Politică

articolul anterior

Experţii nimicului şi apostolii revoluţiei permanente

19
15 Jul 2020 15:38:08
Mihail Neamtu

Internetul e, uneori, vitrina (să nu spun latrina) grafomanului care scrie mai mult decât a citit vreodată. Găseşti tot soiul de părerologi fixişti, experţi ai nimicului sau contabili cu nume de ghelmea care-şi dau cu părerea despre rasismul Americii şi retardarea creştinopaţilor, despre progresul modernităţii şi bezna Evului Mediu, despre universul lui Hawking şi ipoteza lui Dumnezeu, despre democratul Obama şi nazistul de Trump.

Pe cât de guraliv, pe atât de ignar, omului cu tastatură nu-i scapă nimic! El n-a avut niciodată o firmă cu doi angajaţi, însă detestă capitalismul. N-are bani, dar e convins că miliardarii sunt nişte proşti. N-are copii, dar îţi spune cum să-i creşti pe ai tăi. Nu merge la biserică, dar ştie totul despre religie, popi, babe pravoslavnice sau pocăiţi.

N-a condus o asociaţie de locatari, însă vorbeşte în numele societăţii civile. E agramat şi face, totuşi, propuneri pentru reforma învăţământului. N-a excelat în niciun domeniu profesional, dar îţi dictează reţeta succesului universal, de la sarmalele în foi de viţă până la rachetele SpaceX.

N-are economii private, dar ştie cum să cheltuie bugetul de stat. N-a scris o licenţă publicabilă, însă dă lecţii celor cu un doctorat muncit şi scris pe bune. N-are habar unde-i Wuhan pe hartă, dar cunoaşte toate detaliile despre Covid-19 şi ne-ar da chiar nişte sfaturi despre cum trebuie guvernată planeta: „universal basic income”, abolirea naţiunilor, multiculturalism multilateral dezvoltat, etc.

Un sfat: feriţi-vă de verbiajul nonşalant al komentariatului progresist. Sunt oameni pentru care cuvântul n-are greutate. Spun orice doar pentru că-i la modă. Nu-i compromite nimic, pentru că mizează pe un public fără memorie, criterii sau repere.

Nefericiţi epigoni ai unei cauze mărunte şi frustraţi de complexul propriei inferiorităţi intelectuale, gândurile lor se plimbă haotic, precum „the insects of the hour” (T.S. Eliot)... Sunt neuroni răsuflaţi care vin din neantul istoriei şi se îndreaptă spre istoria neantului. Atât. Nimic mai mult.

În loc să citească, să-şi cultive sufletul, să-şi urmeze vocaţia, să-şi slujească profesia ori să devină nişte părinţi responsabili, există astăzi tineri fără busolă care preferă agenda radicală a revoluţiei permanente, îmbrăţişând noile trenduri sociale sau alimentând ideologic ultimul foc de paie.

Studenţi şi elevi simpatici, vii, creativi şi frumoşi la înfăţişare sfârşesc prin a pierde libertatea şi a sacrifica totul pe altarul egalităţii, al încălzirii globale şi al justiţiei sociale. Insul rănit de necazurile vieţii va accepta naraţiunea marxistă, feministă, antirasistă şi ecologistă a oricărui ONG secularist sau globalist. De ce? Pentru a căpăta şi el, omul scufundat în anonimat, o minimă semnificaţie.

Accepţi, aşadar, servitutea voluntară pentru a recăpăta stima de sine pierdută la examenul de Bacalaureat sau după cel dintâi job interview. Renunţi la calmul gândirii şi rigoarea analizei intelectuale pentru a rostogoli meme, sloganuri, enunţuri de tip graffiti şi orice himeră sau iluzie a societăţii perfecte. Revoluţionarul e idiotul util al unor păpuşari care urăsc tradiţia, detestă vechile modele, iubesc anarhia şi aţâtă cum pot dezordinea mondială.

Propagandiştii Stângii radicale au înrolat milioane de tineri idealişti într‑o luptă imaginară cu nedreptăţile istorice, hegemonia occidentală, imperialismul american sau inegalităţile economice ale capitalismului, fără să le vorbească despre tainele credinţei, importanţa familiei, arta negocierii, rostul economisirii şi rolul filozofiei stoice pentru o viaţă lăuntrică armonioasă.

E atât de uşor să eşuezi în plan personal, devenind apoi ultraşul războaielor culturale care, de fapt, îţi adâncesc incultura, prostia şi frustrarea...

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

19 Comentarii

Liman
15.07.2020, 15:53:47

Mihail Neamtu "Propagandiştii Stângii radicale au înrolat milioane de tineri idealişti într‑o luptă imaginară cu nedreptăţile istorice, hegemonia occidentală, imperialismul american sau inegalităţile economice ale capitalismului, fără să le vorbească despre tainele credinţei" Sunteti haios mai domnu ! Faptu ca pocaitii occidentali au exterminat amerindieni, le-au jefuit pamanturile natale si folosesc sclavi pe post de servitori vi se pare o mizilic ! Si probabil acesti pocaiti vi se par de sorginte crestina !

-5 (5 voturi)
Liman
15.07.2020, 15:58:12

Mihail Neamtu "E atât de uşor să eşuezi în plan personal, devenind apoi ultraşul războaielor culturale" Pai i-a povestiti ceva de Rusii ortodocsi ca sa vedem cum arata eshuarea pocaitismului eretic .

-4 (4 voturi)
Vic Hermann
15.07.2020, 16:02:56

Baietas limbiman, nu cunosti vreun psihiatru mai experimentat? Ca, sincer, ai nevoie.

+3 (3 voturi)
Vic Hermann
15.07.2020, 15:58:51

Felicitari domnule Neamtu. De multa vreme nu am mai citit ceva atat de deprimant, da' crud de adevarat. Trampa e "ultimu' mohican" al normalitatii. Daca o sa piarda alegerile in toamna, sau cand i s-o termina al doilea mandat, o sa urmeze URGIA! Democratii au pierdut legatura cu normalitatea si nici republicanii nu sunt departe. De UE nici nu e cazu' sa mai pomenim. Vae Victis!

+2 (2 voturi)
Liman
15.07.2020, 16:04:54

Nasol ! Cand sa ajunga si romanii sa se infrupte la masa bogatilor din bunatatile coloniale , se rascoala sclavii ! Si pericliteaza fericirea Ciocoilor ! Noi !

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (19)

Modifică Setările