După ei, potopul!

Lunga administraţie Băsescu se apropie de sfârşitul natural, în urmă rămânând ruină instituţională. La dezastru au contribuit mulţi dintre cei care au făcut politică la vârf în ultimii zece ani, nu doar cel care în 2004 câştiga alegerile cu promisiunea că va reforma statul, prin personalizarea instituţiilor şi antrenarea lor într-un război fără prizonieri.

Lupta a devastat inclusiv domenii neutre precum educaţia, dată peste cap de "reforme" şi "contrareforme"  sau cultura - vezi cazul ICR, instituţie funcţională dezmembrată pentru că era condusă de oameni susţinuţi de Băsescu.

Instituţia prezidenţială a fost compromisă de implicarea preşedintelui, cu instrumentele constituţionale ale funcţiei, în lupta politică la firul ierbii. Traian Băsescu ar fi putut să susţină principii, dar a făcut campanie electorală pentru oameni, chiar şi pentru unii care nu aveau nicio legătură cu principiile, de la pupitrul prezidenţial. Însăşi Curtea Constituţională a admis în 2012 că şeful statului a încălcat constituţia subordonându-şi guvernul, dar nu atât de grav încât să fie demis. Duşmanii preşedintelui au pus gaz pe foc cu cele două referendumuri pentru demiterea preşedintelui, în ciuda opiniilor negative ale  judecătorilor constitituţionali şi fără să ia în calcul faptul că însăşi instituţia prezidenţială va ieşi cu prestigiul rănit de moarte.

Preşedinţia şi guvernul s-au discreditat reciproc prin insultele publice pe care conducătorii lor şi le-au adresat. Guvernul României a fost acuzat de preşedinte că stă la masă cu corupţia, ceea ce în cazul unor miniştri s-a dovedit a fi adevărat, în timp ce preşedinţia a fost identificată cu Traian Băsescu, jignit în chipuri nemaiauzite de adversarii din guvernele Tăriceanu şi Ponta. Curtea Constituţională a fost şi ea compromisă, fiind obligată să arbitreze conflictul permanent între instituţii şi percepută ca părtinitoare de cel puţin 7 milioane de oameni care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, după referendumul invalidat din 2012.

Parlamentul şi partidele politice, zoaiele pe geam, cum le numea Traian Băsescu, au pierdut poate cel mai mult în bătălia pentru puterea absolută. Generalizarea, prin acei "toţi", şi metonimia, numirea instituţiei în locul politicianului care a încălcat legea, au făcut ca ele să devină în imaginarul colectiv locul corupţiei, incompetenţei şi lenei. Efectele sunt structurale: această percepţie a dus la schimbarea sistemului electoral prin introducerea circumscripţiei uninominale, care a alterat şi mai mult calitatea politicienilor şi a politicii,  şi a încurajat traseismul pe bani pentru formarea unor majorităţi nelegitime, şi la crearea unui curent de opinie anti-sistem ce a deschis uşa populiştilor tip PPDD.

Instituţiile de siguranţă naţională nu se simt nici ele bine,chiar dacă guvernbele succesive le-au tot mărit bugetele,  serviciile secrete fiind suspectate în trecut de Ponta&comp. că fac poliţie politică, fapt confirmat prin Legenda Ofiţerului Acoperit de cel care le-a lăudat în ultimii zece ani, Traian Băsescu. Autodeconspiratul ofiţer acoperit Robert Turcescu  le pune cruce implicându-le în propaganda politică. Ce altă misiune putea avea un jurnalist cu talk-show în prime-time decât influenţarea opiniei publice?

DNA, instituţie premiată în rapoartele Comisiei Europene, a rămas în picioare, dar nu fără cicatrici simbolice. Direcţia este suspectată de partizanat după ce i-a investigat în primul rând pe inamicii preşedintelui, nu şi pe prietenii lui, care numai sfinţi nu sunt şi ale căror nume se află în plângeri penale ignorate sau în dosare ţinute la sertar.

În loc să-şi păstreze sângele rece în beneficiul publicului, presa s-a lăsat târâtă de patronii politicieni sau cu interese politice în războiul fără prizonieri. Cu surse de finanţare ascunse şi jurnalişti racolaţi de serviciile secrete sau asupra cărora planează acuzaţii de corupţie, presa se zvârcoleşte înainte de ziua judecăţii, care pare să fie programată pentru 1 ianuarie 2015. Pagină pe pagină nu va rămâne!

Personalizarea instituţiilor în războiul din ultimii zece ani le-a degradat în încrederea populaţiei. Afectată grav este însăşi democraţia, al cărui sediu, Parlamentul, este dispreţuit de popor mai mult ca niciodată. Iar promisiunea de înlăturare a afectelor regimului Băsescu, cum numeşte candidatul principal la preşedinţie Victor Ponta preluarea totală puterii, nu prevesteşte nimic bun. Mai grav decât atât, niciun candidat nu pare capabil să stimuleze reconstrucţia instituţională. După ce au prins gustul sângelui, politicienii care s-au ridicat în ultimii ani au învăţat că doar prin războiul fără prizonieri se câştigă puterea. Şi după ei, potopul!