Este necesară revizuirea Constituţiei ?

La câteva luni după începerea procesului de revizuire a Constituţiei, în loc să existe clarificări, avem mai multe confuzii. Potrivit art. 150 din Constituţie, iniţiativa revizuirii o poate avea Preşedintele României, cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor ori cel puţin 500.000 de cetăţeni. Prin iniţiativa de revizuire din iunie 2011, ne-am aflat în mod evident în prima situaţie. În ce situaţie ne aflăm cu cea din 2013 ?

Avem o comisie parlamentară, comună ambelor Camere care şi-a adoptat propriul Regulament şi deocamdată atât. Cine a iniţiat revizuirea ? O pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor ? O asemenea decizie a vreuneia dintre Camere sau o hotărâre comună a Parlamentului nu există. Nu ar fi fost în acord cu actuala Constituţie ca mai întâi să existe o asemenea iniţiativă, eventual ea să fie discutată şi supusă la vot în plen, iar abia apoi să se constituie respectiva comisie ? Nu există la ora actuală nici un proiect de lege care să vizeze revizuirea Constituţiei şi care să se afle în dezbaterea vreuneia dintre Camere. Se aşteaptă ca nou înfiinţata Comisie pentru revizuirea Constituţiei să propună un text care apoi să fie însuşit de un anumit număr de deputaţi şi/sau senatori. În realitate, procesul ar trebui să fie exact invers : comisia respectivă ar trebui să analizeze un proiect de revizuire propus de unii parlamentari şi nu să propună la sfârşitul lucrărilor ei un text.

A se reciti Regulamentul Camerei Deputaţilor, cel al Senatului sau cel al şedinţelor comune : nicăieri nu există prevederea potrivit căreia în cazul unei iniţiative de revizuire a Constituţiei traseul unei astfel de propuneri ar fi altul decât cel al oricărui proiect de lege iniţiat de parlamentari : întâi se propune un proiect, apoi acesta este repartizat anumitor comisii pentru discuţie şi avizare.

Hotărârea Parlamentului de înfiinţare a Comisiei pentru revizuirea Constituţiei nr. 17/2013 ridică aşadar serioase probleme de constituţionalitate : mandatul său ar trebui să fie nu redactarea unei propuneri de revizuire, ci strict examinarea uneia existente. O eventuală contestaţie în faţa Curţii Constituţionale care să aibă un asemenea obiect ar avea serioase şanse de a fi acceptată.

Preşedintele acestei comisii, domnul Crin Antonescu, preciza recent că toate propunerile formulate au fost trimise Forumului constituţional. Prin urmare, orice propunere de revizuire ar face senatorii ori deputaţii sau orice persoană ori grup, aceasta nu este analizată mai întâi în această comisie, ci de Forumul constituţional ! Desigur, precizarea domnului Antonescu nu are acoperire în Regulamentul adoptat de comisia pe care o prezidează dar ce importanţă mai are acest detaliu ? Nu există nici un act al Parlamentului sau vreun act normativ care să precizeze ce este acest Forum. Se va replica probabil că Forumul constituţional este o iniţiativă a societăţii civile şi organizarea sa nu se supune regulilor edictate de Parlament sau Guvern. În acest caz, cum poate analiza Forumul respectiv propuneri de amendamente formulate de parlamentari şi aduse la cunoştiinţa Comisiei de revizuire, acte care au un statut oficial şi nu sunt simple reflecţii ale unor cetăţeni interesaţi de Constituţie ?

Avem în concluzie o comisie parlamentară cu un statut incert din punct de vedere constituţional, un Forum despre care nu ştim cum funcţionează dar despre care tocmai am aflat că dezbate, înaintea Parlamentului, acte care emană de la reprezentanţii naţiunii. Forumul va « parazita » în înţelesul cel mai strict al cuvântului, voinţa celor care au fost aleşi în Parlament. Este acesta un model democratic de revizuire a Constituţiei ? Fără îndoială că nu.

Precedenta iniţiativa de revizuire, deşi a fost iniţiată potrivit art. 150 din Constituţie, a fost definitiv îngropată la nivelul Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor în luna mai 2012. Indiferent cum ne-am situa faţă de această iniţiativă, indiferent de felul în care conţinutul acesteia a fost transformat în urma dezbaterilor parlamentare, ar fi trebuit să existe o decizie prin care textul final la care s-a ajuns să fie supus dezbaterii în plen şi apoi, dacă se considera necesar, respins. Avem astfel o iniţiativă de revizuire a Constituţiei care nu a fost dusă până la capăt în Parlament. Actualul Parlament este obligat să ia în considerare orice act normativ care a fost iniţiat în timpul precedentei legislaturi, nu poate abandona pur şi simplu un proiect de lege, mai ales dacă acesta priveşte chiar revizuirea legii fundamentale. Desigur, nimic nu se opune, din punct de vedere legal, ca precedentul proiect să stea în aşteptare, iar după votarea proiectului de revizuire ce va rezulta din dezbaterile comisiei pentru revizuirea Constituţiei şi/sau Forumului constituţional (nu este clar care dintre aceste organisme va avea ultimul cuvânt înaintea definitivării iniţiativei de revizuire), să se respingă definitiv şi cel care l-a precedat. Ar fi însă democratic ca Parlamentul să aibă în dezbatere, la un moment dat, două proiecte de revizuire şi să îl analizeze doar pe unul dintre acestea ? Nu ar fi fost mult mai indicat ca actualul Parlament să preia textul iniţiativei de revizuire din 2011 şi să îl amendeze, chiar şi în modul cel mai radical cu putinţă ? De fapt, actualei majorităţi parlamentare nu i-a convenit cine este autorul precedentei iniţiative de revizuire, de aceea s-a renunţat atât de brusc şi iremediabil la aceasta. Cum astfel se explică faptul că precedentul proiect de revizuire a fost îngropat la mai puţin de o lună de la investirea primului guvern USL ?

Să admitem că toate aceste chestiuni nu prezintă importanţă şi că, atâta vreme cât nu se încalcă flagrant vreun articol din Constituţie, putem să acceptăm câteva derapaje de la democraţie. În definitiv, scrierea unei Constituţii nu este un proces perfect, descris în totalitate de norme, nicăieri în lume. Problema revizuirii Constituţiei ţine de fond şi nu de formă.

Este necesară o revizuire a Constituţiei în acest moment ? Întrebarea poate părea inutilă şi s-ar părea că răspunsul este deja dat. Totuşi, pentru a fi necesară, ar trebui ca revizuirea să fie cerută de naţiune, de corpul electoral. A existat vreo consultare în acest sens ? Categoric nu. Se va spune că într-o democraţie nu se pot organiza întruna referendumuri şi poţi apela, pentru a cunoaşte opinia cetăţenilor, la sondaje de opinie. În regulă. A existat vreun sondaj cu această temă ? Surprinzător sau nu, însă singurul răspuns este că nu a existat. S-ar putea argumenta că nu contează ce spun cetăţenii, oricum îşi vor exprima opinia la referendum, după ce revizuirea va fi votată în Parlament. Dacă despre cetăţeni nu ştim ce vor şi oricum nu contează ce vor, atunci cine doreşte revizuirea Constituţiei ? Poate politicienii. Vor PSD, PNL, PDL, PPDD, UDMR un alt regim politic decât cel semi-prezidenţial ? Cui ar folosi o schimbare de regim politic, de exemplu introducerea regimului parlamentar ? PSD este foarte satisfăcut de regimul semi-prezidenţial care i-a adus cel mai longeviv şef de stat al României, dacă ne raportăm la perioada strict după 1989. În cazul PDL, este valabilă aproximativ aceeaşi argumentaţie : într-un regim parlamentar probabil că niciodată nu ar fi avut ales un şef de stat. PNL ar fi mai înclinat în favoarea unui regim parlamentar sau chiar de o transformare radicală a acestuia într-o monarhie constituţională dar, pe de altă parte, preşedintele acestui partid se vede şef de stat, ales direct de cetăţeni la viitoarele alegeri prezidenţiale din 2016. PPDD este un partid cu un lider necontestat care, într-un regim parlamentar, nu ar conta în stabilirea unor alianţe care ar sta la baza alegerii unui şef de stat de către Parlament, iar UDMR va fi de acord cu orice formulă de regim politic ar propune partidele aflate la guvernare. Cine doreşte schimbarea naturii de regim politic semi-prezidenţial ? Niciun partid politic. Atunci de ce se recurge la revizuirea Constituţiei ? Ce se doreşte a se schimba ? Nu avem nici un element care să ne ajute să dăm un răspuns la această întrebare, în afară de declaraţia primului - ministru care enumera câteva posibile noi reguli înainte de începerea procesului de revizuire. Pentru aceste propuneri care pot fi sintetizate în 3, maximum 4 articole, era nevoie de o comisie parlamentară specială, de un Forum constituţional ? Nu puteau fi scrise aceste articole, asumate şi semnate de o pătrime din deputaţi sau senatori şi supuse atenţiei unei comisii deja existente, cea juridică a Camerei unde s-a iniţiat revizuirea, spre exemplu ?

În privinţa relaţiilor dintre puterile statului, din moment ce nu se doreşte schimbarea naturii regimului politic, ci doar modificarea superficială a celui existent, ce garanţii avem că rezultatul nu va fi mai rău decât cel din 1991 sau din 2003 ? Componenţa comisiei de revizuire, lipsa totală a unor persoane specializate în drept public la nivelul acesteia, ar trebui să fie un semnal de alarmă. Acesta este rezultatul sistemului de vot practicat la alegerile parlamentare din 2008 şi 2012 : partidele nu au mai avut cum să promoveze specialişti în Parlament, chiar dacă ar fi dorit. Votul pe liste permitea şi alegerea unui expert care nu poate să parcurgă sute de kilometri cu megafonul in mână. Nici măcar PSD nu a reuşit să găsească un înlocuitor de calibrul lui Antonie Iorgovan pentru a-l promova ca membru al acestei comisii.

 În 2008, atunci când s-a concretizat ideea revizuirii Constituţiei, prin apariţia Comisiei pentru Analiza Regimului Politic şi Constituţional din România şi ulterior a Raportului acestei comisii, nu existau decizii importante ale Curţii Constituţionale care au marcat definitiv natura regimului nostru politic. Abia în 2012 natura semi-prezidenţială a acestui regim a fost fixată definitiv de Curtea Constituţională, prin două decizii (nr. 683/2012 şi nr. 784/2012) care, prin felul şi calitatea argumentării lor, au închis această problemă. În lipsa unor asemenea lămuriri, o revizuire era necesară pentru a ştii cât de « atenuat » este semi-prezidenţialismul românesc. Avem un răspuns, iar Constituţia trebuie interpretată în corelaţie cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Vrem să modificăm toată această arhitectură ? Nimic nu ne împiedică. Însă în acest caz trebuie afirmată fără echivoc opţiunea pentru un alt regim politic, cel parlamentar. Dacă nici unul dintre actorii majori ai revizuirii din 2013 nu doreşte acest lucru, atunci revizuirea Constituţiei nu are sens.

A mai existat un punct de vedere în opinia publică : revizuirea nu este necesară pentru lămurirea raporturilor dintre puteri, ci pentru întărirea drepturilor fundamentale. Un astfel de raţionament ar fi fost valabil înainte de 1 decembrie 2009, nu şi acum. La acea dată intra în vigoare Tratatul de la Lisabona şi Carta Drepturilor Fundamentale a UE, având aceeaşi valoare juridică cu acesta. Spre deosebire de alte ţări, precum Polonia şi Marea Britanie care au dorit existenţa unui Protocol (nr. 30) separat privind aplicarea Cartei sau Republică Cehă ce a dorit inserarea unei Declaraţii proprii (nr. 53) cu privire la Cartă, România nu a avut nici o obiecţie. Potrivit art. 20, alin. 2 din Constituţie, reglementările internaţionale cu privire la drepturile omului au prioritate faţă de dreptul intern, cu atât mai mult atunci când vorbim de un tratat al UE ratificat de România şi care are prioritate faţă de eventuale dispoziţii contrare din dreptul intern, potrivit art. 148, alin. 2 din Constituţie. Carta Drepturilor Fundamentale care instituie cel mai ridicat nivel de protecţie a drepturilor fundamentale la nivel supranaţional are, de la 1 decembrie 2009, deci ulterior iniţiativelor de revizuire a Constituţiei din perioada imediat următoare aderării la UE, cel puţin acelaşi statut ca şi dispoziţiile Constituţiei în materia drepturilor fundamentale. Cetăţenilor români li s-au garantat astfel noi drepturi pe care le pot invoca în faţa instanţelor naţionale. Ce ar mai putea aduce nou revizuirea Constituţiei ? Cât de mult putem rafina actualul sistem de protecţie a drepturilor fundamentale pentru a ne situa deasupra nivelului de protecţie garantat de Cartă ? Dacă răspunsul este negativ, ce se doreşte de fapt prin deschiderea discuţiei cu privirea la revizuirea Constituţiei în materia drepturilor fundamentale ? Cumva restrângerea drepturilor ?

Prin urmare, în materie de raporturi între puteri, prevederile neclare ale Constituţiei se completează cu deciziile Curţii Constituţionale, iar în materia drepturilor fundamentale Carta şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ne oferă răspunsuri la toate situaţiile care pot apărea.

De ce mai este atunci necesară revizuirea Constituţiei ?

Să admitem chiar că ar fi necesară totuşi o revizuire a Constituţiei, că avem nevoie de mici retuşuri care pot să capete importanţă în viitor, deşi nu le vedem utilitatea în prezent. Apare în acest caz următoarea întrebare : cum se va aproba revizuirea prin referendum ? Guvernul a avut iniţiativa de a întreba Comisia de la Veneţia în acest sens. În Avizul nr. 685/2012 din 17 decembrie 2012, acest organism a afirmat că pragul de validare al unui referendum care ar avea ca obiect revizuirea Constituţiei României poate fi de 50 % + 1 din numărul alegătorilor înscrişi pe listele de vot sau se poate opta pentru lipsa unui prag, în acest caz referendumul fiind validat indiferent de numărul celor care se prezintă la vot, cu condiţia ca cei care se prezintă să voteze « da ». Cum prima variantă este riscantă, fiind greu de pus în aplicare, după cum s-a văzut la referendumul din 2012, rămâne a doua variantă. Cine va accepta însă legitimitatea unei Constituţii care poate fi aprobată, teoretic şi prin prezenţa la vot a unui singur alegător ? Acel prag de validare de 25 - 30 % anunţat a fi soluţia salvatoare nu se referă (sau, mai exact, nu are cum să se refere) la cvorumul de prezenţă, ci la cvorumul de validare (se prezintă 50 % + 1 din alegători şi 25 % din aceştia votează în favoarea revizuirii). În discuţia despre referendumul care va trebui organizat pentru revizuirea Constituţiei, se omite intenţionat din discuţie faptul că există două praguri pentru validare, unul de prezenţă şi altul care ţine de ponderea voturilor « da ».

Ce ar fi dacă am avea o Constituţie revizuită, în condiţiile viciate descrise mai sus care nu este nici măcar validată la referendum ? Am fi, ca în multe alte situaţii, foarte originali.