Politică

articolul anterior articolul urmator

Dragnea contraatacă: Geoană, Vanghelie, Hrebenciuc şi Voicu fac parte dintr-o frăţie mafiotă din cauza căreia am plecat de la Ministerul de Interne

31
29 Nov 2014 13:09:02
Autor: Adina Vlad
Liviu Dragnea susţine că „frăţia mafiotă“ Geoană-Vanghelie-Hrebenciuc i-a cerut în 2009 să facă anumite numiri din calitatea sa de ministru de Interne,  însa el a refuzat FOTO Mediafax
Liviu Dragnea susţine că „frăţia mafiotă“ Geoană-Vanghelie-Hrebenciuc i-a cerut în 2009 să facă anumite numiri din calitatea sa de ministru de Interne,  însa el a refuzat FOTO Mediafax

Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD, a declarat vineri că Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Viorel Hrebenciuc fac parte dintr-o „frăţie mafiotă“, asta după ce, la rândul său, a fost acuzat de Geoană că face parte, alături de Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă, dintr-o „frăţie a banului“. Dragnea a mai spus că la presiunile „frăţiei” de a face anumite numiri a renunţat la funcţia de ministru de Interne în 2009.

„Nimeni din partid nu se teme de Marian Vanghelie. El a încercat să facă din acest partid un partid de vagabonzi. Nu merge. L-am auzit pe el şi pe Mircea Geoană vorbind despre nu ştiu ce frăţie. Mircea Geoană este în continuare captivul unei frăţii mafiote care-i mai cuprinde pe Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Cătălin Voicu şi Dumitru Iliescu. Este frăţia mafiotă din cauza căreia am plecat de la Ministerul de Interne“, a spus Liviu Dragnea la România TV.
 
Preşedintele executiv al PSD a spus că în 2009 „frăţia mafiotă“ i-a cerut să facă anumite numiri din calitatea sa de ministru de Interne,  însa el a refuzat.
 
„În dimineaţa zilei în care trebuia să depun jurământul, am fost chemat la Mircea Geoană în birou, unde se aflau Cătălin Voicu şi Dumitru Iliescu, pentru a-mi impune să fac nişte numiri în pofida tuturor avertizărilor de la instituţiile statului. Era vorba de numiri la unitatea militară 0962 şi pentru prim-adjunct la MAI. Eu am refuzat. A fost o discuţie foarte urâtă în care cei doi îi spuneau lui Mircea Geoană că nu acceptă ca înţelegerea lor să nu fie respectată“, a declarat Dragnea.
 
2009, anul în care s-au perindat patru miniştri la MAI
 
În anul 2009, portofoliul Administraţiei şi Internelor a fost condus de patru miniştri.
 
Liviu Dragnea a fost ministru al Administraţiei şi Internelor între 20 ianuarie şi 8 februarie 2009, adică mai puţin de trei săptămâni. 
 
De asemenea, predecesorul său în această funcţie, a ocupat fotoliul de ministru de Interne pentru doar trei săptămâni, în intervalul 22 decembrie 2008 – 12 ianuarie 2009. 
 
După ce Dragnea a părăsit funcţia de ministru de Interne, locul său a fost luat, pentru mai puţin de opt luni, de Dan Nica, între 11 februarie şi 3 octombrie 2009.
 
Interimatul la Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost asigurat până la sfârşitul lui 2009 de Vasile Blaga. 
 
Ziua decontului în PSD: trei excluderi şi o demisie
 
Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova au fost excluşi din PSD. Propunerea de excludere a fost făcută de Victor Ponta, decizia fiind luată joi, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional. Au fost 80 de voturi „pentru" excluderea, două împotrivă şi două abţineri.
 
Senatorul Mircea Geoană, exclus din PSD, a declarat vineri că face apel la „pesediştii adevăraţi să-şi ia partidul înapoi“ şi să-şi aleagă o altă conducere, nu „frăţia banului Ponta-Ghiţă-Dragnea“, arătând că, în caz contrar, va gândi o platformă a unei stângi moderne, autentice şi democrate.
 
Mircea Geoană a spus într-o conferinţă de presă că este adevărat că el şi Victor Ponta nu gândesc la fel, arătând că el nu face parte din „frăţia banului Ponta-Ghiţă-Dragnea“.
 
„Acesta nu este PSD-ul adevărat, stânga adevărată, cea aşteptată de milioane de cetăţeni. Atunci, vă spun: Pesedişti adevăraţ, luaţi-vă partidul înapoi şi aveţi un instrument în statutul partidului, aliniatul 2 articolul 3, care spune în mod explicit că preşedintele PSD se alege prin votul tuturor membrilor de partid, 400.000 de membri PSD. Veţi avea dreptul, dacă vi-l veţi cere, să vă alegeţi viitoarea conducere şi viitorul partidului. Apelul meu merge către pesediştii adevăraţi din nivelul 2 şi 3 al partidului, care nu au de-a face nici cu frica de a fi excluşi şi nici cu lăcomia de a face parte din triada din Frăţia banului“, a afirmat Geoană.
 
Deputatul Sebastian Ghiţă a anunţat, vineri, că demisionează din PSD, el precizând că a avut anterior o discuţie cu liderul formaţiunii, Victor Ponta.
 

Citeşte şi:

Mircea Geoană: „Am informaţii. Echipa de consultanţă a lui Ponta i-a spus să facă mai multe secţii de votare. El a spus: «Nu!»
 
Mircea Geoană afirmă că ultima decizie în privinţa numărului de secţii de votare din diaspora i-a aparţinut lui Victor Ponta. Acesta ar fi refuzat ferm orice idee de suplimentare
 
Sebastian Ghiţă, despre diaspora: „Habar nu am avut că oamenii ăia sunt interesaţi de România şi că vor să voteze”
 
Sebastian Ghiţă, care şi-a anunţat vineri demisia din PSD, a declarat, în cadrul unei intervenţii la Realitatea TV, că dezastrul votului în diasporă, în turul I şi al II-lea al alegerilor prezidenţiale, nu a fost cauzat intenţionat. „Nu am fost răi, am fost fraieri, habar nu am avut că oamenii ăia se interesează de România şi că vor să voteze”, a afirmat, vineri seară, Ghiţă.
 
Cum şi-a bătut joc PSD de românii din diaspora. Varianta Geoană-Vanghelie
 
Proaspăt excluşi din PSD, Marian Vanghelie şi Mircea Geoană au povestit cu cât dispreţ tratau Victor Ponta şi Liviu Dragnea votul românilor din diaspora.
 
Geoană şi Vanghelie au plătit pentru înfrângerea lui Ponta
 
Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova au fost scoşi ţapi ispăşitori pentru înfrângerea lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale şi au fost excluşi din partid. Congresul PSD va avea loc în primăvară.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

31 Comentarii

andronic popovici
29.11.2014, 13:30:11

Sforar dobitoc ,sa afirmi tu ca Geoana e mafiot e la fel ca si cum ai spune ca inainte de a fi PSD-ist ai urmat cursurile unui seminar teologic si cel de sus tia dat directia. Asteapta putin ca nu va trece mult cand o sa ai pe rol ambele dosare de frauda pe langa Referendum ,osa-l mai ai si pe acesta de la alegeri in diaspora . Nu vezi ca esti penibil ,ai plecat de la MI ca colo se vedeau mai bine faradelegile comise ,pe cand ca si politician implicat ,zici tu ca nu se prea vede .Eroare sforarule ,imbricate bine cand pleci de acasa ca nu sti cand te salta baietii de pe strada.

+8 (10 voturi)
ERTEP ESCUGRIGOR
29.11.2014, 14:01:01

Nuuu, NU ! Geoană NU e mafiot. E uşă de biserică. Geoană-i băiat bun ! Dar pe la Vântu se ducea să primească sfaturi şi indicăţii preţioase ! Nuuuu ? Nuuuuu ! Aţi auzit de diversiuni, băşcălie, zvonuri false, adevăruri, bârfe şi bătăi de joc, toate amestecate savant ca să vă amăgiţi pe-aici comentariile şi filozofia de duminică a politruchiei româneşti care e la fel de la stânga la dreapta şi viciu-versa : O PORCĂRIE ! De parcă ar fi doar unul, doi-trei, cînd în realitate sunt TOŢI, dar TOŢI, ABSOLUT toţi HOŢI şi votaţi-complici-colaboratori-Preşedinţi de HOŢI ! Ce vă mai plac Cacealmalele, aţi devenit dependeţi de ...!

+5 (7 voturi)
Serban Duca
29.11.2014, 13:38:26

Hotzul striga hotzii! Situația din PSD seamănă cu situația din bandele de hotzi când cel care este prins la inghesuiala "vorbește" si "da din casa". Ei nu fac altceva decât sa confirme ceia ce orice om cu judecată știa. Nu Dragnea este in măsura sa reclame sistemul de pile din partid.

+7 (9 voturi)
Gar Ed
29.11.2014, 13:40:47

Deci toti sint mafioti. Ar trebui bagati toti cei de la PSD intr-o cusca si lasati sa se omoare intre ei. Ultimul care ramane in viata poate sa mearga la puscarie.

+7 (9 voturi)
otto willy
29.11.2014, 13:52:26

Hai, Dranganeala, nu face spume la gura, ca nu te ia nimeni in serios! Singurul tau record este numarul MORTILOR pe care i-ai pus sa voteze pe bolsevici! Da-ti doua palme si plange trei zile!

+9 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (31)