Politică

articolul anterior articolul urmator

Familia tradiţională şi veniturile ei ciuntite de ţopăiala PSD-ALDE

22
5 Sep 2017 08:15:35
Mircea Morariu

Multe năzbâtii, care de care mai primejdioase, au ieşit pe gurile celor doi lideri ai coaliţiei PSD-ALDE la finele săptămânii trecute, cu ocazia întrunirilor cu activiştii consumate unde altundeva decât la malul mării.

Bună parte dintre aceste vorbe trebuie să fi fost neapărat pe placul revistei Sputnik, oficiosul care propagă şi în limba română ideile anti-UE şi anti-NATO ale lui Vladimir Putin. Şi în a cărui ideologie plonjează tot mai adânc şi iresponsabil atât dl. Dragnea cât şi dl. Tăriceanu.

Fantasmagoriile debitate atât de primul, cât şi de cel de-al doilea, în vremea din urmă, chiar cu o anumită consecvenţă de-a dreptul îngrijorătoare, par să reprezinte un indiciu că aberaţiile care deveniseră marca de identificare a unui deputat marginal, zănatec şi dornic de popularitate ieftină, moralmente degradantă, aşa cum mi se pare a fi comunist-legionaroidul Liviu Pleşoianu, încep să fie tot mai pe placul şefilor coaliţiei. Un fapt ce pune la îndoială orientarea euro-atlantică a României. Cine le dă oare acestor doi, intelectualiceşte Neica-Nimeni, să procedeze astfel? Nici un referendum, nici o consultare populară, nici o prevedere constituţională. Doar bunul plac care pare să fi devenit lege de guvernare. Dacă mâine-poimâine vom auzi astfel de alegaţii şi din gura vârstnicului ministru de Externe, dl. Teodor Meleşcanu, atunci chiar vom putea spune că avem temeinice motive de îngrijorare.

Aflat în plin delir verbal - ce să-i faci, căldură mare, mon cher şi minte puţină! - preşedintele PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor, şnapanul Liviu Dragnea, a făcut anunţul că toamna aceasta românii vor fi chemaţi la referendum spre a se pronunţa asupra modului în care Constituţia României va defini de aici încolo conceptul de familie.

Dacă nu ai avut ce face şi ai ascultat fantasmagoriile debitate de Daddy Dragnea mai-mai ajungeai să crezi că zeci-sute de cupluri gay ar fi luat cu asalt Oficiile de stare civilă din Republică, le-au sufocat de-a dreptul activitatea, mai ceva decât au fost sufocate în august birourile unde se emit paşapoarte, dornice să îşi legalizeze relaţia şi, în plus, să mai adopte la repezeală şi vreo doi-trei copii. Punând astfel în iminent pericol puritatea de veacuri a naţiei române.

În fapt, nici dl. Dragnea, nici dl. Tăriceanu dincolo de aceste fumigene, nu mai ştiu cu ce să mai întunece minţile românilor, cum să îi mai prostească, în ce fel să le deturneze atenţia de la realitate spre a-i determina să nu observe şi să strige în gura mare că din succesivele programe de guvernare se alege praful, că promisiunile electorale sunt fie amânate, fie uitate, aneantizate una câte una.

Nu, nici vorbă să plătim mai puţine taxe, ele se înmulţesc aproape zilnic, nici nu se mai pune problema că TVA-ul ar putea să scadă, să spunem merci, dacă de la 1 ianuarie vom plăti tot 21%, iar măririle salariile pe care până mai ieri le tot trâmbiţa madam Olguţa, poliglota cu dispensă de la azi cvasi-uitatul domn Grindeanu, este tot mai limpede că se vor metamorfoza în scăderi, odată cu trecerea în sarcina angajatului a plăţii CAS şi a CASS-ului. C-aşa-i la PSD şi ALDE. Plusul înseamnă minus.

Dacă bugetarii se mai leagă încă de speranţa că respectivele scăderi vor fi acoperite de creşterile de salarii eminamente pe hârtie pe care încă le mai promit d-na Olguţa şi dl. Tudose, asta până când, Doamne păzeşte!, nu le vor face şi pe astea uitate, salariaţii din privat sunt lipsiţi de orice speranţă fiindcă măsurile anti-liberale, total neprielnice mediului de afaceri, adoptate de guvernanţi în vremea din urmă din disperarea că vistieria ţării este goală, iar împrumuturile externe devin tot mai apăsătoare, nu le permit patronilor să recurgă la jonglerii asemănătoare celor ale Executivului.

Sigur, este foarte posibil ca modificarea din Constituţie referitoare la definirea familiei dorită de iniţiativă legislativă susţinută de vreo 3 milioane de români să fie consfinţită de votul popular.

Rămâne de văzut dacă familia tradiţională va trece după aceasta ceva mai bine iarna, care nu se anunţă deloc uşoară, cu veniturile ciuntite de prestidigitaţiile şi minciunile coaliţiei PSD-ALDE şi dacă îi va ajunge pentru supravieţuire, doar satisfacţia reuşitei unui referendum care costă şi el o grămadă de bani. Sunt însă mai mult ca sigur că neobosita maşină de propagandă PSD-ALDE va spune, odată referendumul trecut pentru actualii guvernanţi cu bine, înseamnă un nou vot de încredere dat lor.

E de sperat că de data aceasta vom fi ceva mai atenţi cu voturile noastre şi nu vom mai cauţiona la nesfârşit minciuna, prostia, ticăloşia, sperjurul, analfabetismul, bătaia de joc la adresa cetăţenilor.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

22 Comentarii

herr v.5.01
5.09.2017, 08:55:09

Viotot negativ la referendumul CPF ? Dar daca s-ar cupla cu referendumul promis pe Iohannis pe tema independentei Justiziei ?

Vanatorul/d.c.
5.09.2017, 09:14:05

................... Federatia Iubitoarelor de Aproape ”O doamna pioasa , un preot cu har, o brava natiune de crediciosi” Asociatia Doamnelor Evlavioase Practicante ale Stilului Ortodox Traditional COMUNICAT catre Tara si Popor Noi, membrele ADEPSOT, adica ale Asociatiei Doamnelor Evlavioase Practicante ale Stilului Ortodox Traditional, Asociatie afiliata Federatiei Iubitoarelor de Aproape ”O doamna pioasa , un preot cu har, o brava natiune de crediciosi”, sustinem referendumul propus de mult stimatii nostri patrioti desavarsiti Liviu Dragnea si Calin Tariceanu. In plus, multumim Celui de sus si salutam cu mult entuziam ultima decizie a sinodului BOR, decizie referitoare la faptul ca incepand din acest an, intr-un numar rezonabil de biserici ortodoxe, de slujba religioasa si de sfanta taina a spovedaniei se vor ocupa si vreo cativa preoti heterosexuali. Noi , doamnele pioase ale acestie Asociatii, mai tragem nadejde ca lista cu bisericile unde vor tine slujbe si sfanta taiana a spovedaniei cu usa inchisa cei cativa preoti heterosexuali, sa fie data publicitatii cat mai repede, ca sa avem timp si sa facem listele cu programari, ca sa fie ordine si disciplina, c-asa-i crestineste si civilizat. Aleluia si Doamne-ajuta..! Iubim Patria..!

+3 (5 voturi)
Vanatorul/d.c.
5.09.2017, 09:23:00

"Toate religiile sunt întemeiate pe teama celor multi si pe istetimea câtorva.“ (Stendhal) Inca de la aparitia lor, religiile au fost folosite ca un pretext menit a-i convinge pe oameni ca, in numele unei credinte "inaltatoare", acestia au tot dreptul, ba chiar si obligatia "sfanta", sa se macelareasca intre ei intru apararea credintei lor, credinta care, in lipsa Constiintei, nu-i altceva decat o forma a sclaviei mintii ce obliga la supunere oarba. In realitate insa, religia a fost folosita de catre clerici si conducatorii zonali, pentru a-si justifica represaliile impotriva "recalcitrantilor", pentru jafuri, pentru cuceriri teritoriale si pentru sporirea averii, puterii si influentei. Speculand frica de moarte, clericii tuturor religiilor promit credinciosilor lor nemurirea, fie prin oferta iluzorie a unor paradisuri, fie prin reincarnare. Sigur ca da, toate astea in schimbul supunerii oarbe, supunere care tranforma populatiile in mase de manevra si surse inepuizabile de venituri ce asigura inavutirea si parazitismul clerului si politicienilor. Pentru a asigura religiilor lor..eficienta dogmatica dar si financiara, clericii au dezvoltat de-a lungul timpului o adevarata industrie a constructiilor si a obiectelor de cult, incurajand in paralel si venerarea moastelor sau a unor obiecte apartinand unor personaje religioase fabuloase si cu legende asisderea. Adica, clericii au promovat si idolatria ca forma de mentinere a minitii oamenilor intr-o sclavie permanenta. Mai mult, in conditiile in care progresul stiintei si al filozofiei, al societatii in general, nu a mai putut fi controlat de catre biserica, clericii au trebuit sa se..specializeze si ei in diferite tipuri de discursuri. Astfel, unii dintre ei, folosind un limbaj mai modern, incearca "savanti" sa adapteze realitatea stiintifica la litera dogmei, atunci cand se adreseaza unui segment de populatie ceva mai instruit. Insa marea majoritate a clerului, ramane cramponat pe discursul arhaic si confuzional, discurs in care basme cu serpi vorbitori, legende cu balauri precum si disertatiile despre pacate tinute in publicul stropit cu atot-tamaduitoarea aghiasma scoasa cu generozitate din butoaiele de plastic afumate cu tamaie, sunt inca la mare cautare..! Tot la mare cautare sunt si ciolanele unor lesuri arhi-facatoare de minuni, lesuri devenite celebre in urma unor pelerinaje, in fapt deplasari masive si practici idolatre, expresie a unui bigotism din ce in ce mai fanatic. Pelerinaje intru pupatul raclelor unor ramasite mumificate ale caror morminte au fost profanate chiar de catre clerici, pelerinaje intru salivatul pios si abundent al celor ce se calca in picioare sau lesina de oboseala, de foame sau de sete stand la cozi mult mai mari decat cele la care stateau pentru lapte sau pentru "ce se da aici ?" din spatele Alimentarilor comuniste, in epoca de glorie a brainwashing-ului , de pe vremea lui Ceausescu. Evident, iluziile oferite azi de catre cler, sunt mai convingatoare decat cele oferite cu ani in urma, de catre comunisti..! Si asta pentru ca acest tip de discurs din vremea Evului Mediu Timpuriu, inca face furori, inca produce freamat si plescait de limba (a incantare), in randurile unui auditoriu caracterizat prin semianalfabetism, primitivism, obedienta ..clinica si specifica genei romanului mandru de iobagia ortodoxa a mentalitatii lui. Practic, inca de la aparitiile lor in forma organizata si ferm ierarhizata , religiile au devenit cele mai mari si mai rentabile escrocherii. Si asta nu din cauza ca acea entitate spirituala pe care mai toate religiile o numesc Dumnezeu, nu ar exista. Acest Dumnezeu exista sub forma unui cumul de valori umane (nu divine) numit si Constiinta, valori pe care oamenii si le asuma existential si comportamental, valori care ne-au ferit pana acum de auto-extinctie ca specie, valori care, atunci cand lipsesc unui individ, ne indeamna sa spunem despre acesta ca "n-are niciun Dumnezeu..!" (n-are Constiinta), indiferent daca individul se declara adept al vreunui cult religios sau ateu convins. Religiile au devenit cele mai mari si mai rentabile escrocherii, tocmai pentru faptul ca politicienii si clericii, mana-n mana si folosindu-se de numele unui Dumnezeu pe care ei nu l-au avut niciodata, isi perpetueaza privilegiile, isi sporesc puterea, influenta si averile, speculand slabiciunile si temerile unor oameni care nu pot face deosebire intre Constiinta si Credinta..! In lipsa Constiintei, in lipsa acelui cumul de valori umane existentiale si comportamentale care o reprezinta si o pastreaza integra, Credinta in divinitate si supunerea oarba in fata celor care pretind ca o reprezinta (Clerul) poate fi degenerativa pentru insasi conditia umana, devenind cu timpul devastatoare pentru individ si societate. Trecutul si prezentul ofera destule exemple in sensul asta..!

+4 (4 voturi)
Vanatorul/d.c.
5.09.2017, 10:06:43

Si ca sa fiu bine inteles.. Nu sunt de acord cu legiferarea legaturilor bazate pe perversiuni ..! Pentru ca, indiferent de cat am incerca s-o ”coafam”, asta este homosexualitatea - perversiune intre parteneri de acelasi sex. Si atunci, se mai poate vorbi in cazul unei relatii perverse dintre 2 parteneri de acelasi sex de ”familie” si de valorile morale, educationale, materiale, culturale chiar, etc. care au definit-o si au consacrata-o ca atare in istoria si constiinta omenirii..!? Insa. da, indicutabil, a venit vremea sa nu se mai ascunda si sa nu mai fie..haituiti..! E inuman ca o majoritate sa dicteze unei minoritati cum sa-si traiasca viata..! Asa ca, legalizati relatiile intre homosexuali si numiti-le cum vreti (parteneriat civic, etc). Numai nu le spuneti acestor cupluri homosexuale ”familie”, pentru ca stim cu totii, inclusiv ei (homosexualii) ca aceste..”convetuiri” ale unor parteneri de viata de acelasi sex sunt foarte departe de ceea ce se numeste si se defineste a fi o familie.

+1 (3 voturi)
semi
5.09.2017, 10:04:12

MORARIU "nu vom mai cauţiona la nesfârşit " Ce inseamna a cautiona ? Sunteti si pro statul mafiot si pro homosexuali, domnul Morariu ? Inseamna ca sunteti USR ist !

-3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (22)

Modifică Setările