Florin Cîţu: O urgenţă în noua sesiune parlamentară o reprezintă adoptarea legii offshore, care ţine de această securitate energetică a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Mediafax
Foto Mediafax

Preşedintele PNL Florin Cîţu a afirmat că o prioritate şi urgenţă a noii sesiuni parlamentare este adoptarea legii offshore, transmite News.ro.

„În primul rând, provocarea imediată este dată de preţurile la energie. Au fost găsite câteva soluţii pe termen scurt, dar ele nu sunt de ajuns. Compensarea unei părţi din factură rezolvă problema câteva luni de zile, nu rezolvă problema pe termen lung. În continuare susţin un pact sau un program de investiţii transpartinic care să aloce o sumă clară de investiţii în sistemul energetic şi care să ducă la securitatea energetică a României până în 2026, până în momentul în care vom începe şi exploatarea în offshore. O urgenţă pentru această sesiune, şi aş spune eu în primele săptămâni din această sesiune, o reprezintă adoptarea legii offshore, care ţine de această securitate energetică a României”, a afirmat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă la sediul partidului, potrivit sursei citate.

Liderul liberalilor a mai spus că o altă provocare este inflaţia.

„Banca Naţională a dat deja semnalul şi a început să crească dobânzile. Este teritoriul Băncii Centrale, poate să fie ajutată, dar important este ca rata inflaţiei să nu rămână mult peste estimările Băncii Centrale. Cu cât rămânem mai mult peste estimările Băncii Centrale, cu atât înseamnă că războiul cu inflaţia este pierdut şi putem să ajungem la hiperinflaţie”, a mai explicat Cîţu.

El a adus în discuţie şi proiectul privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie.

„Eu vă spun că în prima parte a acestei sesiuni vom avea două victorii din acest punct de vedere, legea offshore şi desfiinţarea SIIJ”, a completat preşedintele PNL.

Cîţu a mai vorbit despre provocările pe termen mediu şi lung, cum ar fi reforma sistemului de pensii, reforma salarizării în sectorul public, reforma administraţiei publice, creşterea ca procent din PIB a veniturilor fiscale.

Totodată, liderul PNL a făcut referire la compromisurile pe care liberalii şi social-democraţii le-au făcut pentru bunul mers al coaliţiei.


"Anul trecut, dar şi în ultimii doi ani, anul trecut în special, România a trecut sau economia liberală a trecut cu brio acest test, ceea ce mă îndreptăţeşte pe mine şi pe noi, în Partidul Naţional Liberal, să spunem că, dacă vrem să ne continuăm în acelaşi ritm, trebuie să menţinem măsuri liberale.

Bineînţeles, într-un context în care suntem la guvernare cu parteneri Social-democraţi, este adevărat, dar parteneri Social-democraţi care au înţeles, să ştiţi, de foarte multe ori, aceste provocări şi vă dau un exemplu: ştiţi foarte bine că partenerii noştri Social-democraţi şi-ar fi dorit şi au şi promis creşterea pensiilor cu 40%, le-am explicat că ceea ce se poate face este 10% şi, până la urmă, au înţeles. Este o promisiune pe care au făcut-o, dar au înţeles să dea înapoi şi au înţeles că 10% este ceea ce putem să facem pentru a avea câştig pe termen lung. Se poate, şi în această Coaliţie, ca economia liberală să livreze cu câteva compromisuri", a declarat Cîţu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite