Doctoratul vesel

În ciuda faptului că râde toată România de necazul şi ruşinea primului ministru, îndrăznesc să cred că renunţarea la doctorat e primul gest pentru care Victor Ponta poate fi, în sfârşit, felicitat. Fac constatarea râzând pe sub mustaţă, pufnind pe la colţuri şi făcând semne obscene pe sub masă, apoi luând masca seriozităţii.

Doctoratul lui era secretul lui Polichinelle. Am ştiut din prima zi că era un fals. Că, în buna tradiţie românească, candidatul s-a conformat sfaturilor de bine: „Haide, mă, nu fi prost, scrie şi tu ceva acolo, eşti băiat deştept, vrei să te întreacă toţi?“ „Nu fi naşpa, suntem între noi, toată lumea face aşa! Te dai lebădă?“ Ei bine, cârlanul n-a vrut să fie mai cu moţ, sau mai exact spus, a vrut să aibă acelaşi moţ cu cârdul de plagiatori. Probabil că, pe vremea aia, tânărul aspirant nici nu visa să ajungă mare şi tare. Protectorul lui, Adrian Năstase, părea nemuritor. Cariera de consultant sau, eventual, de ministru al tineretului şi sportului era bătută în cuie. Iar colegii lui de generaţie deschiseseră deja întrecerea socialistă „doctoratul în patru luni şi jumătate“. Cum să te laşi mai prejos? Imposibil!

Dar, dincolo de istoria ridicolă şi tragică a unui prim ministru plagiator (da' ce spun eu? – am văzut moda plagiatelor întinsă pe tot cuprinsul Europei), povestea asta ascunde o realitate dintre cele mai triste şi anume cea a învăţământului românesc, pepinieră de incompetenţă şi parvenire. Cunosc, de prin 1995, cazuri grele, de studenţi flămânzi care alcătuiau, pentru lectori şi conferenţiari articole, comunicări, articole şi, cum altfel, doctorate. Preţul, pe atunci, se învârtea în jurul unei sute de dolari. Nu pare o sumă mare, da' studentul trăia un semestru din ei. Se ducea frumuşel la bibliotecă, copia pe rupte, iar ipochimenul ageamiu profitor nici nu se obosea să controleze. Ştiinţele umaniste au fost paradisul falsificării şi furtului. Filologia, ştiinţele politice, sociologia, politologia, apoi, treptat, economia, artele (ca să fii profesor era musai să ai doctoratul), toate au înflorit. Doctoratul te propulsa pe treptele instituţiei, îţi asigura un salariu mai rotunjor, intrai în circuitul turneelor, schimburilor universitare. Criteriile internaţionale, cu tot alaiul lor de reglementări au băgat steroizi în inventivitatea naţională. Au apărut reviste "ştiinţifice", egale cu zero, a apărut un cerc magic al articolelor pe care nu le citea nimeni (sau, dacă le citea, o făcea cu un zâmbet sardonic pe sub mustaţă). O adevărată conspiraţie a gradelor universitare obţinute pe genunchi a muncit din greu pentru instituirea unei hoţii colective. Am avut o dată în mână o astfel de lucrare. Trebuia să fac un referat de specialitate şi am descoperit, uşor, că omul copiase un manual de utilizare Microsoft. Însă nu pot să spun dacă lucrarea a apărut sau nu. Tot ce ştiu e că lucrarea era nulă.

Într-o astfel de lume, albul devine negru şi negrul, alb. Minimele bariere morale sunt sfărâmate. Nu e nevoie decât să te prostituezi o dată. A doua oară îţi place. Munca ulterioară constă în convingerea neofiţilor că astea sunt norma şi normalitatea. Ceea ce vreau să spun nu e o apărare a lui Ponta. O, nu! A încasat-o cu vârf, îndesat şi pe drept. Ceea ce mă doare e numărul enorm de plagiatori (ba nu, de hoţi!) care vor învăţa, în continuare, studenţimea cum să furi şi să fii fericit.