Disidenţă retroactivă

Am scris în zilele din urmă o serie întreagă de articole deloc măgulitoare la adresa prestaţiei unor miniştri din guvernul condus de dl. Ludovic Orban. Dacă nu chiar la adresa guvernului în întregime. Căruia cred că îi pot fi reproşate multe.

Începând cu apăsatul, deplasatul apetit al miniştrilor noştri pentru spectacolul de proastă calitate. Oare chiar nimeni din Executiv nu sesizează cât de ridicole sunt începuturile şedinţelor de guvern, cele anume regizate pentru a ajunge pe ecranele Televiziunilor? Momentele în care “excelenţele”, multe dintre ele de strânsură, se dau de ceasul morţii, se bucură, juisează în direct atunci când li se spune ‘’ doamna ministru X, domnule ministru Y’’, iar ele răspund şi tacticos şi cu capul plecat, cu vădită recunoştinţa la adresa celui care le-a dat dregătoriile la care, altminteri, nu prea avea dreptul nici măcar să viseze „da, Domnule Prim-Ministru”.

Pentru aceste momente caraghioase se pierd minute preţioase care, altminteri, ar putea fi dedicate unor acţiuni concrete. Când le văd, îmi amintesc de zilele în care un ins căruia i-am şi uitat numele, ba nu, uite, mi-l amintesc, individul se cheamă Gabriel Oprea, căruia toţi îi spuneau, de fapt, Generalul Ismană, se topea de fericire când subordonaţii i se adresau cu apelativul „domnule vice-prim-ministru”.  Sau „prim-vice-prim-ministru”. Respectivul fiind luat din raftul din care îşi luase odinioară Nicolae Ceauşescu demnitarii, se credea un fel de Elena Ceauşescu în uniformă. În cele din urmă i s-a dovedit impostura. Mai trebuie să o deconteze în faţa legii.

Multe am să îi reproşez şi domnului Ludovic Orban însuşi. Care a prins gustul puterii. Care e nehotărât, aşa încât una declară astăzi şi alta, mâine. De joi încoace dl. Orban a devenit apologetul solidarităţii întru sărăcie. Curat liberal, prim-ministrul României. Nu îmi plac deloc nici vicepremierul Raluca Turcan, pe care aş lăsa-o urgent la vatră, cu dreptul de a se uita toată ziulica la emisiunile TVR Hunedoara, dar şi cu obligaţia de a pune zilnic mâna pe câte un manual de vorbit corect limba română (poate că astfel nu va mai scoate pe gură sintagme de genul alegeri electorale), nici d-na Violeta Alexandru, mânată de dorinţa de a le face cu orice preţ rău bugetarilor (cucoana şi-a îndeplinit dorinţa) şi sfidând pentru asta legile economice, nici doamna Monica Anisie şi, last but not least, dl. Florin Cîţu (altă încarnare a iresponsabilităţii cu panaş). 

Sunt însă şi lucruri bune pe care le-a făcut guvernul şi sunt în componenţa lui şi miniştrii de ispravă. Aşa cum mi se pare a fi dl. Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, care face exact ceea ce se cuvine. Este mereu exact acolo unde trebuie, vrea să dezamorseze conflicte, e hotărât să ia decizii, să rezolve. Adesea trebuie să adopte chiar măsuri extreme. L-am văzut joi seara, într-un lung interviu la Digi 24. Calm, hotărât, dovedind că are habar nu doar despre ceea ce vorbeşte, ci şi care îi sunt sarcinile. Nedornic de poze şi de vedetisme. Exact ce trebuie.

Situaţia disperată nu doar de la Spitalul judeţean, ci din întreg judeţul Suceava (aici PNL are obligaţia morală să lămurească ce vini are baronul local Gheorghe Flutur pe care e vizibil că îl protejează, că îi ascunde matrapazlâcurile şi ticăloşiile, ce ilegalităţi şi ce excese de autoritate a comis fostul manager Vasile Rîmbu, protejatul fluturelui mereu lipit pe lampa puterii, nu să încerce punerea batistei pe ţambal), cea de la Deva, poate şi cea de la Spitalul judeţean Arad au impus şi impun conduceri militare. Asta nu înseamnă nicidecum reîntoarcerea la unele soluţii din arsenalul ceauşist. Aşa cum susţine în editorialul publicat joia trecută atât în Evenimentul zilei, cât şi pe cristoiublog, dl. Ion Cristoiu. Care îşi aminteşte că, la un moment dat, Ceauşescu, cel pe care l-a preamărit pe vremea când lucra şi era şef în presa comunistă, a militarizat o parte a economiei. Îndeosebi unităţile furnizoare de energie. De data aceasta, nu se pune problema militarizării întregii vieţii publice, chiar dacă întregii populaţii i se cere să respecte - et pour cause - o disciplină militară.

De câteva săptămâni, dl. Ion Cristoiu tot susţine că am fi ajuns să retrăim în ceauşism şi dictatură. O face în scris, o face la Televiziunile prietene ori aservite PSD. O face dezinvolt, aş zice chiar fără ruşine. Fără nici cea mai mică restricţie. Nici măcar aceea a bunului simţ. Dl. Cristoiu falsifică evidenţe. Incită la revolte. Făcea oare acelaşi lucru şi pe vremea când slujea dictatura ceauşistă? Când a fost produsul nemijlocit al acesteia? Mă îndoiesc.

De 30 de ani încoace dl. Cristoiu, marele Jack, altminteri pe zi ce trece tot mai mic, tot mai minuscul, vrea să ne prostească. Practică o disidenţă retroactivă. Cred că paharul s-a cam umplut. Iar dl. Cristoiu are nevoie de o pauză.

P.S. Acest text nu se adresează hiper-activilor vânătorul/d.c., lucifer, ioan stănilă, herr, victor nagy. 

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro