Ovidiu Silaghi va candida pentru un loc în Parlament din partea PSD. Ponta: Am semnat pentru Silaghi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Transporturilor, liberalul Ovidiu Silaghi, va candida la alegerile parlamentare parţiale din partea PSD, având susţinerea premierului Victor Ponta.

„Prin sistemul de vot cu un singur tur, întotdeuna primarul municipiului şi preşedintele Consiliului Judeţena ar reveni UDMR, în măsura în care celelalte partide au candidaţi separat. Din acest punct de vedere, ca preşedinte al PSD, împreună cu domnul Constantin şi domnul Oprea, am semnat pentru candidatura domnului Silaghi, căruia îi urez succes şi cu care am lucrat foarte bine atât timp cât a fost ministru“, a spus Ponta, prezent la Satu-Mare, în colegiul în care va candida Silaghi pentru un post de deputat.

Ponta a spus că şi în Gorj, judeţul în care el a fost ales deputat, PSD şi PNL au o majoritate comună. „Există un argument esenţial: noi aşa am candidat. Nu există până la urmă primar doar PSD sau preşedinte doar PNL. Toţi au fost aleşi ca USL şi eu am fost ales ca deputat USL, şi domnul Silaghi, şi toţi ceilalţi, domnul Constantin a fost ales USL. Nu scria pe noi că eu sunt preşedintele PSD, al PC. Dar pe noi oamenii ne-au votat pentru că eram USL“, a mai spus Ponta.

Fostul ministru al Transporturilor a fost exlus de pe lista pentru europarlamentare de preşedintele PNL Crin Antonescu, potrivit stiripesurse.ro.

Urmărit penal

Fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. El este acuzat că ar fi primit bani de la omul de afaceri Nelu Iordache, pentru a-şi folosi influenţa.

Citeşte şi:

Sâmbra Oilor- cea mai mare sărbătoare câmpenească care simbolizează venirea primăverii şi ieşirea oilor la păscut

FOTO VIDEO Obicei străvechi, păstrat de sute de ani în Ardeal. Traian Băsescu, apariţia-surpriză din Ţara Oaşului

Traian Băsescu a gafat la Sâmbra Oilor din Satu Mare: „Îmi place Ţara Oaşului din Maramureş”

Sâmbra Oilor se va desfăşura pe 12 mai. Sunt aşteptaţi peste 5.000 de oameni

Sâmbra Oilor, duminică, pe dealurile de la Huta Certeze - Moişeni. Programul complet




 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite