Drept la replică. Victor Banţa: În minister nu e niciun focar. Sursa infectării mele e necunoscută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Banţa. FOTO Facebook Victor Banţa
Victor Banţa. FOTO Facebook Victor Banţa

Victor Banţa, secretar general-adjunct în Ministerul Dezvoltării, a precizat, într-un drept la replică pentru „Adevărul” că în instituţie în care lucrează nu este în prezent niciun focar de Covid-19, iar sursa infectării sale rămâne necunoscută până acest moment.

Victor Banţa, secretar general-adjunct în Ministerul Dezvoltării, a venit cu precizări în ceea ce priveşte situaţia sa şi cea de la minister, după ce Adevărul a scris luni despre situaţia din instituţia condusă de Ion Ştefan 

„Noi purtăm mască în instituţie şi respectăm regulile. În minister nu e niciun focar, asta pot să vă spun sigur. Luni sau marţi cel mai probabil puteam să mă infectez. Poate şi.miercuri, pentru că şi atunci am tot umblat prin Bucureşti. Dar ţin să subliniez: nu e niciun focar în minister. Eu, personal, lucrez singur în birou, iar dacă vine cineva îmi pun mască”, a precizat Victor Banţa, într-o declaraţie pentru „Adevărul” . 

Reprezentantul guvernamental a subliniat că „sursa infectării e necunoscută” dat fiind faptul că „răspândirea e comunitară”. De altfel, şi anterior, Banţa a venit pe Facebook cu precizări privind situaţia sa: „Sursa infectării mele NU este cunoscută. Poate fi orice loc aglomerat în care am fost în zilele respective, în Bucureşti, exclusiv Ministerul unde am purtat mască!”.

De asemenea, secretarul general-adjunct a precizat că a fost în concediu, iar acest lucru explică de ce nu ar fi putut să ia Covid-19 din instituţie. Mai mult, acesta precizează că în prezent atât el, cât şi familia sa, sunt în carantină. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite