Elena Udrea: Mesajul lui Obama nu diferă de mesajul meu sau de cel al preşedintelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a scris într-o postare pe blog, referitoare la discursul susţinut de preşedintele Barack Obama în Congresul SUA, că vorbele acestuia nu diferă cu nimic de mesajele pe care ea însăşi, ministrul Transporturilor, premierul Emil Boc sau preşedintele Traian Băsescu le transmit.

Pe blog, Udrea scrie că "mesajul clar" al preşedintelui american a fost că "sunt necesare investiţii care să creeze locuri de muncă".

Ministrul Turismului, care a postat şi citate în limba engleză din discursul lui Obama, a spus că aproape 200 de miliarde de dolari vor fi investiţi în infrastructura americană în anii următori, dar şi că preşedintele SUA a anunţat că este necesară reformarea în continuare a sistemului american de sănătate şi o tăiere a cheltuielilor.

"Din această perspectivă, discursul lui Barack Obama nu diferă cu nimic de ceea ce spun eu, ca ministru al Dezvoltării, de ceea ce spune premierul Boc, ministrul Anca Boagiu sau preşedintele Traian Băsescu: din criză se iese cu investiţii, nu cu mărirea nivelului asistenţei sociale", a scris Udrea.

Ministrul a insistat că românilor trebuie să li se ofere oportunităţi.

"Trebuie să le creăm locuri de muncă, să stimulăm creşterea salariilor muncitorilor, să încurajăm investiţiile private şi rularea capitalului, să scădem deficitul bugetului asigurărilor sociale. Românii nu au nevoie să ţină mâna întinsă la stat, nu trebuie ţinuţi într-o perpetuă sărăcie. Trebuie încurajaţi să prospere, să se dezvolte individual", a mai scris Udrea.

Potrivit ministrului, "decât bani aruncaţi de-a valma în sistemul de sănătate, mai bine închise robinetele de pierderi, mai bună e introducerea de tehnică şi aparatură medicală nouă sau reabilitarea spitalelor".

"Dacă lui Crin Antonescu şi lui Victor Ponta nu le place discursul Guvernului privind investiţiile, ar putea, totuşi, să asculte lecţia lui Barack Obama. Până la urmă, limba dezvoltării unei societăţi este universală. Cu siguranţă că şi ei vor pricepe că oamenii în general, fie ei români sau americani, nu doresc să fie asistaţi social, ci vor şanse să progreseze şi să ajungă singuri la bunăstare", a mai spus ministrul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite