Dragnea, Grindeanu şi credibilitatea externă a României

Criza politică de la Bucureşti a început deja să capete proporţiile unei drame cinematografice americane, cu un prim-ministru care încearcă să se opună tendinţelor autoritare ale unui lider de partid înfricoşat de mâna lungă a justiţiei şi un cabinet care mai cuprinde doar pe prim-ministru şi un singur ministru nedemisionar, Augustin Jianu.

Deşi Sorin Grindeanu încearcă să creeze aparenţa unui guvern funcţional, acesta întâlnindu-se cu prim-ministrul Luxembourgului şi desfăşurându-şi activităţile politice şi diplomatice programate anterior, situaţia este gravă nu numai când vine vorba de stabilitatea politică internă, cât şi din perspectiva credibilităţii externe a României în ochii partenerilor noştri euro-atlantici, cât şi a celorlalţi actori regionali, precum Rusia.

Intempestiva mişcare a lui Liviu Dragnea şi a conducerii PSD de a-şi sugruma propriul cabinet, la doar 6 luni de la învestirea în funcţie şi în contextul unei creşteri economice record şi, în acelaşi timp, a unui climat geopolitic precar şi extrem de dinamic, poate fi explicată doar de panica domnului Dragnea că riscă să piardă controlul absolut asupra cabinetului. Presa internaţională a legat evaluarea surpriză şi cererile de demisie a cabinetului ca o reacţie la refuzul lui Sorin Grindeanu de a răspunde comenzilor politice de a gâtui justiţia şi de a oferi o relativă imunitate domnului Dragnea, având în vedere dosarele penale ale acestuia. Indiferent de care sunt motivele adevărate ale acestei mişcări politice care au răsturnat peisajul politic liniştit de pe malurile Dâmboviţei, realitatea rămâne că România suferă şi probabil că va continua să sufere de o decredibilizare în faţa partenerilor europeni şi americani. În acelaşi timp, destabilizarea neanunţată şi ilogică a guvernării PSD de către chiar conducerea partidului nu va face decât să faciliteze actorii statali şi nestatali din regiune să intervină în treburile interne ale României pentru a-şi atinge interese politice proprii.

Preşedinţia românească a Uniunii Europene

Conflictul politic dintre cele două facţiuni ale Partidului Social Democrat riscă să pericliteze buna desfăşurare a preşedinţiei româneşti a Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019. Avem mai puţin de un an şi jumătate să ne pregătim pentru preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului, o provocare şi un moment foarte important pentru diplomaţia românească la nivel european, iar criza politică din interiorul PSD riscă să ne lase pentru câteva luni fără un guvern cu adevărat funcţional, fără o echipă de coordonare a unuia dintre cele mai importante momente din istoria europeană recentă a României. Cele şase luni în care vom prezida lucrările Consiliului – şi vom avea abilitatea de a defini agenda Uniunii – necesită coordonare inter-ministerială, atragerea de experţi în afaceri europene şi contruirea unei structuri instituţionale care să asigure buna desfăşurare a preşedinţiei româneşti. Aceste lucruri nu se pot realiza la potenţialul optim fără un cabinet funcţional, fără un ministru delegat pentru afaceri europene şi miniştri de resort care să se asigure că birocraţia lucrează la maximă capacitate pentru atingerea obiectivelor asumate. Ar fi un dezastru diplomatic dacă România nu ar reuşi să asigure o preşedinţie a Consiliului la un nivel acceptabil. România ar fi decredibilizată şi văzută ca un partener care nu este de încredere când vine vorba de asumarea unui rol mai proeminent în afacerile europene sau globale.

Candidatura României pentru Consiliul de Securitate al ONU

La începutul lunii, România şi-a lansat, la New York, candidatura pentru un loc nepermanent în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, Teodor Meleşcanu afirmând că are rolul de a confirma „rolul ţării noastre de actor responsabil al comunităţii globale”. Cu o criză politică apărută din senin şi cauzată tocmai de partidul de guvernământ, România nu prea pare un actor responsabil care să fie capabil să ia parte la masa deciziilor globale. Candidatura României ar trebui să implice eforturi semnificative din partea diplomaţiei şi liderilor politici români, iar destabilizarea politică cauzată de Liviu Dragnea nu face decât să anuleze orice şanse de succes am fi avut pentru obţinerea unui loc în Consiliul de Securitate. România trebuie să arate că este un stat responsabil, cu o politică externă predictibilă şi cu un sistem politic stabil.

Parteneriatul nord-atlantic

În contextul unei vizite de lucru excelente la Washington, unde preşedintele Klaus Iohannis a făcut o impresie bună şi care a asigurat reconfirmarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi Românie, criza politică de la Bucureşti ridică întrebări dacă România poate rămâne un partener strategic al SUA în regiune. În ultimii ani, România a devenit un vector de stabilitate şi un partener important al SUA în domeniul securităţii regionale şi de intelligence. Criza politică de la Bucureşti, dacă se intensifică şi durează prea mult, riscă să ne transforme irelevanţi din punct de vedere strategic în ochii partenerilor americani şi nord-atlantici. Ar fi o eroare să credem că criza politică externă nu ne va afecta parteneriatul cu Statele Unite sau cu ceilalţi parteneri din NATO, în lipsa unei conduceri politice coerente şi stabile.

Credibilitate, stabilitate, predictibilitate

Într-un context de securitate regională destul de precar şi cu obiective importante de politică externă ce trebuie atinse cât mai eficace şi eficient, România trebuie să dea dovadă de stabilitate şi predictibilitate. Credibilitatea României în Uniunea Europeană şi în relaţie cu partenerii noştri globali depinde de seriozitatea şi maturitatea liderilor politici de la Bucureşti. Tocmai de aceea este esenţial ca criza politică să se încheie cât mai rapid cu putinţă.