Politică

articolul anterior articolul urmator

Doar atât ne-a fost norocul ?

5
1 Dec 2018 08:27:14
Mircea Morariu

La împlinirea a 100 de ani de când există România Mare, cred că am fi fost datori nu doar să organizăm întruniri festive, serate, simpozioane aniversare cel mai adesea triumfaliste, ci să ne întrebăm deopotrivă cât şi cum am fost în stare să valorificăm dintre oportunităţile oferite de Unirea de la 1 Decembrie 1918.

 

Era, cred, necesară o autentică, nu întotdeauna şi agreabilă privire în oglindă nu doar pentru a ne întreba retoric dacă România este sau nu cea mai frumoasă şi împlinită ţară din Europa. Era mai important să mergem mai departe decât să constatăm, şi aceasta numai în clipele marcate de un plus de luciditate, că cea mai mare realizare a României centenare este că ea continuă să existe ca atare. Nu ca la 1 ianuarie 1919, de pildă, ci măcar aşa cum i-a fost dat să rămână după încheierea celei de-a doua mari confligraţii mondiale şi după trecerea în registre şi catastife sacrosancte a socotelilor finale, pentru noi nu tocmai foarte generoase.

Era, socotesc, un pic mai profitabil nu numai să ne limităm la repetarea celebrei ziceri a lui Petre Carp, zicere referitoare la norocul care ar fi marcat mai întotdeauna destinul ţării noastre. Un noroc care a suplinit adesea ceea ce nu s-au prea învrednicit să facă oamenii.  Din neştiinţă, naivitate, nevrere, lene sau în numele acelei săvârşiri fără desăvârşire despre care scria încă din 1907 Dumitru Drăghicescu ori al lui „merge şi aşa” diagnosticat de poeta Ana Blandiana, mult mai aproape de zilele noastre.

Chiar să fi avut noroc România de la 1 Decembrie 1918 încoace? O analiză cât de cât serioasă mi se pare că ar contrazice iarăşi o viziune din cale afară de optimistă. Nici perspectiva liniştitoare nu dă, la urma urmei, prea multe motive de satisfacţie. Cei 20 de ani de interbelic au oferit ţării şansa dezvoltării, a creaţiei, lucrurile au fost preponderent pozitive sau măcar promiţătoare. Spun asta, chiar dacă nu mă număr printre aceia care apreciază că respectiva perioadă ar fi fost una a absolutului împlinirii, a pământului mioritic devenit loc de manifestare ori sinonim al Raiului.

Clasa politică nu a fost una chiar fără prihană, oamenii de stat autentici s-au amestecat cu profitorii, s-au comis greşeli impardonabile (de pildă în privinţa Basarabiei), regele Carol al II lea nu a fost neapărat un demon care a strivit îngeri, aceştia prea adesea s-au asociat cu Suveranul în multe dintre greşelile comise de acestea, cu voie sau, pur şi simplu, din lipsă de autentică statură politică. Nu-i vorbă, şi la capitolul angeologie naţională am făcut economie ori, din contră, am căzut pradă tendinţei de mistificare ulterioară, desigur explicabilă într-o oarecare măsură şi prin răul care a urmat odată cu începerea comunizării ţării.

O operaţiune căreia ne-am opus o vreme (au făcut-o partizanii din munţi, aceia cărora un nemernic peltic, aşa cum este grobianul pesedist Şerban Nicolae, a avut ticăloşia de a le insulta în urmă cu câteva luni memoria, iar replicile care i-au fost date ipochimenului mi s-au părut destul de slabe, la fel ca cele date lui Traian Băsescu care a debitat verzi şi uscate cu referire la Regele Mihai), apoi am cam acceptat coabitarea contra unor avantaje de moment, aşa cum a demonstrat în recenta sa carte (De la Dacia Antică la Marea Unire. De la Marea Unire la România de azi, Editura Humanitas, Bucureşti, 2018) profesorul Lucian Boia.

Iar după 22 decembrie 1989 parcă am fi fost setaţi să ne ratăm norocul. Prin alegeri proaste, prin neprezentări la urne, prin inacţiune, prin naivitate, adesea prin pactizarea ba cu Ion Iliescu, ba cu Liviu Nicolae Dragnea ori prin plusul de încredere acordat celor pe care i-am socotit greşit salvatori ai naţiei şi garanţi ai adevărului şi cinstei. Indiferent că aceştia s-au chemat Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. La alegerile prezidenţiale din noiembrie-decembrie 2014 am căzut pradă iluziei că istoria ar fi repetabilă şi am văzut în dl. Klaus Werner Iohannis o reîncarnare a Regelui Carol I sau a lui Ferdinand Întregitorul. Nu a fost să fie, am avut parte doar de o fiinţă ezitantă care ceea ce face bine astăzi are parcă grijă să arunce în derizoriu ori să strice mâine.

La numai trei săptămâni după sărbătorirea Centenarului vom marca 29 de ani de la Revoluţie. Despre care nici astăzi nu ştim din surse oficiale dacă a fost cu adevărat o revoluţie, o lovitură de stat, o loviluţie. „Vom marca” e un fel de a zice căci şi aici îşi spun cuvântul lehamitea, plictisul. Teama de a recunoaşte că au fost şi că avem în spate, mai degrabă, 29 de ani pierduţi. Nu doar politic, ci şi social şi economic. Nu avem un proiect de ţară, iată, de pildă, lansăm şi relansăm ideea României educate în vreme ce la fiecare rectificare bugetară educaţia pierde sistematic, suntem pe an ce trece mai puţini, românii emigrează.

Până la urmă chiar şi cei care critică ctitorirea Catedralei Mântuirii Neamului ar trebui să recunoască că e singurul lucru mai acătării săvârşit în 29 de ani de zisă libertate. Ajunge? Doar atât ne-a fost norocul? De răspundere sau de folosinţă limitată?

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro  şi pe blogurile adevărul.ro       

    

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Papa Raţă
1.12.2018, 08:53:12

@ E ORA DE SUFLET A ȚĂRII ... E ora de suflet a Țării Când vii și morți se-ntâlnesc, Bat clopotele reântregirii Mărețului neam românesc...

+3 (3 voturi)
Vanatorul/d.c.
1.12.2018, 09:23:23

Pentru toti jurnalisti si blogerii acestui site, pentru toti cei de la ..tehnic si pentru tantile mele dragi de la..radieră, pentru toti comentatorii si cititorii..la multi ani, fratilor si surioarelor..! Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie, Tara mea de glorii, tara mea de dor? Bratele nervoase, arma de tarie, La trecutu-ti mare, mare viitor! Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul, Daca fiii-ti mândri aste le nutresc; Caci ramâne stânca, desi moare valul, Dulce Românie, asta ti-o doresc. ******************************* Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie, Tânara mireasa, mama cu amor! Fiii tai traiasca numai în fratie Ca a noptii stele, ca a zilei zori, Viata în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tarie, suflet românesc, Vis de vitejie, fala si mândrie, Dulce Românie, asta ti-o doresc! (Mihai Eminescu)

-1 (1 vot)
victor catuna
1.12.2018, 09:42:26

Și cu aceasta ocazie, pentru toți cei ce poarta numele Liviu N. Dragnea: La mulți ani, cu executare!

+1 (1 vot)
Vanatorul/d.c.
1.12.2018, 10:18:11

Bravo, Victoraș..!”Pentru toți cei ce poarta numele Liviu N. Dragnea” si, in general, pentru toti politicienii care si-au facut averile (cash si imobiliare) din postura de slujbasi ai statului, bugetari..! Nu-i mai ”arzătoare” asa urarea prilejuita de Centenarul Unirii..? Sau nu vă dau voie ăia de la..unitate:)) Mafiotii vostri sunt mai onesti si mai patrioti decat mafiotii ălorlalti, asa-i..?:))

-1 (1 vot)
Sârbul Vasile
1.12.2018, 09:40:06

Îmi amintesc că Centenarul lui 1 Decembrie a venit cu un ger tăios. Peste tot agitație. Buluceală și înghionteli. Și mai îmi amintesc de poezia aia scrisa pentru o așa ocazie. Ce titlu sugestiv... Suntem o țară de... ce vrei Pufni, se buluciră ştiri: Un altul frânt la datorie Sub faldul falnicei oștiri; Urma își pună pirostrie. Depun sicriu cu tricolor, Comanda Foc! mai auzi. Stufoase jerbe loc spuzi... Privi decât sumarul lor. Desprins, trecuse pe ulei: Suntem o țară de doi lei. Se poate, îl destindă meci... Și apărură imnuri cânte. Reverbera în piepturi zeci Chemarea iminentei trânte. Impresionant avem decor, Stătu cirac lângă franțuzi. A lor cuvinte mari incluzi, Din somn deştepte galben cor, Ușor ne-om crede niște zmei: Suntem o țară de pigmei. Au ce anime? Numai sport Cu bun renume dobândit. Întartă mintea spre confort Că vrei ori nu, devii bandit. Bățoși girează Parlament; Hidoasa formă fără fond. Uimea intregul mapamond Abia bunghit pe continent Segment un veac înapoiat: Suntem o țară de copiat. Din ăst ungher întunecos, Apuce plozii, m- am târât, Căpșoru' hăbăuc am scos Prin bardul tipic amărât. Aude nemți. Așa flămând, Servea divinului proiect; Enorm absoarbâ intelect. Ci printre muritori tronând, Doar Creangă prețui amic: Suntem o țară de nimic (Con)știință, artă. filozofi, Au libertate, zburde, vezi, Cum se pliară după grofi. Îmbie truditori, purcezi, Ridice iute clanul mâini. Acum fierbimte i te rogi, Ca untul fi- vor boșorogi; Priască miezul albei pâini. În tonul sumbru și închei: Sumtem o țară de lachei

Modifică Setările