Dragnea refuză invitaţia lui Iohannis de a merge la parada de 1 Decembrie: Nu cred în el

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PSD, Liviu Dragnea. FOTO Inquam Photos
Liderul PSD, Liviu Dragnea. FOTO Inquam Photos

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, joi, că nu acceptă invitaţia Administraţiei Prezidenţiale de a participa la parada de 1 Decembrie pentru că nu crede în preşedintele Iohannis şi că se va decide la partid unde va merge pentru a asista la ceremonii.

Întrebat, dacă va merge la parada de 1 Decembrie, Dragnea a spus că va merge, probabil unde în ţară, urmând ca acest lucru să fie stabilit la partid şi subliniind că nu va da curs invitaţiei preşedintelui Klaus Iohannis..„Da, o să merg la paradă (...) Undeva, vedem, o să discutam la partid şi o sa vedem unde e cel mai bun loc. Nu accept invitaţia preşedintelui pentru că nu cred în el", a afirmat Liviu Dragnea.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri seară, referindu-se la faptul că, spre deosebire de anul trecut, acum i-a invitat la parada de 1 Decembrie şi pe Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, că românii îşi doresc ca în conducerea statului să existe o bună înţelegere.

„Anul trecut, într-adevăr, nu am invitat pe toată lumea fiindcă am vrut să subliniez că există oameni care au probleme care, după părerea mea, sunt foarte mari, însă am constatat în acelaşi timp că românii îşi doresc ca în conducerea statului să existe o bună înţelegere. Nu întotdeauna este posibilă această bună înţelegere, dar anul acesta, de Ziua Naţională, am hotărât să invit oamenii după funcţii, după merite. De exemplu, dacă cineva a fost ales parlamentar, are un merit că a convins un număr important de alegători. Deci, una peste alta, am luat lista de protocol aşa cum există ea şi avem o legislaţie nouă în materie şi am invitat pe toată lumea", a declarat Iohannis, miercuri seară, la Ploieşti. 

Anul trecut, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu nu au fost invitaţi nici la parada militară care va fi organizată de Ziua Naţională la Arcul de Triumf, nici la recepţia organizată la Palatul Cotroceni, Administraţia Prezidenţială comunicând că nu au fost invitate „persoane cu probleme penale“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite