Emil Boc molfăie un metrou electoral din epoca Funar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Funar şi Emil Boc, primari ai Clujului între 1992-2016
Gheorghe Funar şi Emil Boc, primari ai Clujului între 1992-2016

Molfăiala electorală, o obişnuinţă politică post-revoluţionară, şi-a găsit doi clienţi în Cluj-Napoca ultimilor 24 de ani: Emil Boc şi Gheorghe Funar.  În acest interval, cei doi s-au super specializat în molfăieli electorale, încât nu au mai reuşit să inventeze sau să regenereze decât nişte fărâmituri de promisiuni deşarte, rămase în urma ospăţului electoral pantagruelic, pe care l-au întreţinut ani de-a rândul.

Dacă Gheorghe Funar, la apusul carierei politice, a promis, printre altele, metrou mixt, atât subteran cât şi de suprafaţă, Emil Boc molfăie astăzi un metrou electoral, în condiţiile în care acum câteva luni spunea, categoric, că soluţia metroului nu se poate implementa la Cluj.

Ce a declarat primarul Emil Boc în 17 septembrie 2015:

Soluţia metroului nu se poate implementa la Cluj, pentru că avem un oraş cu jumătate de milion de oameni şi cu un cost de 5 miliarde de euro pentru metrou. Ar fi o soluţie care nu se poate susţine financiar. Ar fi frumos să ai de la Polus la Aeroport o linie de metrou. Din nefericire costurile exorbitantate, de 5 miliarde de euro, nu ne permit nici să visăm. Metroul nu este sustenabil la o populaţie de jumătate de milion de oameni şi la un buget de 210 milioane de euro cât are Clujul. Sunt realist că ar fi ideal să avem o soluţie de metrou, dar nu este sustenabilă. Ar costa 5 miliarde de euro” a explicat Emil Boc la emisiunea Ştiri de Cluj LIVE.

După doar câteva luni, înainte cu aproximativ 80 de zile de alegerile pentru primăria Cluj-Napoca, din iunie 2016, Emil Boc vorbeşte tot la aceeaşi emisiune despre oportunitatea construirii unei linii de metrou de la Polus la Aeroport, sustenabilitate, şi precizează clar că nu trebuie exclusă o astfel de variantă pe termen mediu şi lung:

Eu nu spun că nu merită. Deocamdată se fac analize. Eu am propus o discuţie măcar de pricipiu pentru a se vedea ce ar însemna un metrou măcar de la Polus şi până la Aeroport. Costurile sunt de miliarde de euro, unu, două, trei sau patru miliarde de euro. Nu aş putea să vă spun exact pentru că studiile sunt foarte aproximative. Se face o analiză pentru a se vedea cum va fi sustenabil un astfel de metrou la un oraş cu o jumătate de milion de locuitori. Eu cred că nu trebuie exclusă o astfel de variantă pe termen mediu şi lunga anunţat Emil Boc, în martie 2016, la aceeaşi emisiune, Ştiri de Cluj LIVE.

Bun. Concluzia mea este următoarea: ori Emil Boc este cuprins de narcoza azotului, ori nu mai este atent la ceea ce anunţă sau este atât de nepăsător de problemele oraşului, încât astfel de declaraţii nu-l interesează.

Rămâne să vedem cât de mult va molfăi electoral în această primăvară şi cu ce promisiuni va încerca să reîncălzească ciorba.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite