Fals Jurnal de ieri şi de azi: Paza furtului

Îmbulzeala candidaţilor la Scaunul Cotrocenilor a provocat în media mai ambiţioasă investigarea averii acestor absolut toţi autoconsideraţi merituoşi, altfel tot toţi  scoşi , unii brusc, din pachetele de cărţi ale jocurilor politice spre a fi oferiţi naţiunii cu titlul de slavatori din actualul marasm.

Aşa s-a făcut că înainte de a se dovedi merituoşi cu adevărat , în practica prezidenţiabilităţii, aleşii să candideze au reuşit să-şi minuneze alegătorii prin bogăţia lor despre care ni se spune, de asemenea, că ar fi şi ea greu de  justificat cu argumente imbatabile.

Cum pokerul politic actual nu mă mai inspiră nici măcar în ipostaza de „spectator ca la teatru“, mă voi mărgini să vă supun atenţiei o observaţie de ordin social, isvorâtă din contactul cel mai viu cu putinţă cu trista noastră realitate cotidiană. Şi este vorba despre obrăznicia opulenţei actuale şi, fireşte, despre obrăznicia opulenţilor care merg cu ea până la a se autoconsidera merituoşi să candideze la Scaunul întâiului cetăţean al Ţării.

Aşadar,  pornesc de la convingerea că o societate nu se poate reforma, nu poate progresa, nu se poate îmbogăţi ea, societatea, într-un spaţiu politic şi social şi chiar legislativ în care învinge, cât se poate de nedrept, doar bunăstarea personală, întemeiată pe furtul avutului obştesc şi numai la nivelul clasei politice şi cu ajutorul înlesnirilor pe care chiar ea şi le-a oferit cu o dărnicie şi cu o iscusinţă demne de lauda de care se şi bucură.

La noi, în capitalismul de Codrul Vlăsiei-- cu prezidenţii Iliescu şi Constantinescu  săraci şi cinstiţi – deşi, cum zicea cineva cu umor negru, ar fi fost muuult mai bine şi mai rentabil să fure, cât de cât, numai ei doi, şi restul clasei politice să fi fost şi să fi rămas săracă şi  cinstită--a impus cu precădere printre noutăţile doctrinare şi apoi direct pragmatice  cu care s-a îmbogăţit economia noastră capitalistă, disciplina Paza furtului.

De altfel, nici nu e de mirare că, imediat după ,,revoluţie” prima îndeletrnicire care a înflorit şi s-a desvoltat vertiginos, a fost îndeletnicirea, meseria de bodiguard. Nici nu apucaseră bine întreprinzătorii curajoşi şi cu instinct şi har la jupuirea ţării de vie, nici nu apucaseră bine să se înciochineze, cum zice olteanul, să prindă coaja de îmbogăţit şi aceşti băieţi chiar foarte deştepţi, şi-au şi organizat paza furtului.

Îmi amintesc şi vă povestec o întâmplare de la începutul anului 1990 chiar, despre care vorbesc pe larg în Jurnalul unui personaj controversat aflat aproape de apariţie la Adevărul , o întâmplare, repet, care mi-a îngăduit să-l cunosc îndeaproape pe un recent , absolvent, atunci, de politehnică, un spirit viu şi descurcăreţ la culme care a ajuns repede , nici el nu se desmeticise bine, patron al unui trust de presă, cu săptămânal şi cotidian şi cu ambiţia de a  face şi un fel de Paris Match. Aventurosul tânăr mi-a solicitat o întrevedere legată de intenţia lui pomenită înainte.A venit să mă vadă însoţit de şase bodiguarzi, trei în maşina deschizătoare de drum prin Bucureşti, trei, afară de şofer şi trei în maşina de escortă, tot afară de şofer! Până la urmă opt badiguarzi fiindcă şi şoferii erau, se pare înarmaţi. Şi el vesel şi foarte băţos şi cu un telefon uriaş în mână cu care ţinea legătura cu garda şi îi anunţa în trepte: Pregătire! La maşini! Motoarele! Acum ies! Atenţie la stradă! Pe strada doctor Mihail Obedenaru absolut nimeni, cine dracu mai ieşea din casă la ora şase după amiaza în ianuarie 90?

-- La revedere, zice şi se ridică în picioare. Nu e nevoie să ieşiţi, E riscant, Sunt băieţii mei la uşă. Mă aşteaptă.

Şi la uşă bodiguarzii, patru, care fornăiau pe nas anunţându-şi prezenţa, cum şi-o anunţau pe vremuri armăsarii de la trăsură când simţeau apropierea stăpânului.

Între timp povestea s-a profesionalizat americăneşte, cu firme specializate, cu şcoli de bodiguarzi, cu instalaţii electronice, cu celule fotoelectrice, cu camere de supraveghere, cu arme automate, cu maşini la coţul străzilor unde se află palatele capitaliştilor candidaţi, unii, la cine ştie ce prezidenţii, şi palatele unele la vedere, altele la umbra apărării organizată paramilitar, dacă nu chiar militar.

La noi opulenţa este obraznică şi mai ales aceia care n- a isvorât din munca  privată cinstită, ci din abilitatea, tupeul,îndrăzneala,unor oameni care îi împing pe ceilalţi la o parte şi din îndrăzneala acestora de a lua ei cu japca tot ce pot, folosindu-se de toate şiretlicurile avocăţeşti şi de toate înlesnirile pe care şi le-au creat prin asocieri mafiote la rândul lor de o obrăznicie care îi poate împinge de la furtul pe faţă, direct la crimă. Sunt şi la noi reţele profesionalizate, caracatiţe care îi umilesc pe mafioţii sicilieni cu istorie seculară. Astfel bogaţii noştri, unii, ca să îndulcesc  comentariul,n-au nici măcar o ruşine ascunsă pentru bogăţia lor de nejustificat, şi de aceea sunt şi obraznici bogaţii la care fac trimitere şi de aceea îşi şi pun paza  asta extraordinară, cei din linia întâi,porţi cu instalaţii extraordinare , câini râi, bodiguarzi înarmaţi,.. Nu te poţi apropia oricum de aceşti unii oameni bogaţi din ziua de azi.

Ajunşi aici, unii de foarte tineri, au şi obrăznicia de a râvni Scaunul Cotrocenilor.Până la urmă au şi dreptate , de ce să nu te îmbogăţeşti şi cu o Ţară?!

Nici un om cinstit nu-şi păzeşte cu atâta strâşnicie casa pe care o moşteneşte, pe care şi-a făcut-o cu mâna lui, cu mintea lui de muncitor învâţat,toată lumea ştie cum .şi-a făcut averea şi el n-are de cine se feri, n-are ce feri, viaţa lui, mâinile lui de muncitor, mintea lui luminată  darul lui de a-şi înmulţi cinstit agoniseala cinstită, moştenirea lăsată de părinţii cinstiţi sunt toate la vedere,  nu vine media să-i desvăluie dedesubturile pentru că nu sunt.

Şi totuşi au şi ei, bogaţii cu orice preţ şi prin orice mişmaşuri o justificare peste care nu pot, bieţii de ei trece, şi se cuvine să fie înţeleşi!

Dacă te-ai îmbogăţind furând îţi aperi şi averea ca pe ochii din cap, fiindcă  tu şti cel mai bine ce înseamnă să vină hoţii...

Aşa a început la noi capitalismul de Codrul Vlăsiei şi aşa s-a început şi la noi: cu paza furtului!