Europarlamentar PSD: Sigur că protestatarii au dreptate. Plătim toţi foarte scump o iniţiativă a unui singur membru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan FOTO Eduard Enea/Adevărul
Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan FOTO Eduard Enea/Adevărul

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a criticat modul în care Guvernul Grindeanu a adoptat Ordonanţa 13, arătând că protestatarii au dreptate.

„Nemulţumirile oamenilor din stradă sunt reale, îngrijorările lor... eu sunt alături de ei, mai ales că şi colegii mei de generaţie sunt acolo. Sigur că protestatarii au dreptate, dacă un lucru nu este explicat nu poate fi înţeles, dacă nu este înţeles, nu poate fi susţinut,... preşedintele PSD a anunţat deja că niciun membru PSD nu a avut acces la ministrul justiţiei şi nu s-a discutat cu nimeni din partid despre aceste ordonanţe. Acum faptul că PSD îşi asumă răspunderea pe un lucru despre care nu a ştiut nu este corect, dar până la urmă este vina partidului, pentru că acest cabinet a rezultat dintr-o majoritate pe care PSD o are cu ALDE în Parlament – a fost o greşeală de comunicare şi de procedură, nu de conţinut“, a spus Cătălin Ivan, pentru RFI.

Eurodeputatul a dezaprobat modul în care a operat Guvernul. „A fost făcut într-un mod ciudat, pe ascuns. Nu înţeleg ce a urmărit ministrul Justiţiei prin lipsa asta de comunicare şi secretomania asta în jurul ordonanţelor, pentru că dacă vorbiţi cu jurişti, şi nu cu jurişti din PSD, ci jurişti fără culoare politică, avocaţi, judecători, veţi vedea că textul ordonanţelor este unul bun şi România are nevoie de aceste ordonanţe. Trebuiau trimise în Parlament, trebuiau dezbătute în Parlament şi de acolo să iasă un text pe care să lucreze toate partidele politice”, a spus social-democratul“, a mai spus europarlamentarul. 

Ivan crede că partidul şi-a învăţat lecţia. „PSD, dar şi orice alt partid politic care s-ar afla la guvernare trebuie să înţeleagă că lucrurile trebuie făcute transparent, este nevoie de dezbatere publică, de informarea cetăţenilor, mai ales iniţiative care vizează subiecte sensibile, iar lupta împotriva corupţiei este pilonul principal în aceşti ani de zile ai dezvoltării României. Este angajamentul ferm pe care orice partid trebuie să şi-l ia, că dacă va ajunge la guvernare nu va frâna lupta împotriva corupţiei. Eu  cred că e o lecţie pe care PSD-ul a învăţat-o, o lecţie dură, pentru că, repet, nimeni din partid, sau aproape nimeni, nu a ştiut de textul acestei ordonanţe, nici chiar colegii din guvern ai dlui Florin Iordache, nu au ştiut. Eu cred că plătim toţi foarte scump o iniţiativă a unui singur membru al cabinetului Grindeanu“, a mai spus Ivan. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite