Emil Boc la Curtea Costituţională: Guvernul poate continua procedura de asumare pe Legea educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a declarat, la ieşirea de la audierile Curţii Costituţionale privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament, că Guvernul Boc poate continua procedura de asumare pe Legea educaţiei. Judecătorii Curţii Constituţionale au hotărât ca decizia privind conflictul între cele două puteri ale statului să fie dată în 24 noiembie.

"Guvernul a respectat, respectă şi va respecta deciziile Curţii Constituţionale", a subliniat Emil Boc. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase a explicat: "Vorbim de a primi sau nu încrederea Parlamentului. Guvernul are dreptul constituţional să-şi asume răspunderea".

Pe de altă parte, preşedintele Senatului, Mircea Geoană a atras atenţia că "acest tip de precedent nu poate fi acceptat" şi că "trebuie să revenim la normalitatea constituţională în aceasta ţară".

"Întreaga tevatură în jurul acestui subiect nu mai are relevanţă şi din punct de vedere al faptului că Senatul se apropie de o concluzie cu privire la Legea educaţiei. Informaţiile pe care le avem sunt că până duminică Comisia de învăţământ va finaliza raportul, iar plenul se va pronunţa începând de săptămâna viitoare cu privire la acest text. Finalitatea acestui demers este o finalitate neclară şi, din punctul meu de vedere, periculoasă", a explicat Mircea Geoană.

Premierul Emil Boc şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană au fost audiaţi de magistraţii Curţii Constituţionale pentru sesizarea conflictului existent între Guvern şi Parlament.

Guvernul a trimis o scrisoare, luni, Curţii Constituţionale prin care cere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Executiv şi Parlament, arătând că acest conflict este generat de refuzul Parlamentului de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură depuse ca urmare a angajării răspunderii.

Premierul le solicită magistraţilor de la Curtea Constituţională să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi Parlamentul României, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte, şi să constate că blocajul instituţional cu privire la prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură poate fi înlăturat numai prin continuarea procedurii parlamentare de angajare a răspunderii guvernamentale asupra proiectului Legii Educaţiei Naţionale.

Premierul atenţionează că, deşi regulamentul Parlamentului prevede în mod imperativ că moţiunea de cenzură se prezintă în cel mult 5 zile de la data depunerii, acest termen a fost cu mult depăşit.

"Apreciem că o eventuală prevalare a Parlamentului de Decizia Curţii Constituţionale 1.431/3 noiembrie 2010 în sensul că moţiunea de cenzură nu ar mai trebui să-şi urmeze cursul, este neîntemeiată, pentru următoarele motive: Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională, Parlamentul, prin Birourile permanente ale celor două Camere, a permis Guvernului să-şi angajeze răspunderea, fixând şi data prezentării proiectului de lege şi solicitând plenului înscrierea pe ordinea de zi a angajării răspunderii guvernamentale asupra Proiectului legii educaţiei naţionale, solicitare care a fost aprobată de plen cu votul a 336 deputaţi şi senatori. Guvernul, uzitând de această permisiune, şi-a angajat propriu-zis răspunderea în plenul celor două Camere ale Parlamentului, în baza art. 114 a Constituţiei României. Altfel spus, chiar dacă un astfel de conflict a existat, el a încetat prin acceptarea de către Parlament a angajării răspunderii Guvernului. Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 12 noiembrie 2010, cu mult după expirarea termenelor pentru prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură", a motivat premierul.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a solicitat într-o scrisoare premierului Emil Boc retragerea "din procesul legislativ a proiectului Legii educaţiei naţionale", asupra căruia Guvernul şi-a asumat răspunderea.

Reamintim că, deja Curtea Constituţională a constatat că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, aflat în dezbatere parlamentară, respectiv la Senat, în calitate de Cameră decizională, nu îşi găseşte nicio motivare şi apreciază că nu există nicio dovadă a vreunui blocaj sau a unei inactivităţi parlamentare cu referire la proiectul de lege în discuţie.



Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite