Domnule preşedinte, aveţi libertatea de exprimare pe care aţi apărat-o! Copiii sunt târâţi în războiul media

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Stancu a ales o cale discutabilă de a-i răspunde jurnalistului Dan Tapalagă: o scrisoare către fiica acestuia
Oana Stancu a ales o cale discutabilă de a-i răspunde jurnalistului Dan Tapalagă: o scrisoare către fiica acestuia

Domnule preşedinte, ajunge cu joaca de-a preşedintele. V-am înţeles un an şi ceva. Nu mai avem răbdare. În fond, e vorba de vieţile noastre. Zilele trec ca un fum. Imposibil să nu aveţi sentimentul acesta, mai ales de când aveţi o agendă de preşedinte de ţară. Declaraţiile d-voastră de săptămână trecută au alimentat nu doar nemulţumirea românilor, ci au hrănit războiul urii practicat de trustul Intact.

Domnule preşedinte, nu aveţi remuşcări pentru declaraţiile pe care le-aţi dat pe trotuar? Nonşalant şi convins că aveţi dreptate. Ş apoi declaraţiile de la Bruxelles în care ne-aţi spus că negrul e gri, chiar alb. Spre deosebire de orice cetăţean al acestei ţări, declaraţiile dumneavoastră au greutatea unor declaraţii oficiale. Ceea ce aţi reuşit dumneavoastră a alimentat războiul urii practicat de Antena 3.

Un război media în care sunt târâţi copii, bătrâni, femei, instituţii, magistraţi, principii, reguli, mecanisme, Statul de Drept, tot ce am câştigat anii care au trecut şi în care ne tot învăţăm cum să trăim în democraţie. Cum să ne respectăm unii pe alţii. Pentru că ţine de esenţa democraţiei: să îţi exerciţi drepturile fără a leza drepturile celuilalt. Mitingul Antena 3 organizat vineri s-a desfăşurat sub patronajul d-voastră, oricât ar părea de deplasat! Sub steagul fluturat de d-voastră al ”libertăţii de exprimare”, sintagmă de care v-aţi agăţat fără să înţelegeţi nici până acum unde începe şi unde se termină libertatea de exprimare. V-aţi uitat la imaginile de la acel miting? Aţi stat comod într-un fotoliu şi aţi avut curiozitatea să vedeţi unde au dus declaraţiile d-voastră? Pe cine aţi cauţionat? Realizaţi acum efectele pe care declaraţiile d-voastră le-au avut?

S-au scris articole, editoriale, postări, s-a consumat timp editorial în emisiuni în care s-au analizat declaraţiile d-voastră de pe trotuar. Gravitatea lor, oricât aţi încercat să o minimalizaţi, a întrecut orice alte gafe şi inadecvări politice pe care le-aţi avut încă din 16 noiembrie. Incapacitatea dumneavoastră de a face distincţia între libertatea de exprimare în spaţiul public şi linşajul media de care televiziunile trustului Intact se fac vinovate de ani de zile frizează o minima capacitate a unui cetăţean de a înţelege unde e libertate de exprimare şi unde este concentrată vulgarizarea, trivializarea, grotescul atac la sănătatea mentală a unei întregi societăţii căreia i se serveşte, ani de ani, tone de mizerie, de jeg media. România educată la care visaţi nu poate scăpa din mocirla în care media o târăşte pentru că clasa politică pe care o ţineţi în braţe şi cu care vă consultaţi a capturat media, Statul, instituţiile, şi din toată încleştarea asta mafiotă cetăţeanul nu mai poate ieşi. Pentru că trăieşte prost şi speriat de ziua de mâine. Pentru că nu mai are speranţă, pentru că vă vede pe dumneavoastră cum declaraţi nonşalant că se pot găsi ”soluţii convenabile” pentru ”banale motive administrative” pentru marile afaceri oricât ar greşi, dar pe el, cetăţeanul simplu, pe el nu îl iartă nimeni când greşeşte sau când trebuie să îşi plătească datoriile. Ştiţi că  şi pentru o ”banală” factură de 52, 30 RON pentru tv cablu/internet nu te iartă nimeni?!

Domnule preşedinte, datorită dumneavoastră, copiii sunt târâţi în războiul media. Pentru că le-aţi dat aripi celor din trustul care nu mai ţine cont de reguli. Postul de televiziune pe care d-voastră l-aţi cauţionat, şi Jurnalul naţional, parte din Intact, au adresat unui copil de 10 ani o scrisoare atacând astfel un minor în cel mai grotesc şi impardonabil mod cu putinţă, de neconceput într-un stat democratic, sfidând  tocmai libertatea de exprimare cu care v-aţi împăunat ca un păun, şi anume, din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual,  ”Dreptul minorului la respectarea vieţii private şi la propria imagine prevalează în faţa necesităţii de informare”. Vă întreb, care ar fi fost ”necesitatea de informare” în acest caz?

”Art. 3(1) Minorul are dreptul la protejarea imaginii şi a vieţii sale intime, private şi familiale. (2) Condiţiile de participare a minorului la un program audiovizual trebuie să ţină seama de sensibilitatea şi vulnerabilitatea specifice vârstei, în general, şi de personalitatea minorului, în particular. (3) Dreptul minorului la respectarea vieţii private şi la propria imagine prevalează în faţa necesităţii de informare, cu atât mai mult în cazul minorului aflat în situaţii dificile. (4) În producţiile audiovizuale minorul nu poate fi folosit sau expus de către părinţi, rude, reprezentanţi legali, avocaţi sau alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lui, în scopul de a obţine pentru ei avantaje de orice fel sau de a influenţa deciziile autorităţilor public”.

Domnule preşedinte, orice propoziţie şi orice tăcere a dumneavoastră încurcă, amână, amăgeşte, cauţionează, greşeşte, umbreşte şi aruncă în derizoriu rolul pe care îl aveţi. Spre deosebire de trustul Intact care este o afacere comercială, instituţia pe care o reprezentaţi nu e o afacere comercială. Dumneavoastră nu reprezentaţi interesele comerciale ale trustului respectiv, nu sunteţi avocatul lor. Dumneavoastră reprezentaţi interesele întregii societăţii româneşti. În acest mizerabil scandal a fost târât numele unui copil de 10 ani. Veţi tăcea şi în acest caz? Libertatea de exprimare a fost satisfăcută astfel?

Domnule preşedinte, pas cu pas, şi primul pas, doar gafe. Aţi reuşit să atrageţi atenţia asupra dumneavoastră, nu doar în spaţiul virtual, ci şi în afara graniţelor, şi nu datorită unor mari realizări, sau a nor sofisticate mişcări politice. Iată că Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti declară clar că : „Sunt de acord cu prim-ministrul Cioloş, că acţiunea ANAF nu a influenţat dreptul Antenei de a emite. ANAF doar a acţionat pentru a pune în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă emisă de mult timp de recuperare a unor bunuri obţinute prin acte de corupţie şi furate de la poporul român”. Şi nu e puţin.

V-aţi adresat Parlamentului României. Auzim doar discursuri, vorbe, platitudini, rotiţi acelaşi angajamente de peste un an. Tot ce vedem este rezultatul amânărilor dumneavoastră, a lipsei de curaj şi de alegere clară. Aţi folosit de atâtea ori cuvântul ”ferm” în discursul în faţa parlamentului încât am fost tentată să îl caut în discurs şi să inventariez de câte ori l-aţi folosit. Dar am renunţat. Pentru că e irelevant. Vă veţi rupe 5 minute din preţiosul dumneavoastră timp prezidenţial pentru a lua apărarea unui copil de 10 ani târât în mizeria media? Pnetru a stabili un standard peste care nimeni să nu mai treacă? În fapt, pentru cel mai mizerabil atac la libertatea de exprimare. Generat de dumneavoastră.   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite