Dreptate fără demnitate

Dacă am înţelege ce înseamnă demnitatea omului, am fi în paradigma următoare: am susţine faptul că orice suspect, chiar şi Elena Udrea, trebuie judecat pentru fapte, în niciun caz umilit prin spectacole publice

Constituţia Germaniei democrate (adoptată în 1949) începe prin a defini drepturile fundamentale ale omului. Apărarea demnităţii umane este primul articol al legii fundamentale a Germaniei: „Demnitatea omului este intangibilă. Este o obligaţie a tuturor puterilor în stat de a o respecta şi apăra“.

De abia în secţiunea a doua este definit statul: „Republica Federală Germania este un stat federal, democrat şi social”.

Constituţia României începe cu definirea statului român. Articolul 1: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. De abia în capitolul II se definesc drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale.

Păstrând comparaţia cu legea fundamentală a Germaniei, fără a avea pretenţii de specialist în drept constituţional, se poate constata o diferenţă esenţială: Germania aşază omul înaintea statului. România pune omul după stat.

Ţara noastră şi-a luat drept model Constituţia Franţei, care în prima propoziţie din articolul 1 consfinţeşte că:„Franţa este o republică indivizibilă, laică, democratică şi social”.

Abordarea ierarhică are o bună reprezentare şi în cartea „Etica politică” a lui Mihai Manoilescu (el a fost, în 1940, ministrul de externe care „s-a prăbuşit pe masă leşinat”, conform mărturiei ministrului de externe italian, Galeazzo Ciano, când a văzut textul Dictatului de la Viena, care trasa noile graniţe ale României). În „Etica politică”, Manoilescu face o diferenţă subtilă, dar necesară pentru buna înţelegere, între patrie, ca valoare fundamentală, subsumând oamenii care alcătuiesc patria, şi stat –un instrument care serveşte patria, adică oamenii. Manoilescu observă că statul este altceva decât patria, că patria nu este, ca statul, o instituţie care se lasă definită juridic şi care poate fi apărată prin coduri, că patria este o realitate subtilă şi spirituală, dar cu atât mai profundă, că statul se schimbă dupa regimuri, e supus criticii şi comite zilnic păcate ba chiar crime, că statul nu poate fi decât o valoare instrumentală, în timp ce patria constituie o valoare finală. Entitatea patrie e plasată deasupra entităţii stat.

Să mi se respecte dreptul meu la demnitate. Cât despre demmnitatea celuilalt –  mă mai gandesc.

Dacă ne considerăm cetăţeni ai patriei şi nu ai statului, ar trebui să empatizăm cu dreptul la demnitate al omului. Şi cred că fiecare e de acord cu acest drept. Doar că acceptul e unul foarte egolatru: să mi se respecte dreptul meu la demnitate. Cât despre demmnitatea celuilalt –  mă mai gandesc.

Ca să ne referim la realitatea fierbinte, e vorba despre toţi cei cărora astăzi, indiferent de faptele comise, nu li se respectă dreptul la demnitate umană. Dacă aceştia se fac vinovaţi ca mi-au atins demnitatea mea umană, prin gesturi, prin decizii, nu mă scuză nicio secundă ca eu să mă comport la fel.

Constituţia României arată că nici pe departe nu am asimilat şi nu am înţeles ce înseamnă acest drept inalinenabil: demnitatea omului. E la fel de adevărat că România, care aşază, şi prin legea fundamentală, statul – instituţiile acestei structuri – deasupra omului, cultivă această atitudine: pentru mine demnitate, pentru ceilalţi dreptate fără demnitate.

Declaraţiile celor aflaţi sub urmărire penală (fie ei în arest preventiv sau nu) confirmă o regulă a comunicării: adevărul depinde – nefericit, din păcate – de cine îl rosteşte. Elena Udrea nu spune neadevăruri despre condiţiile de detenţie. Dar i se refuză acest drept, pentru că a epatat cetăţenii statului cu luxul pantofilor şi al genţilor.

În România, demnitatea omului este tangibilă, cu ajutorul statului. Pentru că, dacă ar fi contat, nimic din ceea ce se întâmplă nu s-ar fi întâmplat. Nici spitale nedemne pentru a trata românii, nici o educaţie care nu educă, nici spectacol dizgraţios cu cătuşe, care satisface statul şi oamenii statului. 

Pentru că, dacă am înţelege ce înseamnă demnitatea omului, am fi în paradigma următoare: am susţine faptul că orice suspect, chiar şi Elena Udrea, trebuie judecat pentru fapte, în niciun caz umilit prin spectacole publice bine întreţinute de stat. Dar toate aceste nerespectări ale demnităţii omului sunt posibile din cauza legilor făcute chiar de stat, statul de care a profitat şi Elena Udrea. Efectul bumerangului.