Firea nu dă înapoi: Mihai Tudose vrea să preia PSD, dă „replici nepotrivite” şi „are atitudine arogantă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Gabriela Firea a declarat duminică, la Antena 3, că ea crede că premierul Mihai Tudose vrea să preia conducerea PSD.  Primarul Capitalei susţine că personal nu are nici cea mai vagă intenţie de a se înscrie în cursa pentru funcţie, ci ar vrea să câştige un al doilea mandat de edil al Bucureştiului. În plus, Firea e supărată că Tudose dă „replici nepotrivite” sau „are atitudine arogantă”.

Întrebată la Antenă 3 dacă premierul Tudose vrea să preia conducerea PSD, Gabriela Firea a spus că aşa cred unii colegi ei şi aşa crede şi ea, informează hotnews.ro.

Acesta a mai spus nu vrea decât să îşi ducă mandatul de primar la capăt şi să câştige un al doilea. 

Premierul Tudose a criticat decizia primarului Capitalei de a organiza un târg de Crăciun în Piaţă Victoriei, unde au loc proteste, motiv pentru care, sâmbătă, Gabriela Firea l-a acuzat pe Tudose că a admonestat-o public, într-o manieră necolegială. 

Dă „replici nepotrivite” colegilor din partid

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, mai susţine că premierul Mihai Tudose dă „replici nepotrivite” colegilor din partid, începând cu perioada în care s-a antepronunţat în cazul fostului ministru al Dezvoltării Sevil Shhaideh şi fostului ministru al Fondurilor Europene Rovana Plumb, numindu-le „penale”, şi culminând cu „atitudinea arogantă” la adresa edilului. Firea mai spune că, dacă un membru PSD este primar sau prim-ministru, nu îi dă dreptul să-şi jignească colgii sau să le dea replici în spaţiul public.

„Premierul este cel care a inaugurat această perioadă în care dă replici din ce în ce mai nepotrivite colegilor de partid, începând cu faptul că într-o emisiune televizată le-a numit penale pe cele două colege ale noastre fără să fie o decizie a unei instanţe în acest sens, continuând cu faptul că la informaţia colegului nostru că se va organiza un miting, dumnealui, întrebat de presă, a spus că este din Brăila, nu din Craiova, aş adăuga eu că nu îl interesează mitingurile, continuând cu afirmaţia, tot în faţa presei, că nu a citit declaraţia celor două Camere ale Parlamentului, cu alte cuvinte nu-l interesează opinia domniilor lor de ce nu participă la parada de 1 Decembrie, culminând cu declaraţiile publice negative la adresa unei iniţiative ale Primăriei Capitalei şi cu atitudinea arogantă la adresa primarului Capitalei, colega domniei sale”, a explicat Gabriela Firea într-o interenţie telefonică la Antena 3.

Edilul a mai spus că, dacă un membru PSD ocupă o funcţie înaltă, de premier, primar sau preşedinte de consiliu, nu îi dă dreptul să îşi jignească colegii sau să îi „minimalizeze”.

Ne războim între noi nu facem altceva decât să dăm gură de oxigen adversarilor noştri politici

De asemenea, Firea a mărturisit, citată de news.ro, că i se pare nedrept că premierul Tudose s-a arătat îngrijorat de faptul că Piaţa Victoriei va fi ocupată de un târg de sărbători, iar cei care protestează de obicei acolo nu vor mai avea unde să îşi exprime punctul de vedere, după ce în privat i-a spus că se simte agasat de proteste şi de cererile tot mai multe ale sindicatelor de a protesta acolo.

Edilul a precizat că stenogramele apărute în presă sunt cenzurate, fiind tăiate anumite lucruri care l-ar fi defavorizat pe premier.

„Pe grupul nostru de Whatsapp unde ne mai comunicăm, ca între colegi, anumite sentimente şi stări, am trimis link-ul cu ştirea care apăruse deja pe toate site-urile, că premierul Tudose îi dă o lecţie Gabrielei Firea, se plasează de partea manifestanţilor, este împotriva primarului. Eu am dat acel link, cu completarea că dacă am ajuns să ne războim între noi nu facem altceva decât să dăm gură de oxigen adversarilor noştri politici. Orice am avea de comunicat ar trebui să o facem direct, nu în spaţiul public. (...) Eu i-am spus că mi se pare ipocrit că acum ceva vreme îmi spunea în privat că este agasat de protestele din Piaţa Victoriei şi de cererile sindicatelor de a face mitinguri, iar public s-a arătat îngrijorat că cei care ocupă de obicei piaţa nu vor mai avea un loc de exprimare. Mi s-a părut nedrept”, a povestit edilul.

  

Stenograma discuţiei din 30 noiembrie 

Acuzaţia nu este nouă. În presa au mai apărut astfel de zvonuri şi chiar documente conform cărora  Tudose ar vrea să preia PSD. Concret, primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi deputatul PSD Liviu Pleşoianu l-au atac dur pe prim-ministrul Mihai Tudose, într-o discuţie avută pe 30 noiembrie, potrivit unor stenograme publicate sâmbătă.  Tudose este acuzat că are o agendă proprie, că sabotează Primăria Capitalei şi că vrea să preia PSD.

Gabriela Firea şi Liviu Pleşoianu l-au atacat pe premierul Mihai Tudose într-o discuţie între comunicatorii partidului, care a avut în seara zilei de 30 noiembrie.

Gabriela Firea: Domnule prim-ministru, am memorie bună şi au fost şi martori la discuţiile noastre...nu e de mirare că nu le mai recunoaşteţi. Vă descrie întregul caracter şi comportament. Primăria Generală nu e în subordinea Guvernului, ca de altfel nicio primărie din ţară. Nu aveţi de ce să-mi faceţi mie sugestii sau recomandări, nici în privat, nici prin presă. Eu răspund în faţa legii şi a bucureştenilor. 

Dumneavoastră în faţa legii şi Parlamentului. Dacă îngrijorarea dv. e una sinceră şi onestă privind organizarea festivalului pentru copii şi a târgului din Piaţa Victoriei, m-aţi fi sunat să vorbim colegial şi nu mi-aţi fi dat indicaţii preţioase prin presă.

Primarul Capitalei i-a amintit lui Tudose momentele în care şeful Guvernului a susţinut mesajele #rezist, în opoziţie cu mesajele PSD.

Gabriela Firea:Nu uitaţi că dvs. aţi deschis acest conflict. Am tăcut jumătate de an. Jumătate de an în care aţi consumat timp şi energie pentru a mă bloca, pentru a stopa toate proiectele comune Guvern-Primăria Capitalei. V-aţi încălcat propriile promisiuni că veţi sprijini proiectele Capitalei României. Noi nu vă cerem bani. Vă solicităm parteneriate legitime. Dl. Iohannis e în campanie electorală pentru prezidenţiale, dv. sunteţi în campanie electorală pentru preluarea PSD. Nu negaţi, este inutil, o ştiu şi o simt tot mai mulţi colegi. Dumneavoastră sunteţi de la Brăila şi nu de la Craiova, dvs. nu ştiţi ce este statul paralel, deşi nu aţi avut curajul să...

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite