Fricile lui Ponta şi Iohannis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indiferent de ce vedeţi în sondaje, că unul stă mult mai sus decât celălalt sau că „challengerul“ poate recupera uşor cele zece puncte diferenţă din primul tur, în fapt aceasta este săptămâna în care se decide cine va fi preşedintele României pentru următorii cinci ani. Deocamdată, ambii candidaţi par îngheţaţi de frică, şi ambii au motive serioase.

Pe cât de uşor atinge 40% în primul tur, pe atât de greu îi este oricărui candidat al PSD să treacă de 50% în cel de-al doilea. Adrian Năstase şi Mircea Geoană sunt umbrele care-l urmăresc pe Victor Ponta în toate deplasările şi eventualele dezbateri din aceste ultime zile de campanie. A văzut din proximitatea celor doi cum arată prăbuşirea cu zgomot a zmeilor care se ridicaseră, după primul tur, mult mai sus decât adversarii. Nu ştim cât a învăţat din greşelile lor dar putem bănui că cele două exemple îl bântuie acum mai mult decât oricând.

Această frică de pragul care pare de netrecut în turul al II-lea se vede în greşelile neprovocate pe care le-a făcut deja. Prima, vorbele aruncate încă din 2 noiembrie, seara, către diaspora: ”agitatori”, ”aduşi cu autobuze” etc.

A doua, alianţele – probabil considerate absolut necesare de staff-ul său de campanie – cu „nefrecventabilii” primului tur. Când te aliezi cu Vadim Tudor, Gheorghe Funar şi Dan Diaconescu arăţi o nevoie vitală de voturile lor. Victor Ponta ştie că aceste alianţe aduc cu ele riscuri imense şi, totuşi, a luat această decizie. De ce? De frică, pentru că altfel nu se explică asumarea faptului că minoritatea maghiară te va respinge în masă după o asemenea mişcare.

Domnul Iohannis, de cealaltă parte, are fricile sale. Prima, cea mai vizibilă şi pe care adversarii apasă cu voluptate, este cea de dezbatere. Este, cel mai probabil, un sentiment indus de staff-ul său de campanie care, după cum observă Cătălin Tolontan, „îşi proiectează propria teamă asupra candidatului“.

S-a intrat în finală fără dezbatere, mizându-se pe faptul că nici unul dintre candidaţi n-a vrut acest lucru iar „vina“ se va împărţi, dar în acest moment „challengerul“ trebuie să accepte invitaţia deţinătorului centurii şi să joace acest meci oriunde va cere acesta. Victor Ponta a făcut primul pas - sigur că în spaţii unde crede că se va simţi în control dar asta contează mai puţin acum – şi Klaus Iohannis nu prea are altă şansă decât să accepte.

În această săptămână se decide preşedintele iar cei doi finalişti par, în acest moment, paralizaţi de frică. Echipele de campanie trebuie să facă un pas în spate şi să-i lase pe Ponta şi Iohannis să se lupte cu demonii proprii pentru că, în acest moment, confruntarea se câştigă doar pe mâna lor. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite