Este România în derivă?

Poate fi un titlu aspru, cu o uşoară tentă exagerată. Ce se întâmplă astăzi în România depăşeşte orice limită a unui stat funcţional. Acest lucru a fost semnalat pe parcursul anilor de către cetăţeni, însă autorităţile au închis ochii, şi-au băgat vată în urechi şi au continuat să arunce România în derivă.

Despre încrederea în instituţiile statului se discută în fiecare an de după revoluţie. Mai întâi au picat cele din vârf şi o dată cu ele, în ani, s-au dus de râpă toate până la ultima. A cui a fost vina? Din punctul meu de vedere a fost exclusiv a celor din vârf. A celor din guvern, din parlament, din vârful partidelor politice care au condus ţara până astăzi. Nu au înţeles sau poate că nu au vrut să înţeleagă că, în momentul în care ignori sistematic voinţa poporului, structurile care sunt direct subordonate lui vor intra în colaps. Astăzi, am impresia că trăim momentul în care România este aproape să intre în colaps.

Dacă aruncăm o privire în trecutul apropiat observăm că Parlamentul a fost prima instituţie mare care şi-a pierdut total încrederea în faţa populaţiei. Gradul de încredere, conform statisticilor, era, an de an, în jurul valorii de 80%. În 2017 de exemplu, 8 din 10 români nu aveau încredere deloc în instituţia alcătuită tocmai din reprezentanţii lor. De ce? Pentru că 20 de ani românii au cerut ca în Parlament să nu mai vadă baroni locali, oameni acuzaţi pentru fapte de mare corupţie, adormiţi, oameni care nu dau pe la şedinţe sau care discută mai mult prin spatele cortinei interese personale. S-a schimbat acest lucru? Se pare că nu, dacă încrederea în această instituţie fundamentală pentru orice democraţie funcţională, este atât de joasă.

Din parlament derivă guvernul care stă la fel de prost din punct de vedere al încrederii în rândul populaţiei. Revenim. De ce s-a ajuns aici? Tocmai pentru că cetăţenii solicitau una, reprezentanţii făceau alta. Cetăţenii cereau autostrăzi, guvernul dădea bani grei partidelor, cetăţenii cereau spitale noi şi moderne, guvernul aloca bani prin PNDL apropiaţilor partidului să facă săli de sport, cetăţenii cereau modernizarea şcolilor de la sate, guvernul aloca bani pentru refacerea studiilor de fezabilitate expirate.

O luptă surdă în care românii au părut că cedează în faţa tuturor grupurilor de interese care au căpuşat ţara zeci de ani. În primă fază au plecat din ţară. Mulţi. Apoi au decis să nu se mai implice în procesul democratic, lăsându-se conduşi de o minoritate controlată de către unele partide. Asta se datorează întocmai ignoranţei reprezentanţilor lor care nu au vrut să îi audă.

Ce trăim astăzi ar trebui să ne îngrijoreze cel mai tare. Pentru că i-am ignorat pe cei din vârf, le-am permis să distrugă toate sistemele de la bază. Cazurile din ultimele zile ne-au demonstrat că România a devenit extrem de periculoasă tocmai pentru că cetăţenii au scăpat de sub control instituţiile statului. Le-am permis parlamentarilor să exploateze un grup de oameni pentru a ajunge să-şi ocupe o funcţie. Aceştia din urmă şi-au ajutat susţinătorii trimiţându-i în funcţii cheie ale statului român fără să ţină cont de nicio competenţă a acestora. Doar pentru simplu fapt că au fost aproape atunci când partidul le-a cerut-o. Şi de unde aveam un stat semi-funcţional, am ajuns să trăim într-o cetate cuprinsă de focurile prostiei şi incompetenţei.

Astăzi deja nu mai vorbim despre neîncrederea cetăţenilor în instituţiile fundamentale ale democraţiei. Vorbim despre neîncrederea cetăţenilor în toate instituţiile statului. Şi apar tot mai multe voci care nu mai cred în conceptul de stat.

Direcţiile primăriilor, spitalele, justiţia, instituţiile de forţă ale României au picat una după alta. Şi au picat pentru că, din nou, voinţa populară a fost ignorată. Poporul a cerut să eradicăm corupţia, cei de la putere au început să manevreze justiţia, poporul a cerut să avem manageri profesionişti şi nu pile de partid, cei de la putere au măsluit examenele, poporul a cerut respect şi bun simţ, autorităţile le-au livrat prostie şi aroganţă.

Din păcate, odată cu degradarea continuă a instituţiilor statului au apărut şi nenorocirile. Astăzi nu te mai simţi în siguranţă în România. Păi nu te mai simţi deloc, atunci când vezi că statul nu ţi-e partener, când cei care te reprezintă te sfidează şi când alarmele tale par inutile pentru că ei le ignoră. Pericolul cel mai mare este ca oamenii să ajungă să îşi facă dreptate singuri. Din disperare, pentru că s-au convins că instituţiile create de ei pentru ei nu mai sunt de aceeaşi parte a baricadei. Iar acest lucru începe să se vadă în discursul tot mai multor oameni pe reţelele de socializare.

Ura faţă de poliţie, faţă de jandarmerie se datorează acţiunilor acestor instituţii de-a lungul anilor. Ultimele evenimente nu au făcut decât să demonstreze că cetăţenii au avut dreptate în tot acest timp. Tensiunile escaladează din ce în ce mai repede pentru că aceleaşi greşeli au fost repetate, repetate şi iar repetate. Din incompetenţă şi ignoranţă a rezultat un stat care abia se târâie, a cărui cetăţeni aleg să se refugieze în alte zone unde guvernanţii ascultă, unde voinţa populară este respectată şi unde primează profesionalismul înainte de toate.

Atunci când instituţiile statului îşi pierd încrederea cetăţenilor, riscul cel mai mare este să îşi piardă şi suveranitatea. Un stat care pierde controlul devine un stat periculos şi neatractiv. România riscă astăzi să devină un butoi cu pulbere al Uniunii Europene dacă nu rezolvă cât mai rapid situaţia din cadrul instituţiilor ei.

Lupta anticorupţie trebuie să fie dusă până la capăt, iar în paralel trebuie profesionalizate instituţiile statului de la cea mai mică până la cea mai mare. Inclusiv parlament şi guvern! Chiar dacă multora nu le convine, partidele sunt obligate astăzi să-şi aleagă liderii în funcţie de alte criterii pentru că cele care au dominat până acum au eşuat lamentabil.

În concluzie, dacă vrem ca ţara noastră să îşi continue dezvoltarea, să devină un loc sigur şi atractiv pentru proprii cetăţeni care au plecat spre locuri mai bune, trebuie ca cei buni să fie în vârf, iar cetăţenii trebuie ascultaţi nu ignoraţi. Simplu. Este vorba doar despre voinţă.