Domnule Ion Iliescu, judecata istoriei n-o să vă ierte niciodată ratarea Unirii cu Basarabia!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Iliescu în 1991 FOTO Mediafax
Ion Iliescu în 1991 FOTO Mediafax

Recent, Ion Iliescu a fost revoltat de reproşul făcut de europarlamentarul Monica Macovei faţă de ratarea Unirii Basarabiei cu România în anii 1990. Macovei a afirmat la o emisiune pe adevărul.ro că în anii 1990 Unirea se putea face şi chiar preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a venit la Bucureşti să discute cu Ion Iliescu, preşedintele României, pe tema aceasta, însă a fost refuzat.

Ion Iliescu se apără după „manualul“ de partid, adică practică atacul direct la persoană şi dezinformarea. Ion Iliescu o atacă direct pe Macovei, declarând că afirmaţia ei este mincinoasă şi iresponsabilă, iar ea dă dovadă de o ignoranţă crasă, condamnabilă şi periculoasă. Mai direct spus, Iliescu o face pe Macovei mincinoasă, iresponsabilă şi ignorantă!

Pentru dezinformare face trimitere la câteva momente din redeşteptarea românească din Moldova, cărora le dă propria interpretare şi le decupează din context, aruncă vina pe moldoveni, care nu au vrut Unirea în anii 1990, ne aminteşte de tratatele internaţionale care consfinţesc graniţele în Europa şi citează din sondaje de opinie din 1990 şi din declaraţii ale politicienilor moldoveni din acelaşi an. Domnul Iliescu uită să ne spună că aceste date sunt anterioare dezmembrării Uniunii Sovietice din august 1991!

După 1987, pe fondul deschiderii liderului de la Moscova, Mihail Gorbaciov, în Moldova, la fel ca în alte republici sovietice, a început redeşteptarea naţională, care aici a constat, după câţiva ani de luptă naţională, în recunoaşterea oficială a limbii române şi a grafiei latine. Domnule Iliescu, simbolurile culturale au avut întotdeauna un rol catalizator al oricărei mişcări naţionale, ele sunt o interfaţă palpabilă a luptei naţionale, sunt ceea ce se simte şi se valorizează. Ce alte dovezi de românism doreaţi să fie mai puternice în Moldova decât recunoaşterea oficială a limbii române şi a grafiei latine? A fost o luptă de câţiva ani la Chişinău şi în jurul acestei lupte s-a cristalizat mişcarea naţională românească peste Prut. La Chişinău se strângeau zeci de mii de români în jurul oamenilor de cultură – poeţi, scriitori, cântăreţi, care reuşeau prin cuvântările lor să coaguleze mişcarea naţională românească din Basarabia. Odată cu proclamarea independenţei, Moldova a adoptat imnul naţional al României – Deşteaptă-te române! – ca imn naţional, a adoptat tricolorul ca steag, a declarat limba română ca limbă oficială. Toate acestea sunt declaraţii româneşti, domnule Iliescu. Moldova s-a îmbrăcat ca o mireasă gata de nuntă, dar, din păcate, mirele, România, s-a lăsat aşteptat...

image

Domnule Ion Iliescu, ca şef al statului român, ce aţi făcut concret pentru Unire? Aţi transmis măcar prin canalele diplomatice sau prin cele neoficiale o propunere către liderii politici moldoveni sau către liderii mişcării naţionale româneşti, acei oameni de cultură care adunau în jurul lor zeci de mii de oameni la Chişinău, o intenţie de Unire, ceva, orice despre disponibilitatea statului român de a-şi asuma acest gest politic?! Noi, muritorii de rând, ştim că nu aţi făcut absolut nimic în favoarea Unirii. Dacă ne înşelăm, vă invit să ne furnizaţi date concrete, verificabile, pentru că au trecut peste două decenii de la acele evenimente şi în actuala formulă de securitate în care ne aflăm nu riscăm să deranjăm pe cineva prin recunoaşterea declaraţiilor sau intenţiilor noastre politice de acum 20 de ani. Tăcerea Dvs. pe acest subiect şi stilul replicii date Monicăi Macovei arată că nu aţi făcut NIMIC pentru Unire.

Uitaţi că România era datoare cu o ofertă concretă faţă de basarabeni în august 1991, cu ocazia dezmembrării Uniunii Sovietice. Era necesară o reparaţie istorică, măcar la nivel de declaraţii de principiu, faţă de laşitatea României, care în 28 iunie 1940 nu a tras măcar un glonte pentru a apăra Basarabia. La fel cum politicienii români au fost laşi în 1940 aţi fost şi Dvs. în august 1991, când nu aţi avut curajul să propuneţi moldovenilor Unirea, adică revenirea la ţara din care au fost rupţi cu forţa de ruşi. Ar fi fost un gest politic curajos al României, însă niciun politician român nu s-a ridicat în 1991 la înălţimea politicienilor din 1918. În 1991 ne-au lipsit oamenii de stat adevăraţi, cu simţul răspunderii pentru ţară. Aţi fi putut fi unul dintre ei, dar aţi ratat această şansă.

România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova, la doar câteva ore după declaraţia oficială de independenţă la Chişinău. Este evident că telefoanele dintre Chişinău şi Bucureşti s-au înroşit în acele zile. În declaraţia oficială de recunoaştere a independenţei Moldovei, de ce nu aţi inserat măcar o frază despre disponibilitatea României pentru Unire?

Invocaţi cauze externe împotriva Unirii în anii 1990. Uitaţi că existau cel puţin două premise favorabile în mentalul colectiv internaţional: unificarea Germaniei şi destrămarea Uniunii Sovietice. Cazul Germaniei a fost şi este un precedent favorabil Unirii Basarabiei cu România. El trebuia invocat atunci în cancelariile occidentale. Sunt curios dacă a existat un astfel de demers girat de Ministerul de Externe de la Bucureşti în anii 1990. Acelaşi minister român care trebuia să ceară fiecărui guvern european ca pactul Ribbentrop-Molotov să fie denunţat atât de Rusia, cât şi de Germania şi ca toate efectele sale să fie declarate nule. Nu aţi ştiut să urmăriţi interesele României, domnule Iliescu, deşi, ca şef de stat, aţi girat politica externă.

Destrămarea URSS a provocat în Europa un val de opinie favorabilă autodeterminării popoarelor subjugate de Uniunea Sovietică. Lituania, Letonia, Estonia şi alte state din marginea fostului lagăr sovietic au profitat de acest curent de opinie favorabil. Moldova şi România au ratat acest moment. De ce? Dvs. aruncaţi vina pe liderii moldoveni. Uitaţi însă că Dvs., ca şef al statului român, nu aţi venit cu nicio alternativă concretă. Liderii politici moldoveni erau cadre de partid formate la şcoala comunistă din URSS, la fel ca Dvs. de altfel. Atât ei, cât şi Dvs., încă mai sufereaţi de frica faţă de Moscova, pentru că pe toţi v-a luat prea repede valul de schimbări politice. Nu v-aţi aşteptat la schimbări atât de profunde ca destrămarea URSS şi dispariţia comunismului.

Îmi amintesc că în primele discursuri politice ale Dvs. după Revoluţia din Decembrie 1989 aţi avansat ideea unui stat socialist pe principii democratice, dar valul anticomunist v-a obligat să vă adaptaţi rapid.

La fel şi liderii politici moldoveni s-au adaptat şi au creat statul independent Moldova. Fiindcă România nu a venit cu nicio ofertă alternativă!

Deşi erau suficiente semnale că cel puţin o parte a politicienilor din Moldova sunt unionişti. Uitaţi că în februarie 1991 Mircea Snegur, preşedintele Moldovei încă sovietice, vorbea în Parlamentul de la Bucureşti despre românii de pe ambele părţi ale Prutului şi despre teritoriile româneşti ocupate de sovietici. Ce mesaj mai direct aţi aşteptat din partea politicienilor de peste Prut? Dar ei aşteptau un semnal de la Bucureşti, care, din păcate, nu a venit. Chiar Dvs., domnule Ion Iliescu, preşedintele României în acea perioadă, aţi declarat că România „nu poate absorbi un milion de ruşi cu forţa”. Aţi ratat Unirea! Laşitatea Dvs. este comparabilă cu trădarea din 1970 a liderilor mişcării naţionale româneşti din Basarabia şi Bucovina – Frontul Naţional Patriotic – de către Securitatea română.

Nu politicienii din Moldova, foşti comunişti cu şcoli la Moscova, puteau să mobilizeze moldovenii pentru Unire. Aceasta o puteau face acei lideri „spirituali” – poeţi, scriitori şi cântăreţi – care mobilizau zeci de mii de oameni în jurul lor în mişcarea naţională. Ei se uitau peste Prut, dar de aici nu au primit niciun semnal, nicio manifestare a unei intenţii că România îşi asumă şi îşi doreşte Unirea. V-a fost prea frică de Moscova pentru a vă gândi măcar la aşa ceva. Iar cei mai mulţi lideri de opinie unionişti din Moldova au murit în câţiva ani foarte ciudat, în orice caz nu de moarte bună. Gurile rele spun că a fost mâna ruşilor. Dacă e adevărat, unde a fost România, cu structurile sale de informaţii, care ar fi trebuit să îi protejeze pe aceşti lideri de opinie români din Basarabia?

Michael Guest Ion Iliescu 2004 FOTO Mediafax

Opinia publică din România, dar şi din Moldova, era în anii 1990 mult mai favorabilă Unirii decât acum. Dvs. aţi invocat un sondaj de opinie din anul 1990, anterior destrămării URSS. Să vă amintesc că până în toamna anului 1918 foarte puţini români din Transilvania se gândeau la Unire, dar imediat ce s-a destrămat Imperiul Austro-ungar, s-a schimbat opinia majorităţii românilor ardeleni. Pentru că liderii românilor din Transilvania au avut o ofertă concretă din România, în sensul că România şi-a asumat Unirea în momentul în care a intrat în război în 1916 pentru acest scop. Pentru că în România era o opinie favorabilă Unirii, cultivată de mai mulţi ani în presă. Pentru că românii ardeleni au conştientizat că aceasta era cea mai bună opţiune. Au existat şi între ei ideea pentru un stat independent, dar nu a avut succes. Pentru că alternativa Unirii a apărut ca cea mai bună la destrămarea imperiului. Liderii românilor din Transilvania au ştiut prin presă şi adunări publice să mobilizeze poporul român din Ardeal în favoarea Unirii în doar câteva săptămâni.

Masele pot fi manipulate printr-un discurs coerent şi oportun, în care formatorii de opinie să ştie când să pună accent pe o idee. Iar în anii 1990 opinia publică din România şi Moldova era uşor de manipulat prin presă, Dvs. ştiţi foarte bine asta. Aţi ratat momentul, acel val naţionalist românesc din Basarabia, format pe fondul luptei pentru limba română. Erau atunci vectori de opinie în Basarabia care puteau să mobilizeze poporul în favoarea Unirii. Vă mai amintiţi de Gheorghe Ghimpu, cel care, împreună cu colegii săi din Frontul Naţional Patriotic, au fost vânduţi KGB-ului în 1970 de către Securitatea din România? El a schimbat steagul URSS cu Tricolorul românesc pe clădirea Parlamentului moldovean în 27 august 1991. Vă mai amintiţi de Matkovski sau de soţii Teodorovici? Şi sunt mulţi alţi români basarabeni, vectori de opinie, care au avut aşteptări de la Bucureşti, de la politicienii români, inclusiv de la şeful statului, care eraţi Dvs,. domnule Ion Iliescu.

În chestiunea Unirii Basarabiei, sigur veţi rămâne în istorie ca acel preşedinte laş al României, care nu a făcut niciun gest pentru a manifesta intenţia Unirii din partea statului român în august 1991. Aţi ratat momentul propice oferit de destrămarea URSS şi nu aţi oferit nicio alternativă politicienilor şi liderilor de opinie din Moldova. Nu aţi avut curajul să le cereţi liderilor europeni şi americani ca pactul Ribbentrop-Molotov să fie declarat nul şi toate efectele sale să fie anulate. Aţi fost laş pentru că v-a fost frică de Moscova şi nu aţi riscat să vă asumaţi o acţiune politică de asemenea anvergură. Deşi, vă asigur, în anii 1990 mult mai mulţi români erau dispuşi să ia arma în mână pentru Basarabia!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite