Dreptatea pe care o simţi în piept

Am fost cu Eugen Nicolicea (unul din artizanii ordonanţelor anti-justiţie) în vreo patru emisiuni TV. Omul e inconfundabil: se proţăpeşte în scaun într-o atitudine hieratică, cu bărbia avântată în manieră cezareică, cu maxilarul încordat, cu privirea pierdută în zare.

Aproape că te-ar impresiona - dacă nu ar purta până şi în emisiune o cască  bluetooth, lucru care ar putea fi înţeles la Justin Bieber, dar pare cumva exotic la un parlamentar în toată firea. 

Ei bine, Eugen Nicolicea nu se pogoară din postura asta de imperator cu cască decât în momentul în care se pregăteşte de-o argumentaţie. Atunci, pomeţii i se conturează într-un rictus dispreţuitor - şi omul, zâmbind vag, obosit, scârbit, începe să-ţi demonstreze că nu ai dreptate. 

Domnul Eugen Nicolicea îţi poate demonstra că nu ai dreptate pe orice temă. A îndeplinit meseria asta pentru Traian Băsescu, pentru Gabriel Oprea, pentru Victor Ponta, pentru Liviu Dragnea. Pământul e rotund? Aiurea, zâmbeşte domnul Nicolicea, există o dispoziţie din Regulamentul Parlamentului care spune că nu ne putem pronunţa asupra unei astfel de idei înaintea unei decizii a Biroului Permanent. Afară plouă? Greşit, ricanează Nicolicea. Conform unui paragraf din Statut, nu e limpede că „afară” de aici e tot una cu "afară" de la Buzău, deci să nu ne grăbim şi să vorbim aşa, neinformaţi... 

Nicolicea este, din acest punct de vedere, cel mai neînduplecat şi mai lipsit de scrupule reprezentant al aburitorului de platou din PSD. Al sofistului rodat, care transformă orice idee într-o procedură, într-o chichiţă care omoară gândul pur, sănătos, care îţi vine din rărunchi sau din inimă.   

Folosind acest gen de arguţie, de vrăjeală, de limbariţă au crezut Dragnea şi ai lui că pot scăpa neprinşi cu ordonanţele anti-justiţie. Că o fi, c-o păţi, că CEDO, Comisia de la Veneţia, CCR, c-o fi tunsă, c-o fi rasă - şi, hap, ne-au lăsat fără portofel. Mii de ore de trăncăneală în studiouri TV nu pot să nu acopere – s-au gândit ei – câteva articole amărâte dintr-o hotărâre luată discret, şerpeşte, cu botoşei în picioare, ca să nu facă zgomot, la căderea nopţii.  

Bazându-se pe inflaţia asta de argumente mitraliate de oameni ca Nicolicea şi Iordache, Gabriela Firea a găsit de cuviinţă să pretindă că „95% dintre cei care protestează nu au citit textul OUG privind codurile”. Că e o problemă de comunicare. Că trebuie să ne dăm silinţa, să acordăm mai multă atenţie domnului Nicolicea. Să fim constructivi, să respectăm organul de stat, nu să ne luăm după alde Mândruţă, Tolontan, Vanghele sau Şercan. Dacă nu ştii, te invăţăm; dacă nu poţi, te ajutăm; abia dacă nu vrei, te obligăm. 

Surpriza de care s-au izbit pesediştii - o surpriză care ţine de epistemologie, de etică, de filosofia politică - este că verbiajul lor nu face nici două parale în faţa unui adevăr simplu, pe care îl simţi în stomac. Nu, nu trebuie să faci drept constituţional ca să pricepi cât de rău e ceea ce se întâmplă. Nu ai nevoie de expertiză în Codul Penal şi în practică CCR ca să înţelegi că acolo e ceva toxic. Vezi cu ochiul liber, simţi din cel mai adânc instinct că e murdar ca un Guvern abia instalat, sfidând pe toată lumea, ascunzându-se de preşedinte, pitindu-se la căderea nopţii, să scape de răspundere 5-6 indivizi care îl controlează.  

Nedreptatea în formă pură nu poate fi învelită în lege. Poţi încerca, sigur, dar toată lumea va intui că e ceva ticălos la mijloc. Au încercat unii – nu cu mult timp în urrmă, nu prea departe – să facă legi rasiale, bazate pe tot soiul de bazaconii ştiinţifice – îţi puteau debita ore în şir, cu poze şi grafice, cum e blondul net superior brunetului. Şi aia era, teoretic, lege, aplicată de judecători solemni, care comparau articolele ca să decidă dacă nu cumva ai nasul prea lung ca să mai trăieşti. Dar tot ticăloşie se chema. 

În marile revolte sociale – cum e cea pe care o trăim azi – adevărul se simte dintr-o privire. Se adulmecă din prima clipă. Toate trimiterile Gabrielei Firea la textul originar, la greci – ad fontes!, mă înţelegi – n-au nicio valoare; pentru că nicio lege nu poate transforma mişelia în regulă. Toate parascoveniile debitate de Nicolicea nu pot acoperi dreptatea tonică pe care o simţi în piept.