Politică

articolul anterior articolul urmator

Firea: Analizez o candidatură independentă la prezidenţiale. Tradiţional, PSD se înscrie cu şeful partidului, dar de 15 ani am pierdut

15
18 Jul 2019 14:42:06
Autor: Radu Eremia
Gabriela Firea. FOTO Eduard Enea
Gabriela Firea. FOTO Eduard Enea

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susţine că analizează atât personal, cât şi alături de colegi din PSD o candidatură la prezidenţiale, separat de PSD. Firea a explicat că o astfel de decizie o va lua doar în momentul în care PSD va decide susţinerea unui alt candidat.

Gabriela Firea a fost întrebată dacă va candida la prezidenţiale şi fără susţinerea PSD, aceasta precizând:„Analizăm! Analizăm! Ţara este mai mare decât graniţele unui partid politic. Analizez eu cu mine şi cu colegii din ţară care mă susţin. Ei m-au determinat să nu mai fiu atât de abruptă în decizia de a nu mă înscrie în cursă“, a declarat Firea, la „Marius Tucă Show”.  
 
De asemenea, primarul general a punctat faptul că discută des cu colegii din ţară. „Vorbesc zilnic cu primari şi lideri din ţară care sunt speriaţi de posibilitatea de a intra în cursă cu un candidat care să nu poată acumula absolut toate voturile de pe zona de stânga. (...) Dacă vom pierde alegerile prezidenţiale, din păcate vom pierde toate alegerile ulterioare.”, a completat primarul general al Capitalei.

Firea a precizat şi că PSD nu trebuie să pună drept candidat preşedintele PSD, aşa cum s-a întâmplat în trecut, dat fiind faptul că de 15 ani social-democraţii au tot pierdut alegerile. „Tradiţional, PSD se înscrie cu preşedintele partidului dar, tradiţional, de 15 ani am pierdut. Daca tradiţia a fost nefastă poate schimbăm ceva. O spun fără patimă”, a mai afirmat fostul vicepreşedinte al PSD.



Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

Ovidiu Olariu
18.07.2019, 15:11:54

Analizeaza, doamna primar Firea, analizeaza cat vrei ! In sfarsit, vei intelege cam cum stau lucrurile, la viitoarele alegeri, cu PSD-ul si cu cei care sunt membri ori fani PSD. Cu sprijinul PSD, vei obtine, doamna Firea, poate, pana la maximum 10% voturi din partea bucurestenilor. Evident, vei fi votata aproape exclusiv de cei care sunt membri sau fani PSD. Ca "independenta" vei avea soarta eminentilor politruci Plesoianu, Serban Nicolae, Orlando Teodorovici, care, chiar si in asa-zisele sondaje interne ale PSD, s-au inscris in sfera a 3, maximum 5 % ! Ma rog, doamna Dancila, ca premier in functie, care detine pita si cutitul, are, cateva procente in plus ! Cu ele sau fara ele ori cumuland procentele tuturor candidatilor PSD, la un loc, la alegerile prezidentiale, doamna Firea vei obtine, probabil, dar nu este chiar sigur, un "onorant" loc 3, la distanta considerabila de candidatul USR-PLUS si al PNL ! Succes deplin, doamna primar general si pregatiti-va sa va scrieti memoriile !!

+6 (6 voturi)
¡Ay, caramba
18.07.2019, 15:20:50

Păi noi am mai văzut schema asta. Și Oprescu a candidat ca independent, deși puțea a pesede și-n poze. N-ai ce să-i faci, până și unui pesedist i se face silă de partidul din care face parte!

+3 (3 voturi)
Vasile Naftuli
18.07.2019, 15:24:49

Bă socialiștilor, lăsați ambițiile personale, și gândițivă la vorbele lui moș Ion Roată, cred că vă vor fi mai de folos.

+3 (3 voturi)
cloudvick
18.07.2019, 15:26:23

in lipsa unui contra-candidat cu sanse la prezidentiale contra lui Iohannis eu zic sa-l lasam pe neamt inca 5 ani presedinte, mai salvam niste bani organizand alte alegeri si mai scapam de o umilinta noi astia care votam de peste hotare

+3 (3 voturi)
Nedelcu Steli
18.07.2019, 15:27:24

Ai luat primaria generala cu 13 la suta intr-un singur tur si acum vorbesti de prezidentiale?! Ce femeie tupeista .... Nu a facut nimic din ce a promis in Bucuresti, nici macar cativa amarati de km de centura si viseaza la presedentie.... Doamna Nimic= Nimic! JOS PENIBILI!

+5 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (15)