Dragnea: Dacă ajungem la concluzia că nu avem altă variantă decât schimbarea Guvernului, o vom propune şi pe asta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos Octav Ganea
FOTO Inquam Photos Octav Ganea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu este exclusă o schimbare a Guvernului în ansamblul său, în cazul în care partidul va ajunge la concluzia că acest lucru este necesar, Dragnea precizând că nu este o variantă pe care să o dorească.

Întrebat dacă este posibilă schimbarea Guvernului, Liviu Dragnea a răspuns: „Încă nu ştiu. Eu nu vreau să ajungem la această soluţie (...) Dacă o să ajugem la concluzia că n-avem altă variantă, o să propunem şi pe asta, dar eu nu vreau să ajungem acolo.”

Liviu Dragnea a spus că raportul de evaluare a activităţii Guvernului va fi făcut public după finalizare adăugând că la concluzii vor fi trecute şi propunerile pentru eventualele remanieri.

„Este evaluarea unui guvern care nu lucrează pentru el, lucrează pentru ţară. PSD a mers în alegeri cu un program şi românii au spus că acesta este programul pe care îl vor (...) Pentru noi nu este important cine face parte din Guvern, ci ca programul să fie pus în aplicare”, a comentat Dragnea.

Pe de altă parte, liderul social-democraţilor a apreciat că la proxima reuniune a Comitetului Executiv Naţional al PSD este posibil să nu se ajungă la schimbarea niciunui ministru.

„În urma concluziilor o să vedem: este nevoie să ajungem la o schimbare a unor membri ai Guvernului? este suficient să se adopte nişte mecanisme administrative, de fluidizare a circuitului documentelor sau va fi nevoie de alte măsuri? Va fi o discuţie deschisă în Comitetul Executiv”, a spus prşedinetele PSD.

La o întrebare privind reacţia partidului în cazul în care Sorin Grindeanu va refuza să demisioneze, în pofida unei eventuale decizii a PSD, Dragnea a răspuns: „Nici n-am văzut unde e soba, unde e drobul de sare şi vorbim de drobul de sare de câteva zile (...) Nu cred că Sorin Grindeanu va proceda ca Radu Vasile. Nu cred că se va ajunge acolo dar, repet, nu ştiu dacă se va propune lucrul ăsta.”

„Oricine este calm în aceste zile, este un om deştept. Cine este foarte agitat, greşeşte”, a mai spus Dragnea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite