Dosarul Microsoft: avantaj pentru barca Puterii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a votat în favoarea urmăririi penale a lui Valerian Vreme, deputat din tabăra Opoziţiei, în timp ce pentru Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, Comisia Juridică a Senatului a inventat argumente pentru a trage de timp

Parlamentul tratează din nou cu dublă măsură o situaţie penală în care sunt implicaţi deputaţi şi senatori atât din partea Puterii, cât şi a Opoziţiei. Ieri, Camera Deputaţilor a aprobat cererea de începere a urmăririi penale a deputatului PMP Valerian Vreme, fiind înregistrate 153 de voturi „pentru“ şi 110 „împotrivă“. Înainte de vot, fostul ministru al Comunicaţiilor a încercat să-şi dovedească nevinovăţia în faţa colegilor, sperând că nu va fi dat pe mâna Justiţiei. „Documentele pe care le-am semnat au avut asistenţă juridică de specialitate din partea departamentelor de profil, suportul tehnic de fundamentare şi toate avizele necesare. Mă întreb retoric ce s-ar fi întâmplat dacă aveam toate documentele legale, toate avizele necesare şi eu refuzam să semnez. Nu puteam oare atunci să săvârşesc un abuz în serviciu? Nici nu m-am gândit şi nici nu cred că am săvârşit vreo faptă nelegală, pentru că nu am făcut acest lucru de unul singur, ci am avut suportul de legalitate!“, a spus Valerian Vreme de la tribuna Parlamentului. Nu a impresionat însă pe nimeni. În cazul lui Valerian Vreme, deputat din partea Opoziţiei, lucrurile au mers ca pe roate. Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil în mai puţin de două săptămâni, raportul a fost trecut imediat pe ordinea de zi şi în numai câteva minute, după un vot secret, cu bile, Vreme a fost lăsat fără imunitate şi oferit Justiţiei.

Senatul se face că lucrează
În schimb, la Senat, acolo unde aşteaptă o decizie parlamentarii Puterii, nume cu greutate ca Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, lucrurile merg exact pe dos. Deşi Biroul Permanent al Senatului stabilise ca raportul Comisiei Juridice să fie dat tot în două săptămâni (ca la Camera Deputaţilor), aleşii din Camera superioară a Parlamentului nu s-au sinchisit să muncească. „Vreau să vă spun că referatul DNA are 76 de pagini, iar bibliorafturile în jur de 7.000. Eu am fost plecat în teritoriu şi n-am avut timp să mă uit pe ele.Nici ceilalţi colegi nu cred că s-au uitat“, a explicat senatorul PSD Ioan Chelaru. Acesta a avut o explicaţie şi pentru rapiditatea cu care au mers lucrurile la Camera Deputaţilor, în cazul deputatului PMP Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor. „La Vreme a durat mai puţin pentru că faptele au fost de acum un an, iar la Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu de acum 12 ani“, a fost scuza hilară găsită de Chelaru.

Abia ieri senatorii jurişti s-au strâns în prima şedinţă, însă nu pentru a da un raport, ci pentru a căuta nod în papură. Astfel, după o oră de discuţii, senatorii au decis să amâne lucrările comisiei cu încă două săptămâni, sub un pretext penibil: dosarele nu erau numerotate. Anunţul a fost făcut chiar de parlamentarul implicat în dosarul Microsoft, Ecaterina Andronescu, prezentă, alături de Şerban Mihăilescu, la şedinţă. „S-au desigilat dosarele, cutiile, erau trei cutii, şi s-a constatat că documentele nu erau numerotate şi înregistrate, motiv pentru care s-au resigilat, să se întâmple lucrurile în deplină legalitate“, a spus Andronescu. Preşedintele Comisiei Juridice, liberalul Cătălin Boboc, a detaliat puţin.„Cei de la Ministerul Justiţiei nu au respectat, să spunem, în tocmai procedura în sensul că nu fiecare pagină este numerotată şi nu scrie pe ea cine anume şi-o asumă şi nu e conformă cu originalul, sau cel puţin nu scrie pe ea treaba aceasta“, a spus liberalul. Ce se întâmplă mai departe?

„Sper ca reprezentanţii Ministerului Justiţiei să vină cât mai repede, noi am cerut acest lucru de la ora 11.00 (n.r.- ieri)  şi o să merg acum în birou să fac şi o adresă oficială“, a mai spus Boboc. După câteva ore, vicepreşedintele Comisiei Juridice, Ovidiu Donţu, senator PSD, a venit cu noi precizări.  „Am informat Ministerul Justiţiei că se pot complini dosarele chiar în sediul Senatului. Noi am sigilat dosarele la loc, iar comisia tehnică le va desigila în prezenţa celor două părţi, Ministerul Justiţiei şi DNA“, a afirmat Donţu. Acum. Reprezentanţii DN A sunt aşteptaţi la Parlament pentru a repara  aşa-zisa greşeală. „Ministerul Justiţiei şi DNA să complinească acest viciu de formă. Numerotarea dosarelor să fie făcută cu menţiunea «conform cu originalul» şi ştampila de control pe sigiliul dosarului“, a adăugat  Ovidiu Donţu.

„O situaţie perfectă“

Fostul secretar general al Guvernului Năstase, Şerban Mihăilescu, rămas din acea vreme cu porecla Micky Şpagă, le-a întors spatele jurnaliştilor. „Dumneavoastră, toată ziua mă comentaţi, aşa că nu mai are rost să vin eu la cadru. Nu am ce să spun, deocamdată“, a spus, în stilul său arogant, Mihăilescu. Despre situaţia cu iz penal în care se află, Mihălescu a răspuns, degajat: „E perfectă. E o situaţie perfectă, pentru toată lumea. Nu e niciun fel de problemă“. În schimb, pentru Ecaterina Andronescu, situaţia nu-i chiar perfectă. „Sunt revoltată pentru că trăiesc un asemenea moment“, a clamat fostul ministru al Educaţiei, poreclit „Abramburica“.

Acuzaţiile
Ecaterina Andronescu este cercetată pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Fostul şef al SGG din perioadă Năstase, Petru Şerban Mihăilescu - pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani, iar deputatul Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor în guvernarea PDL- pentru abuz în serviciu.
 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite