Dreapta a pornit cu stângul

Cel puţin aceasta este impresia degajată de Congresul PNL cum şi de reacţia post congres. Degringolada liberală, bascularea semnificativă spre Tăriceanu, scânteile pe tema denumirii viitorului partid - pe nedrept socotite de unii nesemnificative - ca şi multe alte inerente asperităţi, pot pune în serioasă dificultate eforturile de coeziune partidică a dreptei.

Ele nu-şi aveau locul în perioada încrâncenatei bătălii electoral-prezidenţiale care deja a început, pe care stânga o întâmpină solidară pe când dreapta este fărămiţată.

Dificultăţile ca şi impactul dificultăţilor asupra procesului electoral trebuiau previzionate şi ca atare evitate. Erau şi sunt date condiţiile unei alianţe electorale a dreptei, în jurul unui proiect, a unui program specific alegerilor prezidenţiale. Victoria în alegeri a unei alianţe de dreapta ar deschide apoi calea unificării pe perioada celor doi ani până la alegerile parlamentare, în jurul unui program politic comun, perioadă de timp necesară netezirii asperităţilor care acum pun în cumpănă unitatea.

Cum spuneam, probleme deosebite la liberali. Mai pe faţă mai pe ascuns, ei vor unitate dar numai pe mâna lor. Deviza majoră este puterea. In interesul ei pălesc orice principii. Au pierdut poziţia alături de pesedişti, vor s-o recâştige în fruntea dreptei. Deci vor o dreaptă liberală. O fi având Iohannis o viziune mai largă dar gândirea şi mentalitatea masei liberale este greu, dacă nu imposibil de strunit. Nu vor întrevedea întâietatea şi victoria pe dreapta, se vor replia din nou pe stânga unde cârdăşia Tăriceanu-Ponta este deosebit de ademenitoare. La rândul său, relaţia Antonescu-Iohannis a devenit de neînţeles şi deloc favorabilă unirii. Credeam că îşi dau mâna, când colo ei se războiesc. Astfel, liberalii o pot lua pe trei cărări. Nu în ultimul rând, adoptarea doctrinei PPE pune probleme dizolvante unei gândiri liberale istoriceşte împământenită.

La rândul său PDL-ul nu este scutit de probleme. Deşi mult slăbit datorită exodului multor membri valoroşi, nu va ceda în totalitate pretenţiilor liberale. O potenţial gravă fisură s-a şi produs. Pentru a-şi entuziasma susţinătorii, Iohannis a avansat ideea falsului mandat. Reacţia PDL frace dovada că – nu numai pe denumire - este drum lung până la armonizare. Apoi, una e să se apropie poziţiile la centru, altele pot fi relaţiile în teritoriu.

S-a conceput unificarea pe coordonatele PNL-PDL. Restul dreptei nu va avea decât să subscrie fără obiecţii. Nu aceasta era concepţia unificării. Corespunde adevărului: unificarea întregii drepte presupune un efort mult elaborat pentru a se realiza un consens şi tocmai de aceea necesita timp iar nu forţarea ei în pragul alegerilor. Ni s-a dat a înţelege că acum se elaborează doar principiile politice ale unificării urmând ca realizarea practică să se facă după alegerile prezidenţiale. O fi, numai că realizarea consensului principial pe fondul atâtor chestiuni practice controversate în suspensie, nu va convinge, dimpotrivă va lăsa loc semnelor de întrebare tocmai în toiul campaniei electorale.

Deloc de neglijat contextul politic general. Cum se ştie, în subteran arena politică este subminată de forţe oculte afiliate tradiţional actualei puteri stângiste, cărora opoziţia de dreapta trebuie să le facă faţă cu puţinele mijloace la îndemână. Tocmai de aceea ar fi trebuit să-şi concentreze toate eforturile pe campania electorală în deplină solidaritate, într-o alianţă electorală prezidenţială, scutită de asperităţile şi tensiunile inerente efortului de unificare.

Cărţile sunt jucate? Se pare că da. Se cere un efort uriaş însoţit de responsabilitate şi bună credinţă pentru a realiza unitatea pe proiectul şi strategia concepută. Cu toate acestea, dacă vor apărea obstacole cu influenţă negativă asupra efortului electoral, solidaritatea dreptei trebuie centrată pe campania electorală. Victoria în elegeri, perfect posibilă, va da un impuls hotărâtor procesului de unificare.