Dodon, un preşedinte la cheremul ţarului Putin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima vizită diplomatică pe care Igor Dodon a efectuat-o, marţi, la Kremlin, în calitate de şef al statului moldav, a fost un fiasco care pe termen mediu va fi greu de gestionat de către echipa sa de imagine. Prin prisma declaraţiilor făcute la întâlnirea cu Vladimir Putin, preşedintele moldav s-a dovedit a fi un „personaj umil şi nepregătit”, care dinamitează viitorul Republicii Moldova, atât în relaţia cu Rusia cât şi cu UE.

În cadrul discuţiilor oficiale pe care le-a purtat cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, Igor Dodon nu a reuşit să obţină nici un avantaj economic pentru Republica Moldova, ci chiar să dinamiteze relaţie cu UE prin declaraţiile făcute.

Înţelegem că există un acord cu privire la asocierea cu Uniunea Europeană. Apropo, am declarat de mai multe ori că sunt împotriva semnării acestui acord, şi cred că acest acord nu a oferit niciun avantaj pentru Republica Moldova. Am pierdut piaţa rusă, şi, destul de ciudat, volumul exporturilor către Uniunea Europeană, de asemenea, a scăzut. Aşa că nu am obtinut nimic prin semnarea acestui accord”, a declarat preşedintele Republicii Moldova, potrivit timpul.md.

Şi uitând că UE a investit în Republica Moldova circa 850 de milioane de euro pentru modernizarea statului, Igor Dodon a promis omologului său,Vladimir Putin, că din 2018 va denunţa Acordul de Asociere al RM la UE dacă PSRM va obţine majoritatea în viitorul Parlament de la Chişinău în urma alegerilor din 2018.

„Am declarat de multe ori că sunt împotriva semnării acestui Acord de Asociere cu UE. Cred că acest Acord nu a adus niciun beneficiu pentru Moldova. Am pierdut piaţa rusă, dar totodată, volumul de export pe piaţa europeană a scăzut. Nu am obţinut nimic. După următoarele alegeri parlamentare, PSRM va câştiga majoritatea în Parlament şi voi anula acest Acord”, a declarat preşedintele RM, potrivit Publika.md.

Prin astfel de declaraţii iresponsabile, Dodon devine un pericol pentru stabilitatea Republicii Moldova întrucât riscă să o transforme „într-o zonă gri” dacă se pierde sprijinul economic şi financiar din partea UE. În schimb, pentru majoritatea care asigură guvernarea la Chişinău circul mediatic pe care şeful statului moldav l-a făcut la Kremlin este un semnal de alarmă întrucât Dodon este decis să devină un preşedinte jucător legitimate de votul popular. Într-o asemenea situaţie, Plahotniuc este nevoit să iasă la atac pentru că alegerile anticipate ar putea să îi aducă o victorie neaşteptată PSRM.

„Moldova are un singur vector extern – vectorul european. Iar acest adevăr trebuie spus cu fruntea sus în orice vizită peste hotare, fiindcă ţara noastră nu are voie să dea semnale contradictorii de politică externă. Nu doar că vom bloca orice tentativă de anulare a lui, dar vom accelera implementarea, astfel încât beneficiile să fie simţite în continuare de cât mai mulţi oameni. Acordul este bun, a dat roade şi va da roade”, a scris preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, pe facebook, potrivit primetv.md.

Pe de altă parte, este greu de spus dacă se va genera un conflict între Dodon şi Plahotniuc însă şeful statului moldovean este capabil de orice, dacă aşa îi va obţine mărinimia lui Putin. La rândul său, Vladimir Putin a condiţionat un posibil sprijin pentru Republica Moldova în timp ce declaraţiile iresponsabile ale lui Dodon au conturat viitorul plan de acţiuni. „Foarte multe depind de modul în care Moldova îşi construieşte relaţia cu Uniunea Europeană, mă refer la Acordul de Asociere semnat şi intrat în vigoare.Cunoaştem competenţele Guvernului Republicii Moldova, cunoaştem împuternicirile preşedintelui, şi potrivit legislaţiei moldoveneşti, unele chestiuni nu ţin de Preşedinte. Suntem gata să cooperăm cu Guvernul cât şi cu Preşedintele”, a declarat preşedintele Federaţiei Ruse, potrivit radiochişinău.md.

Majoritatea controlată de oligarhul Vladimir Plahotniuc este obligată „să îl ţină în limitele constituţionale” pe Igor Dodon, care se doreşte a fi liderul suprem legitimat de popor să conducă după propria sa voinţă. Cu un preşedinte iresponsabil şi pro-rus, viitorul Republicii Moldova se anunţă incert.

„PD încă nu a înţeles că, din decembrie, R. Moldova are un preşedinte ales de popor, care pune în practică dorinţele cetăţenilor. Iar mai mult de jumătate dintre ei cred că R. Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Euroasiatice. Guvernanţii au negociat Acordul de asociere cu UE pe ascuns, iar oamenii nu înţeleg ce au semnat ei acolo şi nici nu au văzut vreun beneficiu până acum. Dimpotrivă, efectul a fost o îngheţare a relaţiilor economice cu Rusia şi multe pagube directe asupra cetăţenilor. Preşedintele a promis că va repara acest lucru şi va face tot ce îi permite funcţia pentru a scoate ţara dintr-un acord păgubos pentru cetăţenii ei. O va face mai devreme sau mai târziu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Republicii Moldova, Ion Ceban.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite