Fenomene paranormale. Clovnii suntem noi...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaţa politică românească este afectată de un fenomen paranormal. Într-o ţară condusă de o coaliţie care are 70% din mandatele parlamentare, cea mai tare modă politică în sezonul toamnă-iarnă este… opoziţia. Nu construcţia, nu marile politici publice, ci retorica de opoziţie.

De regulă, ea înfloreşte în sezonul fierbinte al perioadelor pre-electorale.  Cum numai în ultimii 6 ani am avut vreo 9 momente electorale, incluzând aici cele două referendumuri de suspendare a preşedintelui, avem o explicaţie parţială a obsesiei pentru opoziţie. Şi să nu uităm.  Cu cele două scrutine de anul viitor, ajungem la 11 momente electorale în 7 ani!

În teorie, frecvenţa mai mare a consultărilor electorale ar trebui să conducă la o conectare mai bună între interesul public şi rezultatele acţiunii politice. În realitate, cu cât avem mai multe campanii electorale înghesuite într-un interval scurt de timp, cu atât creşte apetitul pentru pălăvrăgeala politică şi scade disponiblitatea pentru muncă şi politici publice serioase.

Dacă aruncăm o privire la scena politică a lunii octombrie 2013, constatăm o inflaţie a vocilor de opoziţie. Paradoxal, cei care sunt în postura formală de opozanţi, mă refer aici la PDL, PPDD şi UDMR, sunt cei mai puţin vizibili. Marii opozaţi sunt la putere.

Primul, preşedintele în funcţie, care deţine încă pârghii importante de putere, este de vreo 3 luni cea mai puternică voce a opoziţiei. În absenţa unei opoziţii viguroase în Parlament, poate că era nevoie de o contrapondere mai puternică la guvernarea USL pentru a produce balanţa democratică de putere. Dincolo de explicaţii docte, rămâne însă o realitate. Traian Băsescu face în acest moment opoziţie, fiind totuşi un actor al puterii din România.

Al doilea vector al opoziţiei, mai nou apărut în spaţiul public, dar cu ambiţii certe de a-l întrece pe Traian Băsescu este copreşedintele USL, Crin Antonescu. Creativ din fire, domnul Antonescu a intrat rapid în cursa de etichetare a şefului Guvernului. Astfel că, după apelativele prezidenţiale „pisicuţ” şi „mitoman”, vocabularul politic românesc s-a îmbogăţit rapid cu încă doi termeni de efect prin crâşmele şi bodegile patriei:  „parşivel” şi „clovn” au fost lipiţi cu generozitate de fruntea colegului, prietenului, aliatului Victor Ponta.  

Interesul presei şi al opiniei publice pentru discursul de opoziţie al lui Crin Antonescu este mare tocmai pentru că el nu numai că se află la putere, fiind şeful Senatului şi preşedintele partidului care are aproape jumătate din guvernarea României, dar este şi parte a binomului Ponta-Antonescu care a câştigat în 2012.

Prins între tirurile de artilerie grea lansate de Băsescu şi Antonescu, Victor Ponta nu are prea multe opţiuni. Ar mai lipsi să facă şi el opoziţie şi comedia ar fi completă. Dar circul nu poate rămâne prea mult în sat pentru că vine zăpada şi riscă să se prăbuşească rapid peste toţi. Prin urmare, ori închide circul, ori joacă rolul indicat cu delicateţea unei flori… de Crin.  

Ştiu. Veţi spune că este normal. Vin alegerile europarlamentare unde useliştii merg separat. Vin alegerile prezidenţiale unde interesele sunt de asemenea divergente. E firesc să crească densitatea disputelor politice. Numai că, dacă până la prezidenţialele de anul viitor o ţinem tot aşa, ţin să reamintesc faptul că la un an şi jumătate după aceea vor veni iar alegeri. Cele locale, apoi cele parlamentare, etc. În toată această perioadă de efervescenţă democratică şi elogiu adus retoricii de opoziţie se ridică însă câteva modeste dileme. Cine mai munceşte? Mai construieşte cineva ceva? Se mai poate construi ceva? Şi dacă nu, atunci, vorba cetăţeanului turmentat, dacă tot ne ocupăm numai de alegeri, eu cu cine votez? Oare nu cumva, clovnii suntem noi…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite