Din vremea lui Caragiale: „Cetăţeanul turmentat” în secolul XXI

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
vot

Deşi nemuritorul I.L.Caragiale, vestitul nenea Iancu, a creat memorabilele sale piese de teatru la finalul secolului al XIX-lea, actualitatea lor se observă şi astăzi.

Nenea Iancu a încercat să prindă ceva şi din secolul XX, dorind să candideze pe un post de parlamentar, însă tocmai el, creatorul „cetăţeanului turmentat” nu a reuşit să fie ales. Dezamăgit, nenea Iancu a decis să îşi trăiască ultimii ani din viaţă la Berlin. Poate că ştia el de ce...

Să ne închipuim că şi azi, înainte de alegerile parlamentare din anul 2016, cetăţeanul turmentat al mileniului III se plimbă pe străzile unui oraş de provincie. Are drept de vot, dar nu ştie cu cine trebuie să voteze. Are prieteni destui, dar parcă acum, de când cu alegerile parlamentare, zi de zi, e tot mai abordat de alţii. Abia dacă mai poate ţine seama orelor petrecute în cafenelele urbei.

Într-o zi, nişte amici, „apropitari” ca şi el, deşi asta nu mai este o condiţie, votul fiind universal, îl întâlnesc:

            -Onorabile, hai cu noi la o bere! La un vin!

            -Câte ceasuri să fie?

            -E trecut de 4, în curând or să fie gata şi micii care sfârâie pe grătar!

Şi omul nostru, alături de amicii săi se îndreaptă spre restaurant, unde discuţia curge în voie.

            -Şi, ia ziceţi stimabililor, pe cine votăm?

            -Nu ştim, acum mergem la întrunire, după ora şase.

            -La cine?

            -La de ai noştri stimabile, lasă nu îţi face griji! Sănătate! Noroc!

Şi ospătarii grijulii umblă cu platouri de mici, carafe cu vin şi se face ora şase.

Grupul vesel merge la întrunire. Acolo, bietul cetăţean vede cum prietenii săi mai mult se ceartă decât s-ar înţelege cu „ai noştri” de care vorbeam. Singura plăcere e a altor câteva pahare de vin care se golesc la discuţie. Amicii se grăbesc să iasă, cetăţeanul turmentat vrea să se bucure şi de ultimul pahar.

            -Bine, onorabile, te aşteptăm la ieşire. S-a întunecat deja şi căutăm un taxi.

În grabă, din paltonul unui comesean pică un răvaş, pe care cetăţeanul îl ia şi îl pune în buzunarul de la piept, cu gândul ca să îl restituie amicilor.

Ajungându-i din urmă, cetăţeanul turmentat, la ieşire nu se poate stăpâni să nu întrebe:

            -Şi noi cu cine votăm? Ai noştri după cum văd...

            -Lasă onorabile, că găsim noi! Trebuie să mergem şi la alţii, nu or fi ei singuri! Nu prea ţin cu „enteresul” naţiei şi al poporului! Vino cu noi, mergem să mai vedem nişte amici.

            -Nu, am uitat să vă spui că am bilete la reprezentaţie! O piesă nouă la teatru!

            -Iubeşti cultura stimabile! Bravos!

            -Păi dacă de votat nu am aflat cu cine, măcar de cultură să ne îngrijim!

Cetăţeanul nostru turmentat se decide să meargă pe jos până la teatru. Piesa începea într-o jumătate de oră. Cetăţeanul îşi aduse aminte că rămăsese cu răvaşul găsit şi decise să meargă lângă un stâlp electric să vadă ce era scris pe bilet:

            -Hopa! Numere şi numere de telefon, iniţiale, probabil de la amici... mare pagubă nu cred să fie.

Seara, cetăţeanul nostru se aşează în loja unde mai era deja şi o doamnă. Până la ridicarea cortinei, mai este timp pentru galanterii. Doamna pare dispusă să accepte conversaţia cetăţeanului nostru. Trebuie să precizez cititorilor că doamna devenise de curând moştenitoare a unor acţiuni la diverse companii. Se pare că tocmai compania unui partener de discuţii îi lipsea. Discuţia curge, iar la final, amicul nostru aruncă ultima întrebare, în fapt aceea care îl preocupa de mult timp:

            -Stimată doamnă, noi cu cine votăm?

            -Nu ştiu încă, spuse doamna, mai avem timp să vedem ce promit şi unii şi alţii.

Pentru că timpurile s-au schimbat, iar comunicarea dintre oameni a evoluat ambii parteneri fiind singuri, au decis ca peste o săptămână să se întâlnească din nou, la următoarea piesă.

