Eugen Tomac îi cere premierului să-l demită pe ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Tomac
Eugen Tomac

Preşedintele intermiar al Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, îi cere premierului Victor Ponta să-l demită pe ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, deoarece este pe cale să rateze „ţinta de absorbţie a 39,9 mld.euro fonduri europene“.

"Preşedintele interimar al Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, îi cere domnului Victor Ponta, Premierul României, să-l demită pentru grave prejudicii aduse demnităţii României pe Orlando Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, care prin incompetenţă grosolană este pe cale să rateze ţinta de absorbţie a 39.9 mld euro, fonduri europene din care 21.8 mld euro fonduri structurale şi de coeziune”, potrivit unui comunicat de presă al Partidului Mişcarea Populară transmis Mediafax.

Potrivit lui Tomac, în acest moment România riscă să întârzie cu un an procesul de absorbţie şi să nu poată folosi aceste fonduri europene mai devreme de luna decembrie a anului 2014. 

"Această concluzie rezultă clar din analiza făcută de Serviciile Uniunii Europene asupra celor 11 obiective tematice pe care România trebuie să le îndeplinească prin investiţiile pe care trebuie să le facă din fondurile europene în perioada 2014-2020", afirmă liderul Partidului Mişcarea Populară.

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a susţinut luni, într-un comunicat de presă, că acuzaţiile privind preluarea în proiectul Acordului de Parteneriat pentru 2014-2020 prin "copy-paste" a recomandărilor de ţară elaborate de Comisia Europeană distorsionează imaginea reală a dialogului cu Bruxelles-ul pe acest document.

Potrivit MFE, preluarea recomandărilor de ţară relevante este una dintre cerinţele privind elaborarea acestui document cadru.

De asemenea, Ministerul Fondurilor Europene precizează că Acordul de Parteneriat pentru 2014-2040 urmează să fie transmis Comisiei de către autorităţile române, în forma revizuită, în toamna acestui an.

Potrivit Ministerului, documentul consultativ pentru Acordul de Parteneriat pentru 2014-2020 reprezintă un prim punct de plecare în construirea dialogului cu Comisia şi demararea negocierilor informale, astfel încât autorităţile romîne să primească încă din stadiu incipient al elaborării recomandările şi orientările Comisiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite