Duşmanul nevăzut şi inexistent

Într-un mod paradoxal şi previzibil, Liviu Dragnea, marele câştigător al cursei fără obstole şi lider neîncoronat al celui mai mare partid din România, a dat lovitura vieţii. A izbutit, primul, să-i troznească o pălitură de osândă lui Ion Iliescu.

Nu Geoană, nici Ponta, nimeni altcineva din PSD nu a izbutit, până acum, să-l arate cu degetul şi să-i arunce în faţă, din poignet, trecutul. Mişcarea i-a ieşit de minune, toată presa a stat cu ochii pe el. Fireşte că bătrânului lider i s-a făcut gura pungă. Dar e tot atât de adevărat că nu-i pasă nimănui. Că tot tam-tam-ul a fost făcut de un tip mai deştept (probabil Dâncu) şi cu bătaie foarte lungă. Partea cea mai distractivă a spectacolului e că această temă, a comunismului, nu există. Chiar aşa. În acest an, în această clipă, comunismul e mort şi nu are urmaşi în România. El este, însă, subiectul fals, ţinta falsă, fantoma care circulă prin ţară. Există, însă, o întreagă armată de ideologi şi băgători de seamă, pe a căror agendă anticomunismul e scris cu litere de aur. Aceşti luptători neînduplecaţi au o marotă: adversarii politici sunt, fără excepţie, ori comunişti, ori criptocomunişti. Că e sănătate, învăţământ, economie, societate sau istorie, acuzaţia acoperă orice cotlon al nefericitului. Iar dacă „nefericitul“ e şi de la PSD, concluzia e clară: urmaşii lui Lenin sau amicii lui Putin ne ameninţă ţărişoara. Sună bine, dar fals.

La umbra social-democraţiei, PSD e un lup de dreapta în blană de oaie.

Spuneam la început că nu mai există comunism. Dovada e simplă. Proprietatea privată nu e nici ameninţată, nici incriminată. Patronatul are parte de cele mai favorabile legi, iar multinaţionalele, calul de bătaie preferat, trăieşte aici ca în puf. Sănătatea şi învăţământul sunt mediile de cultură ale capitalismului sălbatic. Iar BOR trăieşte şi prosperă ca în sânul lui Avram. Unde vedeţi dvs. comunişti? Este clasa muncitoare batalionul de avangardă? E prezentă pe undeva lupta de clasă? Bine, bine, dar Putin? Asta chiar e de râs. Putin reprezintă extensia kaghebistă (sau ohranistă) a Imperiului Rus. Un autoritarism cu rădăcini vechi. Un sistem medieval, cârpit cu tehnologie de ultimă oră. Ah, da, uitasem, Rusia are cel mai mare număr de milionari. Ce-i drept, mai toţi beneficiază de bogăţiile naturale şi nelimitate ale teritoriului şi trebuie să dea Cezarului ce-i al Cezarului. Ei, mai vedeţi comunism? Dar chiar nu există? Ba da, dar la noi e nesemnificativ.

Avem un partid care obţine mai puţine voturi decât numărul membrilor şi un site în care doi-trei tineri cu minţile-n pioneze cer întoarcerea la leninismul pur şi dur. Să merite, oare, desfăşurarea de forţe ideologice turbată de la dreapta? Muntele se screme şi naşte un şoricel. Cu toate astea, subiectul e prezent în fiecare zi, atât în luări de cuvânt, în articole şi teorii, cât şi în confruntările formale sau informale. Mai rău, sau mai ridicol, sau mai provincial, la îndemnurile de sirenă ale dreptei, până şi social-democraţia a ajuns comunistă la noi.

Bine, bine, dar nu e PSD urmaşul partidului comunist? Nu s-au ascuns în el granguri de tot soiul, activişti, profitori? Ba da. Dar tocmai aici e şpilul. Oamenii ăştia nu numai că nu au crezut niciodată, dar şi-ar da o mână şi un picior să nu se întoarcă vreodată tribunalele poporului, egalitatea şi secretarul de partid atotputernic. Ar fi moartea pasiunii. Pentru că, la umbra social-democraţiei, PSD e un lup de dreapta în blană de oaie.