După amiaza următoare, după ce toţi au terminat lucrul, amicii s-au decis să iasă la promenadă. Cetăţeanul turmentat, destul de vesel, întrucât avusese timp să guste o halbă două, îi vede şi îşi zice să meargă pentru a lămuri povestea biletului.

            -Ei, stimabililor, iar cu politica?

            -Da, stimabile, azi mergem la alţi amici, dar nu ştiu ce am făcut cu un bileţel unde notasem telefoanele unora dintre aceştia.

Cetăţeanul turmentat fu lovit de o senzaţie de iluminare. Găsise explicaţia biletului. Se decise să îl ţină cu sine, deoarece aici era cheia răspunsului aşteptat.

Fiecare prieten punea cap la cap însemnările, astfel că timp de o săptămână onorabilul nostru cetăţean putea tăia numărul şi iniţialele de pe bileţel. Nu mică îi era mirarea că amicii la care mergeau erau exponenţii unor idei asemănătoare deşi se dădeau adversari în dispute şi îşi aruncau vorbe grele. Cetăţeanul turmentat deja înainte de a gusta un strop de băutură vedea cum două trei partide „onorabile” dirijau o reţea de partiduleţe de tavernă, de cafenea sau chiar de tarabă, care mai de care mai pompos intitulate. Săptămâna trecea şi număr după număr dispăreau sub tăietură fără ca amicul nostru să înţeleagă cine îi va da răspunsul.

De vreo două zile, amicii erau supăraţi. Nici unul nu îşi amintea un număr de telefon şi pace! Căutaseră în serviete, în sertarele birourilor, în hârtiile de acasă. Cetăţeanul turmentat îşi pusese speranţa în acel ultim număr, însă nu ştia cum să facă. Dacă el suna, putea să fie dat deoparte, întrucât nu avea „recomandaţie”. Dacă dădea biletul amicilor se putea crede că o făcuse deliberat şi atunci nu mai putea desluşi misterul ultimului număr şi al iniţialelor care îl însoţeau pe bilet.

A sosit şi ziua reprezentaţiei. Doamna înveştmântată elegant în mantoul călduros de toamnă se întâlni în faţa teatrului cu amicul nostru, cetăţeanul turmentat. Ambii veniseră mai devreme şi timp până la începutul piesei mai era berechet.

Gustul unei cafele calde era ispititor pentru amândoi, aşa că amicul aşteptă din nou momentul întrebării de final:

            -Stimată amică, aş vrea să vă întreb, noi cu cine votăm?

            -Stimate amic, cred că ar fi o idee să ne încercăm şi noi norocul, cumva independent. Stare materială cred că avem şi eu şi dumneavoastră, un pic de minte limpede mai avem după imitaţiile de planuri politice pe care le afişează onorabilii politicieni, când la radio, când la televizor, când pe internet, timp mai este!

            -Ce dreptate aveţi! Dar puteţi să îmi daţi şi mie numărul de telefon?

Doamna scoase o carte de vizită din poşeta asortată cu mănuşile, botinele de toamnă, precum şi cu şalul de la gât.

Domnul mulţumi, cei doi merseră la loja de unde au urmărit piesa. După ce a condus-o pe prietena sa la taxi, cetăţeanul turmentat a zis că seara târziu putea mânca o friptură şi bea o baterie de vin.

După ce se delectă cu mâncarea şi băutura, întrebarea îi stăruia obsedant în minte. Eu cu cine votez? Pusese cartea de vizită a doamnei la un loc  cu răvaşul misterios a cărui căutare devenise o provocare a amicilor săi. Aici stupoare! Numărul de telefon al doamnei şi cel de pe bilet, ca şi iniţialele coincideau! Cetăţeanul turmentat avea astfel cheia spre a găsi răspunsul care îl frământa! El nu ştia cu cine să voteze, doamna de la teatru voia să candideze. De asta căutau amicii o protecţie? Un drum spre ascensiune?

            -„Ştraşnică mai este şi politica asta! Unii o mănâncă pe pâine şi o sting cu un pahar de vin, alţii fac mutări peste mutări de parcă ar trăi pe o tablă de şah!” îşi zise cetăţeanul turmentat.

*

Trebuie să mai scriu, în final, că întâmplările la care se referă aceste rânduri reprezintă o ficţiune. Orice asemănare cu fapte, locuri şi personaje din realitate este pur întâmplătoare.

De aceea, dragi cititori, morala o las pe seama dumneavostră să o înţelegeţi cum doriţi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite