FOTO Pe cine ia Iohannis cu el la Cotroceni. Lista consilierilor prezidenţiali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, îşi va numi luni în funcţie toţi consilierii prezidenţiali, dintre care fac parte foşti colegi de partid, dar şi oameni din mediul universitar.

Noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, va semna luni primul decret prezidenţial, cel de numire în funcţia de consilier prezidenţial a tuturor celor pe care i-a ales să-i fie alături la Cotroceni. 

„Adevărul“ vă prezintă lista celor care îl vor consilia pe Klaus Iohannis în poziţia de preşedinte al României.

image

Simina Tănăsescu, profesor universitar de drept constituţional şi parlamentar, va fi numită de Klaus Iohannis consilier prezidenţial pe probleme de drept constituţional, o funcţie cheie în organigrama prezidenţială. Practic, Simina Tănăsescu va verifica toate legile venite la promulgare şi va decide dacă trebuie întoarse la Parlament pentru reexaminare, dacă trebuie contestate la Curtea Constituţională (CCR) sau dacă pot fi promulgate. Dacă va fi numită, Simina Tănăsescu va începe în forţă încă de sătămâna viitoare, când vor ajunge la Cotroceni două legi extrem de importante: legea bugetului pe 2015, care urmează să fie adoptată duminică de Parlament, şi Legea pentru securitatea cibernetică, adoptată vineri de Senat, care permite servicilor de informaţii să obţină date de la furnizorii de telefonie mobilă şi internet fără a avea mandat din partea unui judecător, aşa cum spune acum procedura.

image

Klaus Iohannis nu a renunţat nici la Dan Mihalache, deşi cooptarea sa în echipa de consilieri a strânit reacţii vehemente din partea societăţii civile. Surse politice au declarat pentru „Adevărul“ că Iohannis nu a abandonat ideea de a-l numi pe Mihalache în funcţia de şef al Cancelariei Prezidenţiale.  Mihalache este un cunoscut traseist politic, care s-a pronunţat public pentru desfiinţarea ANI, dar a fost un om foarte apropiat de preşedintele ales pe timpul campaniei electorale. Trecutul lui Dan Mihalache se împleteşte armonios cu istoria recentă a PSD. În perioada 2001-2004, Mihalache a fost consilier al premierului Adrian Năstase, iar la alegerile parlamentare din 2009, a obţinut un mandat de deputat pe listele PSD. Viitorul şef al Cancelariei prezidenţiale a părăsit rândurile PSD în 2009, atunci când a mers alături de liberalul Crin Antonescu pentru a deveni director de comunicare şi strategie al campaniei liderului PNL.

image

Din echipa de consilieri prezidenţiali va mai face parte Leonard Orban, responsabil cu problemele de politică europeană. De profesie economist, Orban a fost ministru pentru fonduri europene în Guvernele Boc, fost consilier prezidenţial pentru afaceri europene al preşedintelui Traian Băsescu între 2010 şi 2011 şi fost secretar de stat în Ministerul Integrării Europene. Leonard Orban a fost primul comisar European al României, deşi portofoliul ocupat, cel de multilingvism, a fost unul de mică importanţă în Executivul european. Leonard Orban este fratele vicepreşedintelui PNL, Ludovic Orban, cel care a pierdut preşedinţia PNL în faţa Alinei Gorghiu, susţinută de Klaus Iohannis.

image

Cosmin Marinescu va fi cel care va prelua atribuţiile economice de la Bogdan Drăgoi, omul care s-a ocupat de problemele economice în Administraţia Băsescu. Mai puţin cunoscut în spaţiul public, Cosmin Marinescu este cel care a construit programul economic al candidatului Crin Antonescu, în 2009. Noul consilier prezidenţial a fost consilierul ministrului de Finanţe, Daniel Chiţoiu, dar a  refuzat să rămână în Guvernul Ponta după ruperea USL. Cosmin Marinescu, alături de Andreea Paul şi Gheorghe Ialomiţianu, a fost cel care l-a consiliat în campanie pe Klaus Iohannis din punct de vedere economic. Cosmin Marinescu a absolvit Facultatea de Economie din cadrul Academiei de Studii Economie şi a devenit profesor de economie în cadrul aceleiaşi instituţii.

image

Lazăr Comănescu ar urma să preia poziţia de consilier prezidenţial pentru politică externă. Întrucât, în prezent, este ambasador în Germania, este necesară declanşarea de către şeful statului a procedurilor de rechemare din calitatea deţinută. Comănescu a fost ministru al Afacerilor Externe între aprilie 2008 şi decembrie 2008, în Guvernul Tăriceanu. El şi-a început cariera de diplomat în urmă cu 42 de ani la Departamentul Organizaţii Economice Internaţionale din Ministerul Afacerilor Externe, activând în Ministerul Afacerilor Externe în aproape toate funcţiile, de la consilier, consilier al ministrului, director de cabinet, director general sau secretar de stat. Comănescu are şi titlul de doctor în relaţii economice internaţionale la ASE Bucureşti.

image

Istoricul Andrei Muraru, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria exilului Românesc (ICCMER) şi omul care s-a ocupat de strategia de campanie a lui Iohannis, din poziţia de consilier personal, se va ocupa de relaţia cu societatea civilă şi autorităţile publice. A fost timp de un an, între 2006 şi 2007, consilier în cadrul cancelariei premierului Călin Popescu Tăriceanu.


Laurenţiu Ştefan, care a activat în calitate de consilier politic al ambasadei SUA, ar putea deveni consilier prezidenţial pentru analiză politică al preşedintelui Klaus Iohannis. El este profesor colaborator al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti din 1999 şi doctor în ştiinţe politice din 2003. Laurenţiu Ştefan este fondator şi preşedinte (2000-2005) al Societăţii Române de Ştiinţe Politice. A lucrat în cadrul Agenţiei Mediafax şi a colaborat la Ziarul Financiar, urmând ulterior studii postuniversitare politice la Cambridge -1998 şi apoi bursa oferită de Colegiului Noua Europă (1999-2002). Este autor şi coordonator al unor volume, lucrări şi articole despre politica românească, recrutarea elitelor politice, atât la nivel naţional şi local.

image
image

George Scutaru va lucra în echipa de consilieri a lui Klaus Iohannis pe probleme de securitate naţională. Scutaru a fost jurnalist al agenţiei Mediafax din 1993 până în 1998, când a devenit consilier al preşedintelui ApR, Teodor Meleşcanu, formaţiune politică la care şi-a depus şi adeziunea. În 2001 Scutaru devine membru al PNL, în urma fuziunii cu ApR, şi obţine în 2002 funcţia de preşedinte al Biroului Politic Teritorial PNL Buzău. Din 2010 şi până anul acesta a condus organizaţia judeţeană a PNL Buzău. Scutaru a deţinut trei mandate consecutive de deputat şi s-a specializat în probleme de securitate, după ce a absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea Bucureşti.

image

Tatiana Niculescu Bran va fi purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis. Între 1995 şi 2004, a fost redactor la Radio BBC World Service, Secţia Română de la Londra, iar între 2004 şi 2008 a condus biroul BBC World Service de la Bucureşti. Niculescu Bran a publicat, în 2006, primul roman non-ficţional din literatura română, ”Spovedanie la Tanacu”, urmat, în 2007, de ”Cartea Judecătorilor”. Cele două romane, în dramatizarea autoarei, au devenit piese de teatru. Noul purtător de cuvânt de la Cotroceni va avea responsabilitatea de a intermedia relaţia preşedintelui Klaus Iohannis cu presa.
 

Delia Dinu, actual consilier de stat al preşedintelui Traian Băsescu, ar urma să fie păstrată în această poziţie şi de preşedintele Klaus Iohannis. Ea coordonează compartimentul pentru protocol al Administraţiei Prezidenţiale şi este originară din Sibiu, unde a absolvit Facultatea de Drept. Dinu a fost ofiţer în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază din 2000 până în 2012, iar în 2009 a fost decorată de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler

image

 Citeşte şi:

Klaus Iohannis, noul preşedinte al României. Traian Băsescu a părăsit Palatul Cotroceni după zece ani de mandat

Klaus Iohannis a depus jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al României, într-o şedinţă solemnă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor. Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis a plecat la Palatul Cotroceni unde a avut loc ceremonia de predare-primire a mandatului.

România, sub mandatul Iohannis. Prima zi fără „Escu“ după aproape 50 de ani

Klaus Iohannis este primul preşedinte din istoria României al cărui nume nu se mai termină cu sufixul „escu“. O tradiţie începută de Nicolae Ceauşescu în 1965, când a preluat puterea, continuată de Ion Iliescu şi Emil Constantinescu după 1990, şi încheiată duminică de Traian Băsescu. Parlamentul l-a aşteptat pe Iohannis cu coşuri în care erau flori artificiale.

Prima recepţie privată a preşedintelui Iohannis: „În istorie, lucrurile nu vin niciodată de azi pe mâine“. Andrei Pleşu şi Simona Halep, printre invitaţi

Prima recepţie privată a preşedintelui Klaus Iohannis a început, la Cotroceni, în jurul orei 15.00. La recepţie au participat inclusiv Simona Halep, dar şi tânărul Valentin Astănculesei, cunoscut pentru că a intonat imnul României într-o gară din Amsterdam, cu prilejul Zilei Naţionale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite