Dragnea, întrebat când va fi schimbat Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor: Este foarte posibil pe 7 iunie. Marţea neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea şi preşedintele PSD Liviu Dragnea FOTO Mediafax
Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea şi preşedintele PSD Liviu Dragnea FOTO Mediafax

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că PSD nu va încerca debarcarea lui Valeriu Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor până pe 7 iunie, referindu-se la ziua revocării ca la „marţea neagră“.

„Este foarte posibil pe 7 iunie, marţi. Marţea neagră. Este foarte posibil. Este campanie electorală, colegii deputaţi sunt în teritoriu, ca să putem declanşa procedura de revocare ne trebuie în mod aritmetic un număr suficient. Totuşi nu crapă Parlamentul dacă mai stă acolo până pe 7 iunie. Pe 7 iunie suntem pregătiţi să îndeplinim procedurile de revocare, acuma când s-a depus pentru modificarea regulamentului şi nu se mai poate agăţa, sper, de aceste chichiţe“, a spus Liviu Dragnea, întrebat despre când va demara PSD procedura de revocare a lui Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Dragnea nu a vrut să înainteze un nume alc elui care îl va înlocui pe Valeriu Zgonea în fruntea Camerei Deputaţilor. „PSD va face propunerea pentru Camera Deputaţilor în momentul în care acel scaun va fi vacant. Atâta timp cât nu este vacant, eu nu îmi permit să vântur nume care să fie rostogolite. Când scaunul va fi vacant, PSD va face o propunere, care se va şi întâmpla“, a mai spus liderul PSD.

Întrebat cum comentează afirmaţiile lui Victor Ponta privind preluarea conducerii Camerei inferioare a Parlamentului, Dragnea a spus: Este un om foarte înţelept. Chiar dacă e tânăr, are foarte multă înţelepciune”.

Fostul premier Victor Ponta a spus că nu îşi doreşte să preia funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, însă nu înseamnă că nu va accepta să devină al treilea om în stat.

„Nu, dar în viaţă nu faci doar ce îţi doreşti“. Ponta a mai spus că nu a vorbit în PSD despre eventualitatea înlocuirii lui Valeriu Zgonea cu el.

PSD nu se mai grăbeşte cu revocarea lui Valeriu Zgonea, care ar fi trebuit să aibă loc, săptămânile trecute, ci o amână până după alegerile locale. Decizia îi aparţine preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, care, în ciuda dorinţei partidului de a-l înlocui rapid pe Zgonea cu Victor Ponta, nu vrea să facă această mişcare politică în campania electorală. „Trei săptămâni de zile, Zorro se mai joacă puţin prin Parlament, până când îl revocăm. Valeriu Zgonea pentru PSD e deja istorie. Singura aşteptare care mai e în partid e când va pleca, dar toţi militanţii noştri sunt preocupaţi de campania electorală, după 5 iunie o să introducem procedura de revocare, care se va finaliza cu revocare“, a anunţat Liviu Dragnea.

Funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor i-ar oferi lui Victor Ponta mult mai multă vizibilitate şi ar putea să-l eclipseze pe Liviu Dragnea în campania electorală. Mai ales că liderii din teritoriu îi cer fostului premier să fie activ în campania electorală, cu scopul de a mobiliza activul de partid. Întrebat dacă Victor Ponta rămâne o variantă pentru şefia Camerei Deputaţilor, Dragnea a evitat să se mai pronunţe. „Până locul nu este vacant, am convenit împreună cu Victor să nu mai vorbim despre asta“, a spus liderul PSD.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite