Politică

articolul anterior articolul urmator

Firea: Am plecat dezgustată din Senat, împreună cu senatorii social-democraţi, din cauza modalităţii „dreptei” de a guverna, prin minciună şi hoţie

31
29 Mar 2021 20:10:59
Autor: News.ro
Gabriela Firea, senatoare PSD                                                                  FOTO: Facebook/ Gabriela Firea
Gabriela Firea, senatoare PSD                                                                  FOTO: Facebook/ Gabriela Firea

Gabriela Firea spune că a părăsit dezgustată luni, plenul Senatului. „La votul pentru legea privind vânzarea avuţiei naţionale şi a capacităţilor de producţie ale statului român, susţinută de PNL şi aliaţii lor, înţelegerea partidelor de Dreapta nu a funcţionat şi atunci au forţat călcarea în picioare a regulamentului şi au cerut să se voteze până le iese aşa cum şi-au dorit.”, a spus Firea.

„Am plecat dezgustată azi din Senat, împreună cu ceilalţi colegi - senatorii social-democraţi, din cauza modalităţii „dreptei” de a guverna, prin minciună şi hoţie!
 
PNL, alături de aliaţii lor din Coaliţia Austerităţii Naţionale, USR-PLUS şi UDMR continuă practica abuzivă a încălcării tuturor principiilor democraţiei parlamentare şi cere repetarea votului când nu le iese cum vor! Astăzi, la votul din Senat pentru legea privind vânzarea avuţiei naţionale şi a capacităţilor de producţie ale statului român, susţinută de PNL şi aliaţii lor, înţelegerea partidelor de Dreapta nu a funcţionat şi atunci au forţat călcarea în picioare a regulamentului şi au cerut să se voteze până le iese aşa cum şi-au dorit. Nu am fost dispuşi să participăm la această hoţie a liberalilor şi useriştilor şi am părăsit de îndată şedinţa de plen. PSD va apăra de fiecare dată avuţia naţională şi capacităţile de producţie ale statului român! Este pentru a treia oară când partidelor Dreptei nu le iese să vândă pe nimic companiile profitabile de stat! De două ori au fost opriţi de PSD în Parlament!
 
Acum, PNL-USR-PLUS şi UDMR au fost trădaţi de proprii lor colegi care au tras chiulul şi din Senat şi de la votul cu tableta.
 
• Prima oară, PSD a iniţiat şi a reuşit adoptarea Legii 173/2020, prin care s-a interzis vânzarea participaţiilor statului în perioada de criză generată de pandemie pentru următorii 2 ani. Era practic o lege similară cu cea adoptată de Germania, care ştie să îşi protejeze avuţia naţională. Legea a fost iniţiată de PSD în urma tentativelor Guvernului Orban de a scoate la vânzare părţi mari din companiile profitabile. Intenţia Guvernului de a vinde aceste companii se manifestase imediat după preluarea guvernării.
 
Pentru a ocoli această interdicţie, Guvernul a emis o Ordonanţă de Urgenţă prin care a restrâns interdicţia doar la vânzarea „acţiunilor”, nu la „participaţiile statului”, cum era în legea PSD.
 
Această modificare permite privatizarea mascată a companiilor, sub forma vânzării activelor, bunurilor deţinute de aceste companii. Guvernul a invocat situaţia unor companii de stat aflate în insolvenţă şi care s-ar putea salva dacă ar vinde o parte din activele deţinute. Argumentul contrastează însă puternic cu intenţiile anunţate de Guvernul Orban la finalul anului 2019 cu privire la vânzarea companiilor profitabile, precum Hidroelectrica sau CEC.
 
Dacă într-adevăr ar fi fost preocupat de salvarea companiilor în insolvenţă, Guvernul Dreptei ar fi trebuit să prevadă strict exceptarea acestor companii în dificultate. Însă, în forma dată de Guvern, se pot vinde activele tuturor companiilor de stat, nu doar a celor în insolvenţă.
 
Parlamentarii PSD au respins de fiecare dată ordonanţa Guvernului şi astăzi s-a votat împotriva ei şi în Plenul Parlamentului, iar cei din Coaliţia Austerităţii care au votat pentru nu au fost destui. Românii nu se lasă înşelaţi şi prostiţi de Guvernarea Dreptei care i-a minţit cu majorările de pensii, cu dublările de alocaţii, cu testările în masă ale populaţiei, cu echipamentele pentru medici şi spitale.
 
De data aceasta, nu le-a ieşit şi au anunţat că în următoarea şedinţă de plen vor să repete votul până le iese, aşa cum vor să vândă, adică să socată la mezat, şi ultimele companii profitabile româneşti!”, a scirs Gabriela Firea luni pe Facebook. 
 
Senatorii PSD şi AUR s-au retras din plenul de luni, fiind nemulţumiţi de votul pe tabletă, cât şi telefonic, la reexaminare legii privind respingerea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 166/2020 pentru modificarea Legii 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. Votul va fi reluat într-o şedinţă viitoare.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

31 Comentarii

Schnauzer Berger
29.03.2021, 20:22:04

Ia cu putina lamuie ca taie greata!

+10 (24 voturi)
Un cititor
29.03.2021, 20:28:32

"....prin minciună şi hoţie..." Hotii striga hotii !

+8 (20 voturi)
Shinzō Abe
29.03.2021, 20:40:24

Haoliuuu ! Otzii striga hotii ?

+10 (14 voturi)
LAMURITORUL
29.03.2021, 20:58:28

Baragladino, ti-ai facut, fa, bagajul pentru Targsor? Sa-l ai facut ca economisesti timp.

+9 (13 voturi)
laur laur
29.03.2021, 21:00:17

E ciudat s-o auzi pe sifonatoarea banilor publici spre sinecurile pandeliene ,vorbind despre „ vanzarea avutiei nationale” Ca sa fie clar cine nu mai poate de grija avutiei nationale. https://epochtimes-romania.com/news/basescu-doamna-firea-a-luat-dolarii-de-la-ceausescu-sa-i-puna-in-buzunarele-ei---305843

+9 (13 voturi)

Vezi toate comentariile (31)

Modifică Setările