Drept la replică. Cum răspunde ICR acuzaţiilor a doi membri PNL: Toate angajările în cadrul ICR sunt perfect legale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Brătescu, unul dintre cei care au criticat ICR. FOTO Arhivă Adevărul
Liviu Brătescu, unul dintre cei care au criticat ICR. FOTO Arhivă Adevărul

Institutul Cultural Român neagă acuzaţiile făcute de secretarul de stat Liviu Brătescu şi Radu Carp, membru în Consiliul de Administraţie din partea PNL, referitoare la transparenţă şi presupuse nereguli în cadrul instituţiei.

Redăm punctul de vedere al Institutului Comun Român:

„Reprezentanţii ICR consideră că materialul jurnalistic expune doar o directivă politică, aşa cum se precizează din primul paragraf, adică doi domni sunt desemnaţi de PNL să sesiseze Senatului României anumite bănuieli în legătură cu activitatea ICR, o activitate, de altfel, extrem de transparentă prin publicarea săptămânală a Sintezei ”7 zile de diplomaţie publică”.

Mai mult, precizăm că Liviu Brătescu, membru în Consiliul de Conducere al ICR din partea Ministerului Culturii, şi Radu Carp, membru în acelaşi for din partea PNL, nu au solicitat niciodată în mod direct ICR lămuriri în legătură cu toate presupusele nereguli. Aceste dileme au apărut, în mod staniu, dar obsesiv şi identic, în anumite publicaţii, sub anumite semnături. Totodată, domnului Brătescu i s-a răspuns la toate întrebările în cadrul Consiliului de Conducere al ICR, for la care domnul Carp nu a participat. 

Precizăm pentru a nenumărata oară că toate angajările în cadrul ICR sunt perfect legale, că singura încercare, tot legală, de a organiza un concurs de ocupare de posturi a fost abandonată tot cu respectarea legii, în urma unei sesizări transmise de trei persoane. Astfel, cei doi domni sunt invitaţi să sesizeze orice instituţie competentă în acest sens, dar să nu facă din acestea unelte de ameninţare.

Întrega activitate a ICR funcţionează în condiţiile impuse de starea de alertă, aşa cum a funcţionat şi respectând starea de urgenţă nu doar în ţara noastră, ci şi din alte 17 ţări în care are reprezentanţe şi prin care se desfăşoară cea mai mare parte a activităţii de promovare a culturii şi civilizaţiei româneşti. Dificultăţile tehnice sunt o chestiune internă pe care o gestionăm şi care nu se reflectă în rezultatul activităţii noastre. Contractul perfect legal din care unii au încercat să facă subiect de presă tabloidă a avut o componentă de imagine negativă, fapt pentru care conducerea ICR a decis să reia licitaţia, act prin care în prezent ICR beneficiază de servicii de IT.    

În ceea ce priveşte achiziţiile de termometre, cărţi şi curăţenie, de asemenea, apreciem că instituţiile de control vor aduce lămuriri, conducerea ICR exprimându-şi regretul că cei doi membri desemnaţi de PNL sunt preocupaţi dacă au fost folosite termometre în valoare de 1.300 LEI şi nu dacă valorile culturale româneşti sunt arătate lumii la cel mai înalt nivel de diplomaţie publică”. 

Secretarul de stat în Ministerul Culturii Liviu Brătescu şi Radu Carp, desemnat de PNL în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român (ICR), cer Senatului să dezbată situaţia „îngrijorătoare” de la ICR. Cei doi reclamă că s-au făcut angajări şi achiziţii care ridică semne de întrebare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite