Senatorii jurişti resping solicitarea procurorilor DNA în cazul fostului ministru Florian Bodog. Decizia finală, luată de plenul controlat de PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia juridică a Senatului a adoptat marţi un raport de respingere a solicitării procurorilor de a începe urmărirea penală în cazul fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual de DNA.

UPDATE Astăzi am procedat la audierea domnului senator Bodog în cadrul cererii de efectuare a urmăririi penale solicitate de Parchetul General. A fost o audiere în care domnul Bodog şi-a prezentat punctul de vedere. A răspuns la întrebările mai multor senatori. A clarificat din punctul de vedere al domniei sale lucrurile care trebuiau clarificate şi în final a fost supus votului. Au fost nouă colegi prezenţi, cinci voturi au fost împotrivă, două voturi pentru şi două abţineri. Plenul este suveran în această cerere, dar în Comisia juridică nu a fost întrunit numărul de voturi pentru un raport favorabil. Noi vom întocmi un raport în care vom explica solicitarea Parchetului. Apărarea domnului senator şi faptul că în urma votului au fost întrunite doar două voturi pentru urmărirea penală”, a declarat preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc, la finalul audierii, potrivit Mediafax. 


Preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc, anunţa miercurea trecută că senatorul Florian Bodog va fi audiat la începutul acestei săptămâni. Potrivit acestuia, termenul pentru raport acordat de Biroul permanent Comisiei juridice era 16 septembrie, dar în şedinţa de marţi se va stabili dacă este necesară o solicitare de prelungire a acestuia.

Senatorul Florian Bodog a precizat că se va prezenta singur la audieri, fără avocat. Legat de dosar, el a subliniat că toţi consilierii săi personali au prestat activităţi pentru care au fost remuneraţi.

Procurorul general interimar Bogdan Licu a transmis Senatului, la începutul lunii iulie, cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său.

Potrivit DNA, „în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018 demnitarul, deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară".

Astfel, arată procurorii, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obţinut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 de lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite