova s-au diversificat nu numai pe piaţa europeană, ci şi pe pieţe noi, ca Turcia sau alte ţări în afara CSI şi UE.

În concluzie, la capitolul importuri sunt câteva vulnerabilităţi, iar la exporturi o vulnerabilitate mare o reprezintă doar exportul de fructe. De exemplu, la capitolul mere, Republica Moldova exportă anual circa 200.000 de tone, 99% din care erau exportate către Federaţia Rusă. Acum, din cauza războiului, au rămas 120.000 de tone.

Dar vulnerabilităţile cele mai mari, subliniază domnul economist, sunt în mintea oamenilor, a guvernanţilor, pentru că, din nou, în opinia dânsului, este vorba despre o lipsă de acţiune cât timp a fost pace, iar cuvântul „neutralitate” era folosit ca o platitudine fără a înţelege exact ce înseamnă. Nu este vorba despre o neutralitate a Republicii Moldova, ci o lipsă de viziune, iar acum, când totul este supus la presiuni, de fapt politicienii nu mai pot gestiona situaţia.

Cel mai important vecin al R. Moldova nu este nici Rusia nici Ucraina, ci România

Dl Claudiu Lucaci aduce în discuţie faptul că tot felul de scenarii sunt insinuate şi de la Kiev, cum că Rusia nu se va opri la Ucraina, ci va continua poate agresiunea şi asupra Republicii Moldova. Există o teamă la Chişinău de aceste agresiuni ruseşti, nu de acum, ci dintotdeauna. În acest context, ce mai este în Transnistria, ce se mai aude despre Armata a 14-a din Transnistria? Dacă armata rusă cu echipamente moderne este aşa cum este acum, oare cum mai este Armata a 14-a, se întreabă dânsul.

Dna Alina Achim-Inayeh aduce în discuţie faptul că, totuşi, fără nicio încercare de a justifica acţiuni ale Chişinăului, poate această ambivalenţă de acolo este totuşi chiar o viziune, nu o lipsă a viziunii. Şi cât este de important să ne gândim ce se va întâmpla şi atunci când se va face pacea sau un armistiţiu? Cum se va situa atunci Republica Moldova faţă de vecinii ei, faţă de Ucraina, de Rusia? Dânsa spune că poate chiar aceste întrebări şi calcule influenţează politica de la Chişinău acum, poate de aceea există această încercare de neutralitate, care trebuie să ţină cont şi de vulnerabilitatea Transnistria - pentru că Transnistria rămâne o vulnerabilitate securitară şi pentru Republica Moldova şi pentru toată regiunea, indiferent de starea armatei de acolo.

De asemenea, crede că şi guvernul de la Kiev ar trebui să se gândească la fel, ce fel de vecini ar vrea să aibă la Chişinău dup ce totul se va încheia? Nu ar prefera să aibă tot un vecin din UE, integrat în UE? În loc ca guvernul de la Kiev să fie deranjat de cererea de aderare a Chişinăului la UE, în loc să încerce să se separe de el, ar trebui chiar să o susţină.

Dl Dungaciu afirmă că lipsa aceasta de viziune de la Chişinău (sau viziunea aceasta multiplă – când ai prea multe viziuni de fapt nu ai nici una) este de 30 de ani, nu neapărat din cauza acestui regim. Dar greşeala Chişinăului este că se uită prea mult la Ucraina şi Rusia, în timp ce în perspectivă cel mai important vecin al Republicii Moldova este România. Dacă Republica Moldova va dobândi statutul de candidat (în ciuda remarcilor negative ale ministrului de externe ucrainean care a comparat Georgia şi Republica Moldova cu doi indivizi care fac autostopul la un tren de mare viteză care merge spre Bruxelles, în încercarea lor de aderare la UE alături de Ucraina) este adevărat că îl obţine şi datorită Ucrainei, dar în acel moment cel mai important vecin al Republicii Moldova va fi România. Iar noi va trebui să gândim aşa şi la Bucureşti şi la Chişinău.

Sprijinul României este indiscutabil pentru procesul de integrare, pentru diferite probleme concrete economice, coridoare logistice, România ajută Republica Moldova cu transportul mărfurilor, iar toate aceste lucruri pe care România le face şi le va face vor fi mult mai importante strategic decât relaţia economică a Republicii Moldova cu Federaţia Rusă. Sigur că acum Republica Moldova are probleme mari pe domeniul energetic, dar cu toţii suntem şi vom fi afectaţi de aceste probleme, nu doar Republica Moldova.

O altă problemă este în mintea cetăţenilor obişnuiţi din Republica Moldova, care nu ştiu că România este cel mai important partener al Republicii Moldova, 40% cred că este Federaţia Rusă (din cauza propagandei pe care o tot aud). Trebuie să subliniem şi noi că România este cel mai important partener al Republicii Moldova, iar acest lucru trebuie să îl înveţe însă şi Chişinăul, că cea mai importantă relaţie a sa este cu România, nu cu Kievul, nu cu Rusia, ci cu România. Pentru că avem unele privatizări halucinante, ca de exemplu cea în care o companie rusească ce era pe lista de sancţiuni şi la europeni şi la americani, mai ales în condiţiile în care acolo concura şi o companie mixtă româno-americană. Acum, după izbucnirea scandalului, Chişinăul pare că vrea să se răzgândească.

Harta liniilor existente şi a proiectelor transfrontaliere de interconectare electrică din regiune. Sursa: energy-community.org

Interconectări existente. Sursa: energy-community.org

Dar, din nou, trebuie învăţate aceste lucruri să se spună şi de la Bucureşti. De exemplu, spune dl Dungaciu, dânsul a avut o întâlnire şi cu Consilierul Premierului Poloniei pentru probleme cu Republica Moldova. Deci în Polonia s-a creat un post pentru aşa ceva, în timp ce la Bucureşti s-a rămas pe aceeaşi structură administrativă. Consideră că dacă am vrea să transmitem un mesaj politic şi la Washington, la Bruxelles şi la Chişinău despre această relaţie importantă a României cu Republica Moldova, atunci ar trebui un minister pentru Republica Moldova care să îşi asume integrarea europeană a Republicii Moldova. Aşa cum este în Coreea de Sud, doar că acela este un minister pentru unificare, acesta ar fi pentru integrare, pentru că problemele Republicii Moldova sunt atât de mari.

Dl Claudiu Lucaci punctează faptul că şi România pare să aibă un comportament hotărât, orientat ferm spre Republica Moldova, dar şi în interiorul României există unele comportamente care par doar de curtoazie. Îi întreabă pe invitaţii de la Chişinău dacă nu cumva relaţia România - Republica Moldova s-a închistat într-o dimensiune prea formală, în loc să fie mai flexibilă şi să ajute Republica Moldova să găsească soluţii la nişte probleme actuale concrete.

Dl Igor Munteanu subliniază faptul că România ajută foarte mult Republica Moldova, pentru rezilienţă energetică, pentru creare de instituţii, recentul ajutor de 100 milioane de euro, dar toate aceste ajutoare nu trebuie să fie doar suplimente la bugetul Republicii Moldova şi atât, ci trebuie să aibă un obiectiv foarte clar, de creare a spaţiilor de integrare între Republica Moldova şi România.

Revenind la subiectul de mai devreme, continuă dânsul, Ucraina mai aşteaptă din partea Chişinăului anumite politici de descurajare a unor acţiuni ale Transnistriei. Transnistria are 3 brigăzi de tancuri, practic nu mai există Armata a 14-a, ci există nişte unităţi militare puternic integrate în districtul militar de vest al Federaţiei Ruse. Dacă ai aduna 1.700 de militari din Grupul Provizoriu de trupe ruseşti, „pacificatorii”, 8.000 de oameni care fac parte din armata transnistreană, se ajunge la un grup puternic de forţe militare care pot oricând produce surprize importante în spatele liniilor ucrainene. Kievul se întreabă cum descurajează Chişinăul aceste unităţi? Pentru că Republica Moldova le lasă să se aprovizioneze cu carburanţi (chiar printr-o companie din România), le lasă să bruieze unităţile ucrainene, ofiţerii FSB au libertate de mişcare în Republica Moldova.

Soldaţi transnistreni. Sursa:balkaninsight

Deci probabil problema nu ar fi doar „neutralitatea” Republicii Moldova, ci problema ar fi ce modele are Republica Moldova, de ce state vrea să se lege. Iar în ultima vreme i se pare că referinţa pentru elitele politice de la Chişinău a fost preşedintele Germaniei, Steinmeier, cel care a vrut un statut special pentru Transnistria. Iar aceasta este una dintre temerile ucrainenilor, ca nu cumva vreun stat din UE sau Rusia să „transnistrizeze” relaţia dintre Kiev şi entităţile sale separatiste. Iar Republica Moldova niciodată nu a răspuns decisiv la aceste frici ale ucrainenilor şi lucrurile au escaladat. Dânsul spune că ar fi foarte bine ca lucrurile să se normalizeze între Kiev şi Republica Moldova, dar aceasta se va realiza prin recâştigarea încrederii – lucru greu în vreme de război, dar doar aşa Republica Moldova va fi tratată cu prietenie la Kiev, iar doar aşa Republica Moldova va înţelege că războiul este cât se poate de adevărat, cât se poate de real, că loveşte şi ucide oameni.

Pentru R. Moldova, România este doar un portofel

Dl Claudiu Lucaci îl roagă pe dl Veaceslav Ioniţă să dezvolte un pic relaţia dintre Republica Moldova şi România în momentul actual, cum stau lucrurile acum, nu proiectele vechi, mai ales în contextul în care Republica Moldova a depus acte necesare pentru integrare în UE.

Dl Veaceslav Ioniţă arată cum, din păcate, Republica Moldova a privit România ca un fel de portofel din care primeşti bani, dar nu a privit România ca o soluţie pentru problemele Republicii Moldova. Dă exemplul sectorului energetic, unde sunt foarte vulnerabili, dar nimeni nu a discutat foarte serios acest aspect cu România. Din nou arată cum gazoductul Iaşi-Ungheni a fost sabotat, abia acum s-a dat în exploatare dar nu este sigur cum va funcţiona. S-a dat o lege pentru a înmagazina gaze pentru timp de iarnă, dar capacităţile de depozitare de gaze sunt pe teritoriul României. România este într-adevăr un furnizor de securitate energetică pentru Republica Moldova.

Se întreabă de ce de 20 de ani nu s-a creat o bursă comună Republica Moldova – România. Singura companie din Republica Moldova care a făcut ofertă publică de acţiuni este Purcari, la Bucureşti, pentru că în Republica Moldova este imposibil să faci aşa ceva. De asemenea, sistemul de pensii nu a fost dezvoltat deloc, este falimentar, nu se poate dezvolta pilonul 3 de pensii din cauza lipsei unei pieţe de capital. De la semnarea acordului de asociere cu UE nu a fost dezvoltat niciun serviciu financiar transfrontalier, sistemul asigurărilor nu este deloc dezvoltat. Există acord de asociere cu UE, dar la toate problemele de mai sus nu s-a făcut nimic. Acestea sunt doar 3 exemple unde nimeni nu a împiedicat Republica Moldova să dezvolte sisteme de asociere cu România, dar nu s-a făcut nimic.

Ajutorul dat de România Republicii Moldova a avut un impact extraordinar la nivelul opiniei publice, dar Republica Moldova trebuie transformată. Pentru că, din unele puncte de vedere, ca de exemplu sistemul de administraţie, corupţia, Federaţia Rusă încă mai controlează Republica Moldova.

România trebuie să rupă Republica Moldova de la acest handicap de dezvoltare prin proiecte, de exemplu prin segmentul energetic, sistemul bancar. Dl Ioniţă susţine că va fi o apropiere mult mai mare a Republicii Moldova de România atunci când capitalul românesc se va simţi ca la el acasă în Republica Moldova, pentru că deocamdată nu este aşa. Dacă guvernul României investeşte atâţia bani publici în Republica Moldova, dar în urma lor nu vine capitalul privat, nu înseamnă că avem o problemă? Iar într-o astfel de relaţie vinovat este cel mai puternic. Soluţiile sunt la Bucureşti, şi nu numai prin ajutoare financiare, pentru că în Republica Moldova unele elite nu vor aceste soluţii, pentru că ar deranja corupţia de acolo. Iar singura care poate ajuta aici în perspectiva unei integrări europene este România.

Dl Ioniţă susţine ceea ce a spus şi dl Dungaciu, un minister al integrării Republicii Moldova în UE la Bucureşti ar fi foarte necesar, ca să pună pe agendă subiecte reale. Nu trebuie numai ajutoare financiare de la Bucureşti, care să amâne doar rezolvarea unor probleme grave, ci trebuie proiecte concrete care să scoată Republica Moldova din captivitate instituţională, de infrastructură. În Republica Moldova situaţia este foarte gravă, atâta timp cât capitalul românesc nu este acolo la el acasă, înseamnă că avem un sistem economic vicios.

România are politici faţă de R. Moldova, dar nu are politică

Dl Prof. Dungaciu completează ceea ce a spus dl Ioniţă şi arată că semnul mediocrităţii unei viziuni externe este atunci când te faci că lucrezi, adică atunci când ai politici pentru fiecare domeniu, dar nu le integrezi într-o viziune. Ai POLITICI, dar nu ai POLITICĂ. Dacă ai o politică, ştii unde vrei să ajungi, ştii la ce să îţi foloseşti banii şi eşti mai asertiv. România nu a fost vizionară la aşa ceva, mereu a avut „policies”, dar nu a avut „politics” şi nu a fost mai asertivă, mai ales în aceste feluri de privatizări halucinante de la Chişinău.

Acum este o şansă mare de politică externă şi pentru România şi pentru Republica Moldova dacă aceasta primeşte statutul de candidat la integrare în UE, mai ales dacă vrei să trimiţi un semnal clar că oricine vrea să discute despre Chişinău, sună şi la Bucureşti. Ar merita făcut un minister pentru integrare a Republicii Moldova şi toate subiectele de la gaze până la Mitropolia Basarabiei ar trebui repuse pe agendă, pentru că, începând de la domeniul energetic până la contactul cu populaţia din Republica Moldova, România nu stă foarte bine. Iar în privinţa percepţiei populaţiei şi România are o mare responsabilitate, pentru că nu se poate aştepta ca altcineva să schimbe această percepţie în locul ei.

În opinia dlui Claudiu Lucaci, aşa cum arată acum Republica Moldova, nu este capabilă să facă efortul de integrare în UE. România este capabilă să ducă Republica Moldova pe acest drum?

Dna Alina Achim-Inayeh susţine că dacă România ar avea această viziune despre care s-a vorbit în această dezbatere (şi care lipseşte), atunci ar putea să ajute substanţial Republica Moldova în drumul ei către integrare europeană şi România ar trebui să îşi asume asta, să îşi propună şi să aibă o viziune.

Face o paralelă între societatea din Republica Moldova, care este împărţită între est şi vest, şi societatea românească, ce îşi pune şi ea tot felul de întrebări. Dar asta nu înseamnă că România nu ar trebui să aibă o viziune şi să fie mai asertivă pe dosarul Republica Moldova şi în cadrul UE, unde de fapt România nu prea are o voce despre nimic în Uniunea Europeană, nu doar despre Republica Moldova.

Dl Claudiu Lucaci încheie dezbaterea sperând să mai fie ocazii cât de curând de a vorbi despre acest subiect, menţionând cât de mult ne interesează de fapt pe mulţi dintre noi ceea ce se întâmplă cu Republica Moldova.

Proiect LARICS realizat în parteneriat cu GMF Romania.