E-atât de trist, încât te umflă râsul…!

Coaliţia PSD-ALDE, privită din racursi ― dincolo de „programul“ său de guvernare, amprentat de evidente trăsături apocaliptice ―, pare mai degrabă o coaliţie umoristică, o adunătură de paiaţe năuce, care încă nu au aflat că una e să faci lumea să râdă şi alta e să ajungi de râsul lumii.

Deşi, în genere, „umorul“ acestor paiaţe are capacitatea de a stârni plânsul local, nu de puţine ori, hohotele de râs pe care acestea le iscă, cu fiecare declaraţie publică pe care o fac, au vigoarea de a străbate graniţele ţării, înfigându-se în inima lumii civilizate.

Cum să nu te umfle râsul când auzi analfabetismele d-nei Viorica Dăncilă, care, neştiind, probabil, că, peste noapte, a ajuns prim-ministru, face declaraţii, în ţară şi aiurea, cu aerul ghiduş al unei bucătărese căzute de pe Lună! (deunăzi spunea că „protestanţii“ (sic!) au bătut jandarmii). Cum să nu te amuze halucinaţiile paranoide ale d-lui Liviu Dragnea, care, bătând duios câmpii, îi povesteşte poporului, la gura sobei, minunea prin care a ajuns din infractor victimă, vânată de 4 ucigaşi profesionişti, înarmaţi cu puşti din lemn şi pistoale cu apă! Cum să nu te binedispună dl. Călin Popescu Tăriceanu, orator din spiţa personajelor caragialeşti, atunci când încearcă să convingă înaltele timpane europene de faptul că „în România nu există nici un caz de mare corupţie“, „sunt dosare făcute de DNA pentru abuz în serviciu şi toate alte infracţiuni inventate pentru a face scorul în dosarele de corupţie“! ― de unde e lesne de observat că România a ajuns în halul în care se află nu din pricina corupţiei metastazate, în toată societatea, de la vârf la bază, ci din cauza desăvârşitei sale inexistenţe. Şi exemplele pot continua în voie…, fiindcă fauna ce alcătuieşte această coterie de saltimbanci penali şi analfabeţi, care fac tumbe prin Parlament şi Guvern, obstinându-se să fenteze justiţia, făcând scamatorii legislative întru domolirea legii sau chiar a anulării ei, este cât se poate de pestriţă. Nucleul dur al acestei strânsuri cocoţate la pupitrul de comandă îl constituie îngemănarea dintre prostie, impostură şi infracţiune ― ceea ce va avea, fără doar şi poate, efecte devastatoare pentru viitorul ţării.

Nu poţi lăsa o ţară la cheremul unei haite de parveniţi puşi pe căpătuială. Nu poţi lăsa destinele unui popor în grija unor submediocri, care confundă vedeniile de peste noapte cu viziunea politică. Nu poţi pune paznic la oi lupul cu metehne blufiste şi-apoi să speri că mâine va fi mai bine ― fiindcă până şi el se va uimi de el însuşi, de locul pe care a ajuns să-l ocupe, luându-te de prost.

E-atât de trist, încât te umflă râsul…!