Udrea a făcut această precizare după ce şefa organizaţiei de femei a PDL Vâlcea s-a arătat încântată de caracterizarea făcută de Ponta potrivit căreia Udrea ar fi „Traian Băsescu în fustă".
„Mie sincer, mi-a plăcut caracterizarea pe care a făcut-o Victor Ponta: "Să avem o locomotivă, să avem o locomotivă în fustă: Elena Udrea!", a spus duminică la Consiliul Judeţean de Coordonare al PDL Vâlcea, şefa organizaţiei de femei a PDL Vâlcea, Iuliana Moisa, potrivit Mediafax.
Pentru Elena Udrea, alegerea unei femei lider de partid este „un pas important în viaţa politică românească".
„PDL este poate cel mai puţin misogin partid politic, este un partid care a promovat femeia în toate funcţiile.Am avut ministru la 29 de ani în persoana doamnei Boagiu, am avut multe ministere ocupate de femei şi chiar buni comunicatori de partid. Aşadar, nu văd niciun impediment ca pe 23 martie să fiu aleasă preşedinte al PDL.
Ar fi un pas important în viaţa politică românească (...). Nu există o statistică a organizaţiilor care ar susţine-o sau nu la şefia partidului. În PDL este democraţie, uitaţi la Vâlcea, de exemplu, şeful partidului a declarat că îl susţine pe Vasile Blaga. În schimb, deputatul Romeo Rădulescu n-a avut nicio reţinere în a-şi manifesta susţinerea pentru moţiunea mea. Astăzi e Dragobetele, nu? Şi atunci de ce să nu ajutăm la o conciliere între doi foşti primari care au dovedit calităţi administrative de excepţie, atât domnul Gutău, cât şi domnul Rădulescu.(...) Nu-mi doresc un PDL balama, nu-mi doresc un partid moale, sunt pregătită să readuc partidul la guvernare, fie la alegerile generale, fie înainte de acestea, în varianta în care USL se va rupe", a declarat Elena Udrea.
Elena Udrea a mai spus şi că doreşte ca PDL să vină la guvernare ca un aliat puternic.
„Se remarcă de foarte mult timp o ruptură între cei care conduc partidul şi baza partidului. Din varii motive, fie am fost la guvernare şi nu a fost timp de a merge în teritoriu, de a vorbi cu oamenii, fie cu totul alte motive. De aceea, eu îmi doresc ca la Convenţia din 23 martie să participe, în primul rând, baza partidului, nu că n-aş avea încredere în liderii regionali sau locali, dar membrii simpli de partid sunt cei care cunosc cel mai bine situaţia la faţa locului, există o altă analiză în teritoriu faţă de cea de la Bucureşti", a declarat Udrea.
„Este obligatoriu aici ca PDL să arate că există ca partid de opoziţie, nu cum se întâmplă în prezent, când anumite conferinţe de presă ale PDL sunt aproape neobservate sau sunt preluate la a 20-a rubrică de câteva agenţii de ştiri. Ştiţi ce mi s-a spus? Că PDL nu mai este un partid interesant pentru mass-media. Nu mi se pare deloc corect cum procedăm." a mai declarat Elena Udrea..
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
20 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
A inceput campania electorala oficiala interna a candidatilor la sefia PDL...si nu ma mira deloc ca prima care a iesit la " atac " a fost Elena Udrea, cea mai activa si merituoasa dintre cei trei protagonisti...La Roman, in campania pentru parlamentare ea a fost privita cu suspiciune de catre localnici, dar s-a comportat ca un adevarat profesionist si a reusit ca mergand din casa in casa si explicand oamenilor simpli cum stau problemele reale ale comunitatii si ale tarii, de ce este indicat sa fie votata...cu toata anticampania murdara dusa de USL a reusit un scor exceptional si iat-o privind cu incredere spre sefia PDL ! Succes, Elena Udrea !!!
Comentariu considerat abuziv.
Corect tovarasa Udrea Elena ,cine se aseamana se aduna si seamana teroare neostalinista in tara.Bunicii nostri aveau o frica de moarte fata de sovieticele blonde aduse de stalinisti pe tancurile in Romania ; in baionete luau copii si apoi ii aruncau morti in tzarana.Tovarasul Basescu stie de cine sa se inconjoare asa dupa cum tov. Virgil Magureanu a stiut ce " profesioniste " sa aduca in politica postdecembrista pentru ca securitatea sa ramana la butoane.
Diferentele ca diferentele...conteaza asemanarile si atitudinea ferma si verticalitatea celor doi ! Carcotasii pot scoate din context orice, important este ca Elena Udrea va fi prima femeie-politician presedinte al unui partid important din Romania ! Important este ca Elena Udrea castiga teren in organizatiile judetene unde exista mitul ca sunt vandute lui Osanza Blaga : Galati si Valcea...urmatoarele se vor alia ei fara discutie si tabara prafuitilor se va desfinta incet-incet si va migra spre USL...urmeaza " curatenia de primavara " !!!
Erata : "desfiinta"...scuze...
Vezi toate comentariile (20)