Directorul INSCOP, dezminţire după ce un site a publicat „sondaje ţinute la secret“: „Plouă cu manipulări“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul INSCOP, Remus Ştefureac FOTO David Muntean
Directorul INSCOP, Remus Ştefureac FOTO David Muntean

Directorul INSCOP, Remus Ştefureac, avertizează asupra materialelor de presă care vizează activitatea instituţiei pe care o conduce şi subliniază că datele publicate recent pe un site nu aparţin INSCOP Research.

„A început să plouă cu manipulări prin sondaje. Astăzi aflăm de la Ziua Veche că INSCOP ar fi făcut un sondaj în luna august. Datele publicate nu aparţin INSCOP ! Pentru cunoscători şi necunoscători, repetăm faptul că singurele sondaje reale, oficiale, publicate sub sigla INSCOP Research sunt cele realizate la comanda cotidianului Adevărul şi pot fi găsite integral pe site-urile www.inscop.ro şi adevărul.ro.

Orice asociere a numelui INSCOP cu alte cifre sau studii comandate de alte entităţi decât Adevărul şi care nu sunt publicate pe www.inscop.ro reprezintă informaţii false cu caracter denigratoriu. Din acest motiv, vom lua toate măsurile legale pe care le considerăm necesare pentru a ne proteja reputaţia“, a explicat Ştefureac.

„Ziua Veche“ a publicat astăzi un material în care vorbeşte despre sondaje de opinie „secrete“ ale căror rezultate sugerează că Monica Macovei ar putea reprezenta o ameninţare pentru Victor Ponta, în cursa pentru Cotroceni. Materialul conţine o precizare vagă referitoare la perioada şi modul de culegere a datelor şi susţine că sondajul INSCOP „a fost realizat la sfârşitul lunii august, pe teren“.

Citeşte şi:

Directorul INSCOP, la Adevărul Live: Odată cu intrarea Elenei Udrea în cursa prezidenţială, Iohannis pică în capcană

Directorul INSCOP, Remus Ştefureac, a analizat, la Adevărul Live, intrarea Elenei Udrea în cursa prezidenţială şi a opinat că, în consecinţă, social-democraţii vor resuscita puternic tema antibăsistă, situaţie care ar putea conduce la izolarea lui Klaus Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite