Dosare şi alegeri

Faţă de campania de aplicare a legii în România, cea electorală pentru alegerile prezidenţiale este un joc secund. Dacă în ultimile două campanii electorale similare în centru a fost discursul ce propunea combaterea corupţiei şi realizarea unei justiţii independente, în cea de anul acesta un singur candidat mai are discursul centrat pe acest mesaj, însă evenimentele menţin în spaţiul public tema relaţiei dintre justiţie şi politică.

Un val de dosare grele au ajuns la final şi au început să producă o mare circulaţie în viaţa publică, cu ieşiri (din scena politică) şi intrări (în penitenciare) a unor vedete politice ale ultimilor 25 de ani. În pagina „Polis” a revistei „Timpul”, ediţia pe luna octombrie (http://www.revistatimpul.ro/reviste/187/), am lansat câterva întrebări: a început să funcţioneze justiţia din România, după atâţia ani de complicităţi între puterile din stat? Am ajuns la o „judecată de apoi” a sfertului de secol scurs de la căderea comunismului? Asistăm la un trecător val de „dosare politice” şi „execuţii publice”, aşa cum susţin cei vizaţi de ele şi apărătorii lor? Se va simţi la vot această mişcare a dosarelor?

În opinia lui Mark Bucuci, justiţia din România a început să funcţioneze, luând-o înaintea societăţii. După ce a trecut prin perioada „corupţiei fără corupţi”, societatea românească a intrat în cea a „anticorupţiei fără anticorupţi”: „electoratul român a obosit. Problema corupţiei ca element fundamental în eşecul politicilor publice şi în dezagregarea comunităţilor pare a fi devenit secundară… Şocul publicului românesc ţine şi de faptul că o astfel de igienizare a activităţii politice este complet nouă pe la noi. În loc să se fi delimitat de astfel de persoane, o parte consistentă a electoratului român a preferat să îi voteze şi să îi transforme în martiri”.

O anumită ruptură dintre justiţie şi societate remarcă şi Vasile Ostaciuc: „justiţia modernă, ca expresie represivă (penală sau politică) a statului de hârtie, un stat modern-birocratic a cărui funcţionare se bazează pe instituţii şi nu pe indivizi, este credibilă în măsura în care interactionează comprehensiv cu opinia publică. Insuficienta modernizare a societăţii româneşti are ca prim efect o rezistenţă tenace a individualizării acţiunii publice şi politice în faţa unei (de dorit) instituţionalizări a acestui tip de acţiuni”.

Totuşi, o schimbare se poate remarca în comportamentul românilor faţă de justiţie. Cristi Danileţ arată că „încrederea în Justiţie s-a dublat în 10 ani, depăşind nivelul încrederii pe care românii o au în Parlament, Guvern sau chiar în Preşedintele ţării. Oamenii au văzut că ceva pozitiv se întâmplă: că indivizi care au ocupat diverse funcţii sau poziţii ajung în spatele gratiilor şi aceştia îşi pierd averile făcute pe spatele celor oneşti, în urma unor procese poate prea lungi, dar echitabile şi transparente. Poate că e singurul sector din România care merge corect şi asta reaprinde speranţa că lucrurile mai pot fi îndreptate”.

Mai pesimist faţă de funcţionarea justiţiei este Radu Nicolae, care arată că „este prematur să spunem că justiţia a început să funcţioneze independent în România, în condiţiile în care instituţiile anticorupţie… se pliază pe înţelegerile de culise… sau relaţia acestora cu serviciile speciale este neclară… Justiţia rămane încă selectivă şi influenţabilă”.

Va aduce modificări acest proces de salubrizare în viaţa politică? Sabin Drăgulin consideră că „presiunile conjugate ale SUA şi UE îl vor obliga chiar şi pe candidatul stângii să îi părăsească pe «foştii tovarăşi de drum». Figurile baronilor actuali, care par a fi de neclintit, se vor aduna în închisori, «lupii tineri» aşteptând cu nerăbdare «reformarea clasei politice» pentru a putea să ia locul «monştrilor sacri» ai politicii româneşti”.