Din rău în mai rău. Noul ministru al Sportului, gafă penibilă: credea că votează Codul lui Hammurabi în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Matei, noul ministru al Tineretului şi Sportului. FOTO Facebook Bogdan Matei
Bogdan Matei, noul ministru al Tineretului şi Sportului. FOTO Facebook Bogdan Matei

Senatorul Bogdan Matei este propunerea PSD pentru Ministerul Tineretului şi Sportului. La începutul mandatului de parlamentar, Matei a fost autorul unei gafe penibile. Social-democratul a crezut că pe masa aleşilor va ajunge la vot şi Codul lui Hammurabi, adică o serie de legi de acum 3.700 ani.

Bogdan Matei s-a făcut de râs încă din primele sale zile în care a mers în Parlament. Senatorul a arătat că nu ştie ce se întâmplă în legislativ şi că are lacune în ceea ce priveşte cultura generală, lucru demonstrat prin răspunsurile date unui reporter de la Antena 1.

„Ştiţi că există un pachet de legi al lui Hammurabi care nu a fost votat de Parlamentul anterior, ce veţi face când va veni proiectul de lege în Parlament?”, l-a întrebat reporterul, în încercarea de a testa dacă senatorul PSD a auzit sau nu de aceste documente istorice din perioada Antichităţii.   „Aşa cum am spus, suntem la început. Daţi-ne răgaz să ne acomodăm, daţi-ne răgaz să studiem”, a fost replica noului ministru.  

Şi la a doua întrebare, Matei nu a dat un răspuns prin care să arate că ştie e se întâmplă în Parlament:  „Ştiţi câte examene se dau în sesiunea parlamentară?”, l-a întrebat reporterul.  „Vom avea timp pentru orice studiu în parte”, a răspuns Matei.  

Codul lui Hammurabi (sau Codex Hammurapi) este o culegere de legi din timpul regelui babilonian Hammurabi. Codul, scris în jurul anului 1760 î.Hr. Acesta cuprindea un Prolog, 282 de articole de lege şi un Epilog, potrivit Historia.ro. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite